Ce este “(ne)curăţia femeii” şi cum se raportează Biserica la ea – acesta este titlu care mi-a atras recent atenția și care pune în discuție un aspect foarte important din relația femeii cu biserica. Ieromonarhul Petru Pruteanu tălmăcește, raportată la zilele noastre, interdicția bisericii de a primi la slujbe pe femei în perioada cilului menstrual.

Motto: Dacă femeia moare la naştere, noi o considerăm sfântă, ca una ce şi-a dat viaţa pentru a aduce un om nou în lume, dar dacă ea rămâne în viaţă, noi îndrăznim să o numim „necurată” timp de 40 de zile. Săraca femeie! Oare ce-i mai bine pentru ea?

De multe ori am fost întrebat despre drepturile şi îndatoririle femeilor în „perioada necurăţiei lunare” şi, acumulând anumite materiale, am hotărât să formulez un răspuns.

I.    Aşa-numita „necurăţie lunară” (menstruaţia), precum şi „necurăţia femeii lăuze” sunt noţiuni incompatibile cu creştinismul, mai ales că e vorba despre nişte procese fiziologice inevitabile, fără de care o femeie nu ar putea deveni mamă! Scurgerea de sânge din corpul femeii nu este o necurăţie, ci din contra, o curăţire a organismului ei şi care nu afectează starea duhovnicească a femeii, ci este exact ca şi curgerea mucoasei nazale sau vărsarea lacrimilor, care de asemenea sunt procese de curăţire. Faptul că o astfel de curăţire presupune scurgeri de sânge, nu schimbă prea mult datele problemei, mai ales în prezent, când măsurile de igienă împiedică orice vărsare de sânge în spaţiile publice sau private.

II.   Despre implicaţiile teologice ale aşa-numitei „necurăţii rituale” există un studiu foarte bun al maicii Vassa Larina (tradus acum şi în româneşte). Am observat că în acel studiu lipseşte un citat important la acest subiect, şi anume capitolul 27 din cartea a VI-a a Constituţiilor Apostolice – text pe care-l vom reda mai jos.

III.   În acord cu cele două surse de mai sus, dar şi cu proiectul de document al Sinodului Bisericii Ruse privind pregătirea pentru împărtăşire, putem formula următoarele concluzii:

1)      În orice perioadă a lunii, inclusiv în perioada ciclului lunar, femeia poate intra în biserică şi participa la toate slujbele. Vechile interdicţii de a intra în biserică erau legate de faptul că în trecut, în general, nu se permitea prezenţa la Liturghie a celor care nu se împărtăşesc, dar şi pentru că, din lipsa unor măsuri adecvate de igienă, sângele menstrual putea curge chiar în biserică. Deja de peste o mie de ani Biserica admite prezenţa la Liturghie şi a celor care nu se împărtăşesc. Pe de altă parte, de câteva decenii bune s-au inventat măsuri igienice care practic exclud pătarea bisericii de sânge. 

2)     Botezul şi Împărtăşirea euharistică sunt interzise în această perioadă (pentru că Sângele lui Hristos sfinţeşte şi sângele nostru şi aruncarea lui trebuie evitată), dar nu şi sărutarea icoanelor, citirea Bibliei, aprinderea lumânărilor/candelei şi chiar consumarea anafurei şi aghesmei. În foarte multe mănăstiri de maici, în special din Grecia, monahiile în perioada ciclului menstrual iau anafură şi beau agheasmă – practică mai greu acceptată în mediile parohiale şi, culmea, nu de preoţi, ci de însăşi femeile. Trebuie însă să fie clar că anafura (numită mai corect „antidor”) se dă anume celor care nu se pot împărtăşi, iar agheasma se sfinţeşte şi se foloseşte anume pentru înlăturarea oricărei necurăţii. Din moment ce Molitfelnicul prevede rânduieli de stropire cu agheasmă a animalelor, cu atât mai mult o femeie (care e după chipul lui Dumnezeu) poate lua agheasmă chiar şi în perioada firească legată de maternitatea ei. E bine ca în această privinţă să se ţină cont şi de sfatul duhovnicului (nădăjduind că şi duhovnicul este cu dreaptă socoteală). Consider că săvârşirea Cununiei şi Maslului în această perioadă trebuie să se facă tot cu binecuvântarea duhovnicului (mai ales că şi aceste Taine ar trebui să fie legate de împărtăşirea euharistică).

3)    Imediat după terminarea ciclului menstrual, fără a aştepta un anumit număr de zile (decât poate una, pentru siguranţă), femeia se va împărtăşi iarăşi. Iar în cazul unor hemoragii de lungă durată, care nu sunt rezultatul unor menstruaţii obişnuite, ci mai degrabă o boală, femeia poate fi împărtăşită chiar şi cu aceste scurgeri de sânge (aşa cum se împărtăşesc şi alţi oameni răniţi în spitale). Se cunosc multiple cazuri când femeile s-au vindecat de hemoragie anume datorită împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Acestea sunt cazuri excepţionale, care nu trebuie să devină regulă, dar existenţa lor nu trebuie totuşi exclusă.

4)    În perioada de după naştere, femeia are un fel de „concediu liturgic”, având dreptul să lipsească de la slujbe pentru a se reface fizic. De regulă, la 40 de zile după naştere, femeia vine la biserică pentru a i se citi rugăciunile de reintrare în biserică. Şi dacă botezul copilului are loc după citirea acestor rugăciuni, mama copilului poate asista la botezul propriului copil fără nici un o problemă. Dacă femeia este sănătoasă şi i s-a oprit orice fel de scurgere, ea se poate adresa după rugăciunea de reintrare în biserică şi înainte de 40 de zile. Dar şi în această privinţă nu trebuie îngăduite exagerările”.

Ieromonarhul prezintă argumentele sale, admite faptul că acest material ar putea genera discuții contradictorii și declară ferm că nu-i judecă pe cei care, din proprie voiță, doresc să se raporteze la vechile prevederi și reguli bisericești.

Sursa: Teologie.net

Distribuie articolul: