Directoarea executivă a Clubului politic al femeilor 50/50, Ecaterina Mardarovici susține că în R. Moldova ar putea apărea un partid al femeilor. Asta dacă nu se respectă angajamentul ca în 2015 în Parlament 30% din deputați să fie femei. Cine ar forma acest partid și ce reguli ar trebui să respecte, aflați mai jos.

 „Vom fi impuse să creăm un partid al femeilor, un partid în care vom respecta aceste norme că trebuie să existe un partid în țara asta care să se conducă de normele cum ar fi transparență, echitate, echilibru de gen. În obiectivele de dezvoltare ale Mileniului, R. Moldova și-a asumat angajamentul ca în 2015 să aibă 30% femei în Parlament. Pentru asta nu este nevoie de bani, este nevoie de voința bărbaților”, a precizat Mardarovici în cadrul emisiunii “Alb&Negru” de la UNIMEDIA.

Totodată, fosta deputată spune că există potențial pentru un astfel de partid. „Capital intelectual avem, femeile doresc, femeile au demonstrat, cele care au fost numite în funcții, că se descurcă și pot fi bune profesioniste. Dacă nu cota, atunci partid de femei numit altfel. Vom respecta legea, vor fi 40% bărbați în partid. Vom respecta toate normele care ni se cer. Noi am propus o soluție, să vină ei cu altă soluție”, a punctat sursa.

 

Mardarovici se arată convinsă că în opt ani un astfel de partid poate ajunge și în Parlament. „Nu mai acceptăm 40 de ani de schimbare de mentalitate. Nu mai așteptăm. Peste opt ani ajungem și în Parlament. Dacă îl numim partidul femeilor nemulțumite cu siguranță va fi cel mai mare partid din Republica Moldova. Femeile îngrijesc copiii, ele sunt în domeniul social, ele sunt în sănătate, ele sunt în toate domeniile unde salariile sunt cele mai mici, ele poartă povara celor mai grele lucruri din societate și de aceea zic că avem șanse”, a conchis fosta deputată.

Ecaterina Mardarovici a fost în perioada 1998-2001 deputată în Parlamentul Republicii Moldova, din partea Ligii Democrat-Creștine a Femeilor din Moldova pe listele coalitiei electorale Convenția Democrată din Moldova.