La 13 ani practică un sport la care nu te-ai aștepta de la o domnișoară atât de gingașă ca ea. Olesea Sacaluș este unica fată (la categoria juniori) a Federației de Motocross din Republica Moldova. Pe lângă faptul că îi aduce o plăcere enormă, acest sport i-a mai adus și locul III la Campionatul organizat de FMRM din toamna anului 2014.

 

Ce ai vrea să știe lumea despre tine?

Despre mine? Eu cred că oamenilor le-ar fi interesant să știe că și în Republica Moldova sunt domnișoare care frecventează un sport atât de „excepțional” ca – Motocrossul.

Ce vârstă ai și care sunt succesele tale la școală?

De curând am împlinit 13 ani, sunt clasa a VII-a la un liceu din Chișinau. Îmi place să învăț, știu că sună banal, dar chiar îmi place școala. Mă înțeleg bine cu colegii, cu profesorii și succesele sunt bune.

 

Care sunt ocupațiile tale de bază?

Ocupația de bază este – școala, adică lecțiile, ele îmi ocupă cel mai mult timp. Merg la școală, vin de la ore și din nou mă ocup de lecții. Asta e.

De când ai înțeles că „motocicleta” face parte din viața ta?

Din start nu m-am gândit la acest sport – motocrossul. Dar într-o zi frumoasă de vară, taticul meu mi-a propus să încerc și mi-am zis, de ce nu? De la început îmi era tare frică, dar spre fericirea mea, tatăl meu m-a convins. De îndată ce am urcat la volan, mi-am dat seama că sunt născută pentru acest sport, mi-a plăcut și mi-am zis că acesta este sportul pe care îl voi practica cu o deosebită plăcere.

 

Ce sport ai alege dacă nu ar fi motocross-ul în viața ta?

Nici nu știu… (meditativ). Probabil, deși nu vreau să mă gândesc la asta, dacă nu ar fi motocrossul, aș acorda mai mult timp – dansului. Acest sport, de asemenea, îmi place nespus de mult și îl practic atunci când am timp. 

Care sunt succesele tale în acest sport?

Ceva timp în urmă, în toamna anului 2014, am participat la primul meu concurs. Este vorba de Campionatul de motocross la care am fost premiată cu locul III, chiar am rămas plăcut surprinsă, prima competiție și deja am reușit să urc pe standul locului III (emoționată).

 

Cheltuielile și sponsorii. Cine te-a luat la ochi?

Cheltuielile sunt enorme, mii de euro, echipamentul sportiv al motocrossului sunt foarte mari. Motocicleta, casca, mănușile… toate costă o groază de bani. Dar, cu ajutorul tatălui meu, sunt sponsorizată de o companie italiană – Acerbis.

Unde te vezi peste 10 ani?

Vreau foarte multe lucruri să realizez, am scopuri – mari și bine puse la punct, dar încerc să nu mă gândesc foarte mult la tot ce ține de viitor și să trăiesc doar cu – prezentul.

 

Nu ți-e frică să practici un astfel de sport – motocross?

Dacă ai început să practici un astfel de sport, nu ai dreptul să-ți fie frică de nimic. Dar, oricum toți cei care urcă pentru prima dată la volan, care fac primul salt la rampele de lansare, au sentimentul asta de – „frică”… este absolut firesc și omenesc. Cu toții avem „temeri”, dar trebuie pur și simplu să le depășim într-un fel sau altul.

Este adevărat că ești unica domniță din Moldova în acest sport? De ce l-ai ales?

Da, așa este. Chiar de am 13 ani, vreau să știe toată lumea că mă fascinează mult acest sport. Când urc pe o motocicletă, uit de tot și de toate. Pur și simplu mă simt bine… Deși, e clar că nu toată lumea poate să-și controleze adrenalina, fericirea și plăcerea din momentul conducerii…

Foto: Arhivă personală