Adriana Solovei, o tânără originară din Chișinău, a decis că nu trebuie să piardă  șansa de a face studiile peste hotare și astfel a ales să meargă în România. Este o destinație perfectă pentru cei care doresc să-și facă studiile peste hotarele Moldovei, dar nu vor să piardă sentimentul de acasă. Este relativ aproape, nu există barieră lingvistică, ceea ce ajută foarte mult la integrarea rapidă în noul mediu. Adriana a mers la Universitatea Babes-Bolyai, o universitate de tradiție din Sud-Estul Europei, în orașul Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de licența în Jurnalism în 2013. 

Gândul care a călăuzit-o mereu, în timpul celor trei ani de facultate, a fost să ia cât poate de mult din studiile oferite acolo, în primul rând pentru ea, dar și pentru părinții ei, ca să să-i facă mândri, iar apoi să aplice tot ce a învățat, acasă, în Moldova. După ce a terminat facultatea, tânăra jurnalistă a decis să facă ceva nou, ceva neobișnuit și a decis să plece în Olanda pentru a face voluntariat.

Cum au fost anii de studenție?

În primul an, am pus mare accent pe studii și nu regret deloc acest lucru, doar că în anul 2 mi-am zis că notele contează, dar definesc cunoștințele, nu neapărat abilitățile și aptitudinile pe care le avem. Foarte importantă este și experiența practică acumulată. Așa că am decis să mă implic voluntar în proiecte și din afara facultății, de exemplu în organizarea primului festival de cultură japoneză din Cluj-Napoca, unde am fost responsabilă pe partea de comunicare și PR. Festivalul a fost de succes, ceea ce mi-a dat mai multă încredere și inițiativă de a încerca și alte proiecte.

Anul 3 a fost cel mai plin de activități. Pe lângă programul academic care devenise mai exigent, plus teza de licență care bătea la ușă, m-am implicat ca voluntar în și mai multe proiecte, ca de exemplu la ”Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului”, în cadrul căreia am fost editor al revistei ”Accent Basarabean”, care publică articole scrise studenți basarabeni din întreaga Românie. În acel an, am învățat cel mai mult despre cât de important este să fii organizat, responsabil, să lucrezi în echipă, să delegi responsabilități și să te implici în cât mai multe activități, ca într-un final să îți dai seama în ce te regăsești și ce îți place și poți să faci cel mai bine, lucruri care îmi prind bine și acum.

În același an, am participat în cadrul concursului național pentru studenții de jurnalism din România ”Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre” și, împreună cu o colegă, am câștigat premiul 1 la secțiunea de materiale radio, realizând un reportaj despre Serviciul European de Voluntariat. Premiul a fost o vizită de câteva zile la Parlamentul și Comisia Europeană din Bruxelles, care a avut loc la sfârșitul lui septembrie 2013, împreună cu premianții celorlalte secțiuni. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale studenției, chiar dacă a venit după absolvire.

Dar momentul preferat din toți cei trei ani de studii a fost chiar la festivitatea de absolvire, în 1 iunie 2013, unde au venit și părinții mei din Chișinău, iar eu am avut onoarea de a primi titlul de ”șefă de promoție”. În scurtul discurs ținut, am putut să le mulțumesc părinților mei public, de pe scenă, pentru tot sprijinul pe care mi l-au oferit. Atunci am știut că sunt mândri de mine, iar acesta este probabil unul dintre cele mai frumoase sentimente: să îți poți face părinții mândri.

După absolvirea facultății, ai plecat pentru un an peste hotare prin intermediul proiectului EVS. Spune-ne mai multe despre acest program.

EVS sau European Voluntary Service este o acțiune finanțată de Comisia Europeană, parte componentă a programului pentru Erasmus Plus. EVS oferă tinerilor între 18-30 de ani, din toate țările membre UE, dar și celor din vecinătate, așa cum e Moldova, oportunitatea de a merge într-un alt stat european pentru a face voluntariat, pe o durata de la minim 2 luni până la un an. Costurile de cazare și alimentare sunt asigurate, voluntarul primind lunar și bani de buzunar, care de obicei este o sumă mică, dar suficientă pentru țara respectivă (există un standard minim pentru fiecare stat). În toate țările participante în program există organizații de trimitere și de găzduire, care fac selecția voluntarilor și se ocupă de organizarea proiectelor de scurtă și lungă durată. EVS este un program care are o tradiție de aproape 20 de ani. Din păcate, nu foarte mulți tineri de la noi au auzit de el, dar îl recomand cu încredere celor care fac sau vor să facă voluntariat, și care vor să încerce o experiență internațională de neuitat, la costuri reduse și condiții de siguranță.

De ce ai optat să mergi pentru un an în altă țară și de ce ai ales  Olanda?

Consider că toate experiențele internaționale, mai ales de lungă durată (când trebuie să ieși de zona de confort și să te adaptezi unui nou mediu) te fac să te maturizezi din punct de vedere emoțional, să devii mai puternic, deschis pentru oportunități și, paradoxal, să îți cunoști mai bine propria cultură, pentru că, atunci când cunoști o societate nouă, începi să îți pui întrebări despre diferențele și asemănările care există și găsești răspunsuri, de cele mai multe ori fascinante.

Mi-am dorit să merg în Europa de Vest pentru că am vrut să iau contact cu o societate diferită de cea în care am crescut. Olanda a fost o întâmplare fericită. Participasem la câteva proiecte și schimburi de tineri organizate de Rock Solid Foundation, organizația coordonatoare a proiectului în care activez acum. La scurt timp, ei au aplicat pentru coordonarea primului lor proiect EVS în Olanda, iar eu am fost unul dintre participanții acceptați. Proiectul este în domeniul asistenței sociale, lucrez cu persoane cu dizabilități intelectuale și mintale. Este diferit de studiile pe care le-am făcut în jurnalism și nici nu aveam experiență când am început, totul era nou pentru mine, dar aceasta mi-a făcut experiență de învățare cu atât mai deosebită. Olanda are un sistem de asistență medicală și socială extrem de dezvoltat, unul dintre cele mai bune în Europa și poate chiar în lume. Fiecare persoană, cu orice tip de dizabilitate, fizică sau mintală, primește suportul financiar și instituțional de care are nevoie, pentru a avea un trai decent. La fel e și în cazul bătrânilor, copiilor din familii vulnerabile etc.  Eu lucrez cu persoane cu dizabilități relativ ușoare, de exemplu, IQ redus, autism, AD/HD etc.

Îmi pare rău de faptul că până a veni în Olanda am cunoscut prea puține asemenea persoane, pentru că la noi, din păcate, există tendința de a le izola de societate. Și tot societatea are mai mult de pierdut, pentru că fiecare om are un talent care trebuie valorificat și o poveste care merită a fi ascultată sau descoperită.

Activitățile pe care le fac împreună cu clienții organizației sunt diverse: de la gătit până la ateliere handmade sau simple plimbări în aer liber. La început era amuzant, pentru că majoritatea persoanelor cu care lucram nu cunoșteau limba engleza, iar eu bineînțeles, cu atât mai puțin – olandeza. Cu timpul însă, pe lângă orele de olandeză, am înțeles că ingredientul principal al comunicării interpersonale nu este neapărat ce spunem, ci cum o spunem. Zâmbetul sincer, venit din inimă, este o veritabilă ”armă a comunicării” și poate doborî orice obstacol lingvistic.

Care au fost primele impresii despre Nieuwegein, orașul unde ești acum?

Nieuwegein care, tradus mot-a-mot din olandeză înseamnă ”gluma nouă”, deși nu există o explicație pentru semnificația acestui nume, este un orășel drăguț, simplu, liniștit. Casele se încadrează bine în arhitectura generală a orașului. Nu există prea multe locuri spectaculoase în oraș, în afara câtorva canale mari, care îi conferă o atmosferă aparte. Este genul de suburbie în care revii fericit după ce ai mers într-un oraș mare. Un avantaj al Nieuwegein-ului este apropierea sa de Utrecht – un important nod feroviar național și internațional, care la rândul său are foarte multe locuri istorice și canale deosebit de frumoase.

Avantajul proiectului meu este că am lucrat la 4 sedii ale organizației, în diferite orașe. De exemplu, în primele 3 luni, lucram în orașul Ede, la 40 de km distanță de casă. În fiecare zi parcurgeam această distanță cu tramvaiul, trenul sau autobuzul, ceea ce m-a făcut să văd mai mult din Olanda și să am contact zilnic cu societatea olandeză.

Cât de greu a fost să te acomodezi și ce dificultăți ai întâlnit?

Surpinzător de rapid. De la început am fost atenționată de iminența șocului cultural, dar nu pot să spun că am simțit unul, cel puțin nu îl pot numi un ”șoc”, poate datorită faptului că deja eram obișnuită cu distanța de casă. Nu este greu să te adaptezi cu ritmul de aici, cu faptul că trenurile între orașe circulă în mod normal la fiecare 15 minute, sau maxim – jumătate de oră, iar orice întârziere este anunțată din timp. Nu este greu să te obișnuiești nici cu faptul că străinii îți zâmbesc dacă privirile se întâlnesc accidental sau că mereu încearcă să te ajute dacă îi întrebi ceva pe stradă. 

Dificultatea cea mai mare a fost și este, bineînțeles, dorul de casă și de familie, de prieteni. Dar și acesta poate fi văzut ca un avantaj, căci doar fiind departe, îți dai seama cât de mult înseamnă pentru tine locul unde ai crescut și oamenii la care ții. Iar când te întorci acasă, savurezi la propriu fiecare clipă petrecută aici.

O altă dificultate a fost comunicarea. Nu înțelegeam nimic din olandeză când am ajuns aici. Și deși aproape toți olandezii pot vorbi engleza măcar la nivel începător, deci mă puteam descurca oriunde, chiar de mă rătăceam într-un oraș mare, e totuși atât de ciudat să nu poți înțelege limba unei țări în care urmează să locuiești un timp îndelungat. Pentru că vrei să înțelegi ce vorbesc oamenii, se scriu ziarele, ce se anunță la radio. Acum pot să spun cu mândrie, că olandeza, sau, după numele științific, ”neerlandeza” nu mai reprezintă o dificultate chiar atât de mare, ci dimpotrivă, un motiv de satisfacție. Pentru că pe parcursul lunilor petrecute aici am încercat să învăț cât mai mult din această limbă, iar acum, pot înțelege suficient pentru a-mi face o idee generală asupra subiectelor și pot purta conversații ușoare, bineînțeles cu numeroase și inevitabile erori de gramatică și pronunție. 

Dar am înțeles că trezești mereu admirație atunci când, străin fiind, după o ședere relativ scurtă într-o țară, încerci și ai curajul să îi vorbești limba, știind sigur că faci erori și probabil suni foarte caraghios nativilor. Acest curaj este uneori e mai important decât o gramatică impecabilă, pentru că indică de fapt respectul ce îl porți oamenilor de acolo, prin efortul depus de a le învăța limba.

Ce te-a impresionat din tradițiile sau bucatele acestei țări?

Bineînțeles cașcavalul, care, apropo, are un gust diferit de Cașcavalul de Olanda pe care îl cumpăram la Chișinău. Stroopwafels – vafe cu sirop de caramelă. Hagelslag – în engleză ar fi chocolate sprinkles, în română nu știu cum se traduc exact, dar sunt sunt mici fulgi de ciocolată sau cu gust de fructe, pe care ei le pun de obicei dimineața pe pâine. Vla – un fel de puding, care se produce anume în Olanda și există într-o varitație mare de gusturi, toate delicioase. Și nu în ultimul rând, kibbeling – pește de ocean, învelit în crustă, preparat după o tehnică specială a pescarilor olandezi, și care se vinde, de obicei, în piețele în aer liber, organizate în zile speciale ale săptămânii.  Merită încercat cu orice preț în Olanda!

Bucătăria olandeză nu se remarcă prin rețete deosebite. Dimpotrivă, olandezii, spre deosebire de italieni sau francezi, tind să nu acorde prea mult timp statului în bucătărie, așa că rețele sunt relativ simple. O cină tradițională olandeză constă din cartofi/orez sau alte garnituri, carne și legume plus, opțional, desert (budincă, înghețată sau iaurt). M-a impresionat orarul fix pe care îl au în privința meselor. Dimineața la ora 7-7.30 toată lumea ia micul dejun, apoi la 12.30- 13.00 este pauza de prânz. Prânzul, apropo, este diferit de ceea ce mâncăm noi. În Olanda se mănâncă sandwich-uri care, de obicei, le prepară de acasă, asta probabil în spiritul practic de a economisi bani și timp. În schimb cina este un ritual în aproape fiecare familie olandeză. Ora șase este ora universală, reper, a cinei în Olanda. Dacă mergi seara la ora 6 pe o stradă în Olanda, nu poți să nu fii amuzat de faptul că aproape în fiecare casă vei vedea familiile întregi stând la masă.  Și îi poți vedea de afară pentru că majoritatea caselor își țin draperiile deschise pe parcursul zilei (ceva tot specific olandez) și au geamuri foarte mari. La ora șase nu trebuie să telefonezi, pentru că probabil nimeni nu îți va răspunde. Și nici să nu te gândești să faci o vizită neanunțată la această oră. Mai în glumă, mai în serios, dacă tot te-ai pomenit într-o vizită la cineva în timpul cinei, atunci nu este exclus faptul că vei aștepta în salon, până ce familia își termină cina, fără a fi invitat la masă.  Și nu din răutate sau zgârcenie, dar olandezii prepară doar atâtea porții de câte știu că e nevoie, iar o vizită la cină trebuie anunțată din timp. Invitațiile la cină se fac doar persoanelor apropiate și este un simbol de respect sau recunoștință din partea gazdelor.

Ce ai vrea ca Moldova să împrumute din cultura Olandei?

Mi-ar plăcea ca și pentru noi să fie importantă calitatea până în cele mai mici detalii a lucrului făcut; punctualitatea; axarea pe soluții, nu pe probleme (un exemplu – olandezii sunt poporul care au reușit încă din sec XIV să formeze pământ din apă și mlaștini, iar fără pomparea continuă a apei, multitudinea de canale și o sumedenie de invenții inginerești, acum mai mult de jumătate din teritoriul Țările de Jos ar fi acoperite total de apă) și nu în ultimul rând, mersul pe bicicletă.

Care sunt cele mai dragi amintiri pe care le vei păstra din această experiență?

Acum sunt în ultima lună din cadrul proiectului și deja simt stări de nostalgie, dar este greu să îmi dau seama care momente vor deveni cele mai dragi amintiri. Cu siguranță mă voi gândi mult la oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit aici, la experiențele și lucrurile mărunte dar speciale pe care le-am făcut împreună cu clienții organizației la care am lucrat, la orașele atât de frumoase pe care le-am vizitat. Dar încă nu vreau să mă gândesc la proiect din perspectiva trecutului, pentru că fiecare zi în care mai stau în Olanda înseamnă de fapt noi experiențe, descoperiri și aventuri.

Ce-ți va lipsi cel mai mult când te vei întoarce acasă?

Oamenii pe care i-am cunoscut. Bicicletele. Frumoasele canale și mori de vânt. Mersul cu trenurile intercity. Câmpurile de lalele. Și probabil multe alte lucruri, de care urmează să îmi dau seama, după ce voi pleca de aici. 

Cu ce te vei ocupa atunci când vei reveni în Moldova?

Vreau într-adevăr să revin acasă, cu acest gând am și plecat la studii în 2010, dar acum nu pot să spun când mă voi întoarce definitiv în Moldova. Pentru anii care vin, doresc să îmi continui studiile academice. Din septembrie voi reveni la Cluj, pentru un master în Comunicare Mediatică. Iar ulterior mi-aș dori să studiez și într-o altă țară. Acum, planurile încă nu sunt foarte conturate, căci vreau să fiu deschisă oportunităților care pot apărea. Ca să îți răspund un pic mai concret la întrebare, mi-ar plăcea să leg studiile în jurnalism și comunicare de restul experiențelor civice acumulate, un domeniu de interes fiind promovarea mediatizării etice a persoanelor cu dizabilități, fizice sau mintale, în Republica Moldova.

Vreau să mă întorc acasă, temporar sau stabil, pentru că am încredere în viitorul bun al Moldovei, pentru că am cunoscut atât de mulți tineri inteligenți și plin de entuziasm, și în fiecare an văd atâtea inițiative interesante și proiecte noi, încât nu poate exista un alt drum, decât cel al progresului, fie el lent sau rapid, pentru Moldova. Mă simt mândră să fac parte din această generație și aș fi onorată să pot contribui și eu direct la dezvoltarea țării în care m-am născut și m-am format.

Îți mulțumim pentru interviu!

Daniela Timofti, Stagiară