Despre asistența la naștere se vorbește tot mai mult în ultima vreme și tot mai multe sunt cuplurile care aleg să nască „împreună”. Nu doar soțul este cel care poate să asiste nașterea unei femei și tot el poate, în unele cazuri, să fie cea mai neindicată persoană pentru acest proces. Despre asistența la naștere am discutat pe larg cu Zinaida Sârbu, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, medic obstetrician – ginecolog de categoria superioară.

Ce înseamnă asistența din partea rudelor la naștere și cum trebuie să se întâmple acest lucru?

De fapt, nu numai a rudelor, mai corect este să spunem asistența unei personae de încredere a femeii, care vine la naștere. Acest lucru se numește parteneriat în naștere și este destinat pentru ai face viitoarei mame un confort psiho-emoțional, deoacere gravida trebuie să treacă  prin travaliu, prin nașterea propriu-zisă, lucruri foarte dificile, uneori. Chiar dacă nașterea este un proces fiziologic, ea este însoțită de contracții uterine care devin din ce în ce mai frecvente, iar contracția în sine este însoțită de durere (cea mai dureroasă din medicină).

Totodată, conștientizarea faptului că în urma acestui proces are loc nașterea unui copil, sănătatea căruia depinde de comportamentul femeii în timpul nașterii, a condus la apariția parteneriatului în naștere. Ultimul are drept scop de a ajuta parturienta (gravidă în procesul nașterii) să treacă de acest pas cu un confort psiho-emoțional pozitiv. Acest confort se obține prin susținerea de către persoana de încredere a gravidei, care este obligată să se comporte adecvat, să de dovadă de mai multă încredere, să o asigure pe femeie că cel ce naște este foarte prețios, dar și cea care naște este foare apreciată. Acest lucru poate fi realizat prin diverse comportamente: sustragere de la durere, ajutor în deplasare, grija față de parturientă, susținere, apreciere, ajutor fizic (un ceai cald, o cafea, o bomboană, etc). Persoana partener în naștere trebuie să cunoască despre gravidă totul și să aibă toate pârghiile pozitive de a o încuraja.

Până prin anii ’90, nici pomină de asemenea lucruri, când a intervenit schimbarea în acest domeniu și cum ea a fost pentru sistemul ginecologic-obstetrician din Moldova?

Este corect, până în anii ’90, nici pomină de naștere prin parteneriat. Acum fiecare a doua gravidă, dacă nu mai mult chiar, naște alături de cineva drag: soț, mamă, soră, prietenă. Unii leagă acest proces cu democrația, pentru noi, medicii, cel mai important este sănătatea femeii, dar și a copilului nou-născut. Dacă prezența unei persoane apropiate poate să ajute ca lucrurile să decurgă mai bine, mai armonios și mai plăcut, nu putem decât să ne bucurăm. Chiar le încurajăm pe gravide să-și aducă un “partener de naștere”.

 Zinaida Sîrbu

Viitoarele mame trec anumite cursuri, lecții pentru a se descurca mai bine cu noile atribuții după naștere, cu tații cum este? Au nevoie de cursuri pentru asistența la naștere?

Oricine vine să asiste gravida la naștere, fie că e viitorul tată, sora sau mama, prietena sau nașa, recomandăm ca aceste persoane să treacă o instruire prealabilă acestui eveniment. O vizită la medicul ginecolog împreună, lecturile tematice, discuția cu un psiholog va fi de un real folos pentru procesul travaliului. Persoana care asistă la naștere trebuie să știe când și cum să-și păstreze calmul, să nu cadă în extreme și să nu se lase influențat de starea de sănătate și psihică a gravidei. Asistentul la naștere trebuie să fie echipat corespunzător – într-o sală de naștere nu poți intra la fel cum ai venit din stradă. Astăzi, în farmacii, există seturi complete pentru asemenea persoane: bonetă, halat, bahile, mănuși sterile și chiar pantaloni de unică folosință.

Unii psihologi califică asistența soțului sau a partenerului la nașterea copilului drept un pericol pentru viitorul relației dintre cei doi, în special la nivel sexual. Ce crede un ginecolog despre acest lucru, este traumatizant pentru un tată să vadă cum se naște un copil?

Nimeni nu spune că el trebuie să vadă acest lucru. Soțul poate sta la capul gravidei, pentru a o susține, a o ține de mână și a o încuraja, iar într-un final să se bucure de pruncul născut chiar în primele clipe de viață. Altceva foarte practicat este ca soțul să părăsească sala de naștere pentru câteva minute, timp în care se naște copilul, să o asiste pe gravidă la travaliu și să vină deja după ce copilul s-a născut. De ce ziceam că e nevoie de pregătire? Unii soți chiar nu știu cum să procedeze, se îngrijorează și o stresează și mai mult pe gravidă, alții chiar își pierd cunoștința în acel moment, că nu știi cui să acorzi ajutor: nou-născutului și mamei, sau soțului întins pe podea. Parteneriatul la naștere este benefic pentru toate părțile, dacă acesta este bine pus la punct ante-factum.

De fapt nu doar tații pot asista la naștere, asistența e valabilă și pentru alte rude de gradul I : soră, mamă. Cum credeți, cine este cel mai indicat, dintre rude ca să fie alături de femeia care naște?

Am mai menționat că poate fi oricine – important este ca persoana care va fi asistent la naștere să fie foarte apropiată emoțional de gravidă. Femeia care vine să nască trebuie să se simtă comod cu acel om și, fie că este sora, mama sau cea mai bună prietenă – comportamentul încurajator și susținerea din timpul travaliului și al nașterii sunt cele mai importante lucruri.

Ce le recomandați cuplurilor care urmează să aibă un bebeluș și încă nu au decis: să nască “amândoi”, sau doar mama cu medicii?

Să fie parteneri și în acest proces! Dar să nu uite că asistența la naștere necesită o pregătire de documentare, emoțională și fizică adecvată. Numai așa acest proces va fi cu adevărat unul în beneficiul gravidei și de neuitat pentru cel care o asistă.