Orange Moldova, în calitate de partener general al Startup Weekend, invită pasionaţii de inovaţii la o nouă ediţie a concursului. Competiţia reprezintă  un exerciţiu practic pentru tinerii care visează să devină antreprenori în domeniul IT.  La eveniment sunt îndemnaţi să participe programatori, specialişti în design grafic, managementul proiectului, marketing şi administrarea businessului sau cei care îşi propun să dezvolte afaceri în domeniul social-media. Ediţia curentă a Startup Weekend se va desfăşura în perioada 14 – 16 noiembrie 2014, la Chişinău, pe str. Sfatul Ţării 18 în Chişinău, în incinta Ginta Latina și Alianţa Franceză.

Pentru a cincea oară consecutiv, proiectul este susţinut de Orange Moldova. În cadrul concursului, participanților li se propune să dezvolte un proiect online sau mobil, în 54 de ore. Astfel, ei formează echipe și experimentează întreg procesul de lansare a unei afaceri, de la generarea ideii până la dezvoltarea unui prototip, cu plan de marketing și model de business bine definit. Pe tot parcursul evenimentului participanţii sunt ghidaţi de mentori profesionişti din Republica Moldova şi de peste hotare, cu experienţă vastă în acest domeniu. Autorii celor mai interesante proiecte vor fi premiaţi de compania Orange Moldova, precum si de alţi parteneri ai evenimentului.

orange

Pentru mai multe detalii despre proiect şi pentru înregistrare, doritorii sunt invitaţi sa acceseze: http://moldova.startupweekend.org. Informaţiile despre biletele de acces pot fi aflate pe pagina web a concursului. Şi la această ediţie, organizatorii oferă şansa mai multor tineri să poată urmări îndeaproape desfăşurarea evenimentului. Tradiţional, Orange Moldova va oferi 10 bilete gratuite şi la ediţia curentă. Urmăriţi pagina noastră www.orange.md și www.facebook.com/Orange.Moldova, pentru afla cum puteţi intra în posesia unui bilet gratuit.

Orange

De la lansarea Startup Weekend în Moldova, 472 de tineri au fost beneficiarii ai acestui proiect. În toate ediţiile de până acum au fost dezvoltate 280 de idei de business, dintre care 232 au fost transformate în afaceri reale.

P

Distribuie articolul: