Descalificarea României din competiția Eurovision Song Contest nu putea trece neobservată la Chișinău. Pe lângă mesajul de susținere al Lidiei Isac, IPNA Compania „Teleradio Moldova” a emis un comunicat în care îl îndeamnă pe Ovidiu Anton să evolueze pe scena de la Stockholm alături de Lidia.

Comunicatul emis astăzi de TRM arată nu doar sprijinul radiodifuzorului autohton pentru reprezentantul României la ESC, ci și îndemnul ca acesta să participe la concurs în duet alături de Lidia, chiar dacă asta ar necesita modificarea aranjamentului și obținerea acceptului din partea organizatorilor:

„Odată cu acest mesaj de solidaritate, lansăm şi ideea unei colaborări dintre reprezentanţii ţării noastre. Îl invităm pe Ovidiu Anton să evolueze pe scena Eurovision alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac. Suntem convinşi că cei doi pot face un duet de excepţie cu piesa Falling Stars, în semifinala 1, din 10 mai. Evident că schimbările în conceptul de show, la o etapă atât de înaintată, presupun şi agrearea unor modificări cu organizatorul concursului. Sperăm că, prin eforturi comune, vom depăşi momentele de criză”, se indică în mesajul de solidaritate semnat de TRM.

scrisoare-sustineretvr-esc_92894300

Ovidiu Anton, la rându-i, s-a arătat profund emoționat de mesajul primit de peste Prut, însă preferă să nu „afecteze prestația Lidiei”:

„Mă înclin în fața fraților noștri din Moldova, este un gest extraordinar, unic și nobil. Pentru că știu câtă muncă este în pregătirea unui astfel de moment și cât de important este Eurovisionul pentru cariera unui artist, nu vreau să afectez în vreun fel prestația Lidiei, pentru care a investit atâta energie. Este o piesă care i se potrivește de minune și oricât îmi doresc să fiu pe scena la care am visat, nu pot accepta să o fac aducând riscuri pentru alți artiști. Eu îmi doresc să cânt Moment of Silence pentru români și pentru fanii Eurovision de pretutindeni. Succes, Lidia, este momentul tău și ai să strălucești! Mulțumesc încă o dată pentru acest gest deosebit. Nu voi uita niciodată”, a scris artistul, într-un mesaj virtual.

România, scoasă oficial din cursa Eurovision 2016! Care e motivul descalificării

Reacția lui Ovidiu Anton și Mihai Trăistariu după excluderea României din cursa Eurovision

Exit-poll-urile prezic victoria la Eurovision a ucrainencei Jamala. Moldova: în TOP 5

Foto: trm.md, Facebook