Orange Moldova surprinde din nou prin inovaţii. În calitate de partener al Summit-ului Tehnologiilor Informaţionale, compania a prezentat participanţilor mai multe servicii inovative, lansarea cărora a contribuit la dezvoltarea pieţei de telecomunicaţii din Republica Moldova.

 Portofoliul primului operator de telefonie mobilă şi internet din ţara noastră este unul vast şi cuprinde două premiere mondiale: HD voice si HD voice internaţional – servicii 3G+ şi 4G, concepte inovative pentru dezvoltarea relaţiilor cu clienţii şi reţeaua de magazine Orange;

• Cea mai extinsă și performantă arie de acoperire 3G+ este disponibilă pe 84 la sută din teritoriu ţării, fiind accesibilă pentru 96% din locuitorii Moldovei. Gratie acestei tehnologii, serviciul Internet Acum 3G de la Orange este cel mai popular serviciu de internet fără fir in Moldova.
• Cea mai extinsă arie de acoperire a reţelei 4G este disponibilă în 12 localităţi din Moldova, iar 28 la sută din consumatori au acces la reţea. Aceasta tehnologie oferă serviciu Internet fără fir la viteza luminii, de 150 de MB.
• 2.600 000 de clienţi beneficiază zilnic de serviciile companiei. Numai în 2013, peste 300 000 de consumatori au aderat la familia Orange.
• Cele 28 de magazine directe sunt construite după concepte inovative. Orange Conect, Orange Expo și Orange Smart Store oferă clienţilor o experienţă inedită. În total, peste 3600 de puncte de vânzări sunt disponibile în toată țara.

Astăzi, Orange a prezentat un nou serviciu: Orange WIFI PRO, care oferă utilizatorilor o experienţă unică. Acesta permite accesarea Orange WIFI fără a introduce parola de fiecare dată când clientul este in punctele de acces Orange WIFI.

Sergiu Postică, Director Strategie si Dezvoltare, Orange Moldova: „Astăzi am prezentat o nouă tehnologie exclusivă, EAP-SIM, care permite accesarea serviciului WIFI fără a introduce parola, de fiecare dată când clienţii sunt în punctele de acces Orange WIFI. Serviciul Orange WIFI PRO va fi disponibil curând, pentru toţi la Orange. Acesta oferă acces gratuit la internet în 330 de puncte de acces în 30 de localităţi din țară.”

Un alt serviciu, lansat de către Centru de Guvernare Electronică în parteneriat cu Orange, premiat la Congresul global al operatorilor de telefonie mobilă este semnătura mobilă.

Stela Corpacian, Șef al Oficiului Operaţional, Orange Moldova: „Semnătura mobilă este un serviciu inovator care permite clienţilor Orange accesarea serviciilor online, prin intermediul telefonului mobil, într-o manieră simplă, comodă, sigură şi care are putere juridică. Acest serviciu deschide noi perspective pentru accesarea serviciilor electronice atât publice, cât şi comerciale. Lansarea acestui serviciu este un pas important pentru Republica Moldova spre o nouă lume digitală.”

Subiectul inovaţiilor a fost discutat și în cadrul sesiunii de deschidere a Summit-ului ICT:
Pavel Filip, Ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor: “Suntem siguri că împreună vom reuşi să creăm în Republica Moldova un mediu prielnic pentru dezvoltarea unei societăţi informaţionale moderne, în care tehnologiile avansate pot deveni elementul central de ridicare a calităţii vieţii oamenilor şi de îmbunătăţire a mediului de afaceri.”

Iurie Leancă, pemierul Republicii Moldova: “Tehnologiile informaţionale sunt parte din viaţa noastră şi la fel ca în toată lumea, reprezintă un catalizator al productivităţii şi creşterii economice.”

Investiţiile companiei Orange, de transformare a noilor tehnologii în servicii utile și accesibile, asigură poziţia de lider în inovaţii a Orange Moldova. 

P

Distribuie articolul: