Este omul potrivit, în postura potrivită. Profesor universitar, sportiv de performanţă, mai nou, ministru în exerciţiu la Ministerul Tineretului şi Sportului, tată al unui băiat cu un viitor de succes, Octavian Ţîcu îşi îndeplineşte cu brio toate atribuţiile. Un boxer cu un trecut glorios, s-a retras din ring, dar a rămăs tot în lumea sportului. Vine să demonstreze că un sportiv dedicat luptei, poate fi tandru şi sensibil, inteligent şi, în ciuda stereotipurilor că oamenii sportului nu au timp de carte, el a reuşit să ajungă profesor universitar. Despre munca de ministru al lui Octavian Ţîcu, de dascăl, dar şi de familist convins, vă las să descoperiţi în interviul de mai jos.

Domnule Octavian Ţîcu, conduceţi un minister tânăr, care activează pentru tineri, cum vă simţiţi în această postură?

Corect, este un minister tânăr, dar vreau să mai adaug – şi sportiv! Eu sunt în această instituţie de foarte mult timp, pentru că de opt ani m-am dedicat sportului şi sunt la curent cu tot ce se petrece în acest domeniu. Cât despre contactul meu cu tinerii, pot spune că de zece ani petrecuţi în mediul academic, am descoperit fiecare latură a acestei generaţii. În plus, am fost secretar general al Federaţiei Sportului Universitar, cu un colectiv de 123.000 studenţi, deci, vă daţi seama, munca mea în domeniul tineretului e de mai demult. Am realizat, totuşi, că sportul este o parte a tinerilor, dar nu toţi din ei sunt sportivi. Pot să spun că îmi place acest minister, ehipa de tineri cu care lucrez, îl cunosc şi mă regăsesc în această instituţie.

Din vasta dvs. experienţă de a lucra cu tinerii, cum credeţi, cu ce dificultăţi se confruntă ei, ce le lipseşte lor?

În primul rând, ei sunt dezamăgiţi, frustraţi în urma evenimentelor din aprilie 2009. Lipsa de abilitate a statului, lipsa perspectivelor din Republica Moldova face tineretul destul de refractar, iar acest lucru este îngrijorător. Dacă nu vom reuşi să păstrăm această generaţie acasă, nu vom avea cu cine face schimbarea în această ţară.

Sunteţi profesor şi sportiv de performanţă, discipolii dvs. învaţă din frică sau sunt conştienţi de importanţa studiilor?

Ambele variante sunt valabile! Am ajuns la concluzia că nu tot timpul înclinaţiile astea liberale sunt binevenite. Noi trăim, în continuare, într-o societate determinată de un sentiment de trac. Recunosc, acest lucru uneori îi motivează. Nu cred că ipostaza mea de boxer îi face pe stundenţi să înveţe, ci caracterul meu sever şi insistent în a menţine linia de corectitudine faţă de un examen sau faţă de curs. Studenţii ştiu că nu mă pot influenţa, cumpăra, iar aceste lucruri sunt cu efect. Ei s-au conformat faţă de reguli, învaţă, iar acest lucru mă bucură.

Cum vă educaţi fiul? Sunteţi adeptul zicalei: „bătaia este ruptă din rai”?

Eu mereu îi explic fiului meu ce e bine şi ce nu. Mereu am considerat că prin comunicare şi vorbă bună o să-mi educ băiatul aşa cum se cuvine. Recunosc, am mai împărţit câteva pălmuşoare, dar rar. Deja are o vârstă când înţelege ce vreau să spun şi mă ascultă. Eu apreciez copiii care citesc şi fac sport, la fel şi adulţii! Fiul meu are o personalitate puternică, căpătată genetic, zic eu. L-am dat la sala de box la patru ani şi jumate, dar am observat că nu prea este ataşat de acest sport. Acum merge la înot şi îşi doreşte să facă şi fotbal. Totuşi, boxul rămâne ceva constant, facem exerciţii şi acasă, şi la sală.


 

Aţi avut momente în viaţă când aţi aplicat legea pumnului atunci când nu s-a putut ajunge la un numitor comun prin discuţii amiabile?

Spre regret, trăim într-o societate unde am avut nevoie să demonstrez că şi forţa este un argument. Însă, în general, eu nu mai văd utilitatea pumnilor. Lumea te cunoaşte cine eşti şi e suficient să vorbeşti cu ei pentru a explica anumite chestii. Chiar mai demult aveam capacitatea de a convinge oamenii că sunt şi alte metode de a rezolva probleme, nu doar prin pumni.

Cât de tandru poate fi un boxer?

Acest lucru depinde de integritatea ta personală, de relaţiile pe care le ai cu familia ta şi cu oamenii din jurul tău. Dacă te referi la o tandreţe pentru o femeie, este o chestiune care vine de la mama. Dacă vorbim de copii, este o chestiune paternă care se dezvoltă şi vine din interior. Boxul nu mi-a inhibat nimic din aceste lucruri, din contra, după loviturile primite, am dezvoltat o latură a sensibilităţii – cea de a nu fi prea dur.


Aţi menţionat cândva că, „bărbatul deştept se însoară o singură dată”. Mai rămâneţi fidel acestor spuse?

Cred că am ajuns la o a doua fază, precum că, bărbatul înţelept nu se mai însoară a doua oară! Eu sunt un familist convins, cred în familie şi mă regăsesc în ea. De când sunt ministru am înţeles mai mult importanţa acesteia în viaţa mea. Eu sunt mereu în deplasări, soţia tot va avea multe plecări, iar acest moment aduce unele fisuri în integritatea familiei. Acum mă aflu mai mult în ţară, iar cei de acasă îmi oferă o stabilitate emoţională. Acest lucru îţi dă senzaţia de apartenenţă la ceva.

Persistă stereotipul că sportivii nu au timp de studii. Cum aţi făcut faţă acestor provocări?

Recunosc, este un clişeu pe care din păcate, mulţi sportivi îl confirmă. Dar eu am văzut şi alte dimensiuni. Sunt sportivi care au facultăţi absolvite, diplome de master, de doctor. Acest stereotip este aprofundat de incapacitatea sportivilor de a vorbi, nivelul de inteligenţă are şi alte măsurători. Unii sportivi au o inteligenţă motrică, pe care o posedă prin excelenţă. Pentru mine este foarte important că avem o generaţie de oameni ai sportului care insistă pe studiu. Marea lor problemă este că nu pot să se reintegreze în viaţa socială, după ce se retrag din carieră. De aceea, eu îi încurajez să meargă la facultate.

Foto: Arhiva personală