În fiecare an, pe 22 aprilie, se sărbătorește ziua Pământului, cel care ne donează cele mai frumoase peisaje. Această zi a fost instituită pentru prima dată în Statele Unite ale Americii și în 2009 Organizația Națiunilor Unite a declarat această sărbătoare una oficială. Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înființată și o organizație – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 192 de țări.

Citește și: Ziua Pământului: La fiecare 20 de secunde un copil moare din cauza apei contaminate. În 35 de ani am putea purta măști de oxigen

Curiozități despre pământ, pe care poate nu le știai:

  1. Nucleul Pământului conține atât de mult aur, încât ar fi suficient pentru a acoperi întreaga suprafață a planetei noastre cu aproape 45 de centimetri.
  2. Viteza medie de mișcare a plăcilor litosferice pe Pământ este aproximativ egală cu viteza de creștere a unghiilor pe mâinile omului. După 200-300 de milioane de ani, în mod ipotetic, toate continentele planetei se vor contopi în supercontinentul Pangea Ultima.
  3. Gravitatea Pământului la poli este mai mare decât la ecuator. O persoană care cântărește la Polul Nord 68,4 kg, va cântări cu 400 de grame mai puțin la ecuator.
  4. La o altitudine de aproximativ 19-20 de kilometri, presiunea atmosferică scade atât de mult încât duce la fierberea apei și a lichidului în corpul uman. În afara unei cabine sigilate la aceste înălțimi, moartea vine momental.
  5. Cele mai mari valuri de pe Pământ cauzate de fluxuri sunt observate în Golful Fundy din Canada și au 18 metri.

  1. Lacul Baikal din Rusia reprezintă aproximativ 20% din totalul rezervelor mondiale de ape dulci. Acesta este cel mai adânc și mai vechi lac din lume.
  2. De la începutul civilizației umane, numărul copacilor de pe planetă s-a redus aproape la jumătate. În urma activităților umane, pierdem aproximativ 15 miliarde de copaci în fiecare an.
  3. Conform studiilor recente, numărul animalelor sălbatice pe Pământ s-a redus la jumătate în ultimii 40 de ani.
  4. Aproape o treime din toate animalele terestre de pe planeta noastră trăiesc în pădurile tropicale ale Amazoniei. Multe specii din Amazon nici măcar nu sunt descrise sau identificate.
  5. Cea mai toxică plantă de pe Pământ este arborele de Tisa. Fiecare parte a copacului este otrăvitoare, cu excepția boabelor, dar semințele sunt tot otrăvitoare.

Organizaţia Naţiunilor Unite ne reamintește că în această Zi dedicată Mamei-Pământ avem nevoie de o schimbare, spre o economie mai durabilă, care să funcţioneze atât pentru oameni, cât şi pentru planetă. Să promovăm armonia cu natura şi Pământul.

„Noi facem mult gunoi, îl ascundem de ochii noștri, aruncându-l la urnă, crezând că problema și mirosul urât s-a dus. Nu e departe. Se tot adună… milioane de tone de plastic, ape otrăvitoare, aer îmbâcsit cu particule toxice. Nu pleacă nicăieri, nu facem „livrări pe lună sau în cosmos”. Rămân să trăiască cu noi, MAI MULT decât noi personal, sute sau mii de ani. Frumos cadou pentru cei care vin după noi. Cred că vom primi multe înjurături de la urmașii noștri. Observ în ultima vreme totuși mai mulți oameni cu torbe. Deja e mai bine. Și despre această problemă trebuie să se vorbească mai mult pe la știri, în special în această zi. Să ne educăm pentru a trăi în armonie cu natura pentru că noi facem parte din ea”, a spus Lilu Ojovan, jurnalistă.

„Să ne gândim cu grijă la casa noastră comună, Planeta Pământ. În fiecare zi să ne facem obiceiuri prietenoase mediului și să consumăm responsabil, căci o putem face fiecare. Chiar atunci când gătești pentru familia ta , alege ingredientele locale și de sezon, astfel faci câte un pas pentru un Pământ mai verde”, ne-a sfătuit Stela Babii Fetescu, antreprenoare.

„POEM VERDE

De mă găsesc pe mine
Cea care am fost.
Născută aproape de glie,
Unde a fi are rost.
Pe-o coastă mă cară bunica,
Cu-o mână plivește burian,
În poala pestelcii florate,
Ce-i copt din grădină strângea.
Gârlița e plină de pește,
Aveam și făină în saci,
Lăptic pus la prins în ulcele,
Verdețuri pe vetre și pere-n copaci.
Idila ce pare o poveste
De-acu jumătate de veac.
Pierdute de-or fi toate acestea….
Nu pot să mă-împac.
Azi este aici o grădină
Și râu eu în preajmă tot am…
În care se toarnă urina –
Crescuta-n confort acest neam.
Tot garduri înalte de piatră
Și tufe frezate sub unghi…
Lucrezi, venerezi, zici că-i soarta
Și vezi că-ți pui capul pe trunchi.
Știam doar de sapă și plug,
Găteam din ce glia dădea,
Când pace aveam, era și belșug,
Pânică la toți ne-ajungea!
Petreceri, non-stop cuconade,
Sufoc când pe Limacși, când Viespi.
A cui e ograda și casa?
Dar Crângul mustind de povești?
Să strig ale mele cuvinte,
Ecoul din munți să-l aud.
Azi Bîcul ne curge fierbinte,
Să pună pe jar pe noi surzi.
Poemul acesta e verde,
La școli prea înalte n-a fost.
AZI Internetul Grăiește
Să compostăm are rost!”

Steia Lica noiembrie 2020

Pământul ne dăruiește tot ceea de ce avem nevoie noi, oamenii, dar noi cu ce răsplătim aceste daruri?

Autor: Micaela Nemîchin, stagiară