Dacă anul trecut Pasha Parfeni cânta alături de 3 domnișoare în spate, anul acesta interpretul a decis să o susțină pe una dintre ajutoarele sale. Nimic mai simplu decât să cânte în backing vocalul Alionei Munteanu, alias Aliona Moon, la piesa lansată în competiția pentru Eurovision 2013. Aliona s-a lansat în concurs cu piesa “A Milion” și speră la mari șanse pentru a ajunge pe scena de la Malmö, Suedia, reprezentând Moldova. Solicitat de PentruEa.md, Pasha Parfeni a declarat că nu se teme să schimbe rolurile, ba mai mult, îi face plăcere să le sară în ajutor colegilor de breaslă și prietenilor de scenă. Alături de Aliona Moon, pe scena preselecției naționale va mai concura una dintre backing vocalistele lui Pasha – Tatiana Heghea.

Întrebat dacă nu s-au speriat de controversatul regulament și noile condiții de preselecție, Pasha a spus: “Nu am avut deloc probleme cu “noul regulament”. Mai mult, cred că lumea nu l-a citit până la urmă și s-a lansat în polemici fără sens. De fapt, acesta mai deloc nu s-a schimbat, pur și simplu, dacă nu ai o piesă proprie, poți alege dintr-o listă de piese europene propuse chiar de organizatori”.

Pasha Parfeni a reprezentat Republica Moldova la Eurovision 2012 în Baku, clasându-se pe poziția 11, devansând reprezentanții țărilor vecine – România și Ucraina. Cel mai bun loc ocupat vreodată de interpreții moldoveni la Eurovision aparține formației “Zdob și Zdub”, care s-a clasat în 2005 pe poziția a 6.

Distribuie articolul: