Cu amintiri de-o viaţă, cu durerea unei gospodării pierdute, dar cu fiicele alături. Așa a început Paştele pentru mătuşa Ana, de 88 de ani, care a întâlnit Sfintele sărbători în casă nouă, cu mâncare adusa din capitală şi fără găina de casă, pe care obişnuia pe vremuri s-o gătească pentru Paşti. Inundaţiile din vara anului trecut au schimbat istoria multor vieţi omeneşti din acea zonă, inclusiv pe a ei. „Tare mi-i dor şi mi-i jele de casa în care am trăit şi la care am muncit. Am ajuns bine, sunt alături de fiică, dar tot acolo mi-i gândul. La casa în care am năcăjit”, spune mătuşica.

Pentru ea, ideea de a-și ști rudele, fiicele şi nepoţii alături în această sărbătoare, a fost mai importantă decât faptul că până acum nu are gaz la plită, iar veceul – care, mai nou, este în casă – nu-l poate folosi, pentru că nu este apă. La fel de important, ca și faptul că rudele au putut umple masa cu de toate, chiar şi cu vinul cumpărat din magazin, fiindcă butoaiele ei au fost duse departe de ape, odată cu via şi grădina care ar fi fost gata de cules.

Chiar fiica ei, Iulia, care a primit şi ea o casă cu doua camere, ne povesteşte că gospodăria ei „spălată” de ape era cu mult mai mare. În schimb, se consolează ele, asta e una noua, chiar dacă baia o foloseşte în loc de beci, în care să ţină tot ce-i aduce fiica ei de la Chişinău. Rudele familiei Nica au venit care cu sarmale, care cu răcituri sau pârjoale aduse din diferite colţuri ale ţării, pentru apropiaţii care în vara trecută, peste noapte s-au trezit fără nimic. În total, peste 700 de familii din Cotul Morii, Hânceşti.

Dis-de-dimineaţă, pe străzile din Cotul Morii Nou era o linişte de țiuiau urechile; doar vântul bătea printre casele care nici până astăzi nu au garduri. Numai câțiva din cei cu case noi au agonisit destul ca sa-şi facă un gard din plasă. Totuşi, au apărut primele coteţe şi veceuri afară. Unul din locuitori ne-a povestit că din diverse granturi le-au făcut fântâni, până când „vor trage apă”. Iar când vor trage aă, nimeni nu ştie.

Tot din spusele locuitorilor, primăriţa a câștigat câteva proiecte şi va face un cabinet medical nou, de care satul n-a beneficiat până acum. Clădirea acestuia a fost ridicată, iar pentru locurile de muncă disponibile s-a anunțat deja „concurs” şi s-ar fi găsit „câștigătorii”.

În general, locuitorii acestui sat construit anult trecut din temelie, mi-au spus că ceea ce le lipseşte cel mai mult este o ocupaţie şi un salariu. În special, tinerii sunt cei care işi doresc locuri de muncă la ei în localitate. Unii au reuşit să se angajeze la Leuşeni, alţii la Chişinău, dar mai mult de jumătate din locuitorii satului nu prea au servicii și nici venituri permanente. Mihai Baciu, care are peste 40 de ani, dar şi trei guri de hrănit, spune că face cu greu faţă responsabilităților – mai ales acum, când a rămas cu un cocoş şi o găină la casă, fără un serviciu şi cu trei copii de crescut. Și-ar dori să aibă în sat măcar o unitate de producere, să poată fi lângă familia pe care să aibă cu ce să o întreţină.

De Paște, la Cotul Morii se fac slujbe. Biserica au ridicat-o recent, iar pe lângă ea, au apărut şi primele baruri, unele făcute chiar în casele donate de Guvern. Case la care au pus umărul mai multe state, inclusiv România. Gura satului spune că unul din baruri este al Primăriţei, dar că nu-i deranjează, atâta timp cât aceasta aduce diverse proiecte, chiar dacă mai zic unii că este „femeie şi venetică din alt sat”.

Mă întorc la ochii mătușii Ana, care îmi povestește cu drag că are unde trăi, că soba i-a lucrat bine iarna aceasta, chiar dacă din pensia mică a trebuit să găsească bani nu doar pentru lemne, dar şi pentru toate cele necesare, care i-au fost luate de ape. Au ajutat-o rudele. Dar ochii ei tot tânjesc după străzile pe care le cunoştea, cuptorul în care obişnuia să coacă pască pentru nepoţi, vecinii de peste gard, grădina plină, tot ce a agosnisit şi s-a dus cu inundaţia într-o noapte caldă de vară. În ochii ei au rămas doar amintirile şi speranţa că mâîne va fi mai bine.

Distribuie articolul: