Nunta, în esenţă, cu excepţia formalităţilor legale, nu reprezintă altceva decât o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi reguli populare şi bisericeşti. În timp, tradiţiile şi obiceiurile au suferit modificări, iar multe cupluri aleg din multitudinea de obiceiuri doar pe acelea care le fac plăcere. Este bine totuşi, să ştiţi în mare care sunt rânduielile tradiţionale, chiar dacă decideţi să nu le respectaţi. Totul începe cu cererea în căsătorie, unde mirele (daca ar respectă ce spune tradiţia) ar trebui să meargă în peţit la viitorii săi socri, înainte de a-i cere mâna iubitei sale. Dacă are consimţământul acestora, alege cu multa atenţie inelul de logodnă şi apoi o cere în căsătorie pe aleasa inimii. Odată acceptată cererea în căsătorie, tinerii miri trebuie să decidă pe cine vor alege naşi, adică părinţi spirituali. Conform tradiţiei, naşul este personajul central al nunţii, şi nu tinerii miri.

Alegerea naşilor are o importanţă covârşitoare, atât pentru desfăşurarea nunţii cât şi pentru viitorul tinerilor miri. Conform tradiţiei, obligaţiile materiale ale naşilor sunt suportarea cheltuielilor cu voalul miresei, a lumânărilor şi a slujbei religioase. Obligaţiile spirituale, însă, sunt mult mai mari. Aceştia au datoria de a-i călăuzi pe tinerii miri pe drumul lor împreună în viaţă. Tinerii miri, cum spune şi preotul, trebuie sa-i respecte întru totul pe naşi, exact aşa cum îşi respectă proprii părinţi. Pentru a nu se pierde din vedere această datorie a mirilor, din ce în ce mai mulţi preoţi le vorbesc mirilor la sfârşitul slujbei despre obligaţia lor de a-i vizita şi a se sfătui cu naşii în momentele dificile pe care le vor avea în viaţă. După ce s-au hotărât pe cine îşi doresc ca naşi, tinerii miri trebuie să le facă acestora o vizită. În unele regiuni se zice “poclon” (închinăciune), la care mergeţi cu o pereche de colaci.

Colacii pot fi primit sau refuzaţi de către naşi, primirea acestora echivalând cu acceptarea propunerii de a-i cununa pe tinerii miri. După primirea ploconului, naşii trebuie să cinstească onoarea care li s-a făcut şi să bea un urcior din cel mai bun vin (din polobocul cel din fundul beciului).
Apoi se stabileşte o zi când se cinsteşte Răspunsul. Se adună părinţii fetei, ai mirelui şi viitorii naşi ai cuplului, de stabilesc detaliile şi orânduiala nunţii ce va avea loc.

În ziua nunţii alaiul de nuntă este pornit de către cavalerii de onoare ai mirelui (vorniceii). Aceştia, printre care şi conocarul (sau colăcarul, în unele regiuni) iau cu ei lăutarii şi se duc la mire acasă, ca să-l ia, apoi pornesc cu alaiul spre casa naşilor. În unele regiuni este obiceiul ca mirele să le aducă naşilor cadouri „de îmbrăcat”, conform tradiţiei (pe vremuri se făceau cadou cămăşi, broboade). Naşul mare îi cinsteşte pe cei din alai cu „vin şi bucate alese” apoi împreună cu naşa iau lumânările de nuntă, voalul miresei (pe care au datoria sa-l cumpere) şi pornesc în fruntea alaiului spre casa miresei.

Aici, între timp, are loc gătitul miresei de către naşa şi domnişoarele de onoare (vornicele), şi prinsul voalului de către naşă. Între timp, conocarul rosteşte conocăria, un fel de laudaţio a mirelui în faţa socrilor, iar când să intre după mireasă, fraţii acesteia cer răscumpărare sau „Vulpe”, de la mire. Gătită fiind, mireasa iese din casa şi se întîlneşte cu mirele care îi dăruieşte buchetul de mireasă. În semn de apreciere, mireasa le prinde cocardele (bucheţele) naşului, naşei şi mirelui (exact în această ordine). Apoi domnişoarele de onoare continuă cu împărţitul cocardelor către vornicei şi ceilalţi nuntaşi tineri. Nuntaşii prezenţi în alai încing apoi hora miresei în curtea casei acesteia, în timp ce naşa are datoria să rupă turta miresei şi să o împartă celor prezenţi.

Tot alaiul, urmat de lăutari, porneşte în cele din urmă către biserică. Mersul în alai, ca şi intrarea în biserică trebuie să respecte următoarele reguli: în faţa alaiului trebuie să fie o domnişoară de onoare şi un cavaler de onoare care să ducă lumânările celor doi miri. În spatele lor se află naşul, naşa, mireasa, şi mirele. Imediat în urma lor vin socrii mari, apoi cei mici. (Prezenţa părinţilor la cununie nu e obligatorie.) Atât în coloană, cât şi în biserică, mireasa stă întotdeauna la stânga mirelui sau a naşului, iar toate femeile din alai stau de asemenea în stânga bărbaţilor pe care îi însoţesc.

În timpul cununiei religioase, preoţii slujesc întâi logodna celor doi miri, întrucât de cele mai multe ori mirii nu fac slujba de logodire înaintea celei de cununie. În timpul acestei slujbe, ei logodesc pe cei doi miri, şi de regulă aşează verighetele pe degetele inelare ale mâinii drepte. De abia după logodnă are loc slujba de cununare a celor doi miri, în timpul căreia preoţii inversează verighetele între miri, şi apoi le aşează pe degetele inelare de la mâna stânga, unde vor rămâne pentru tot restul vieţii. În timpul slujbei de cununie, preoţii îi iau pe miri şi naşi la dansul lui Isaia în jurul mesei.

La sfârşitul slujbei mirii se sărută, sunt felicitaţi de către rude şi nuntaşi, se împart bomboane. La ieşirea din biserică, nuntaşii fac un pod de flori şi aruncă cu grâu şi orez. Dacă până în momentul ieşirii din biserică, mireasa trebuia păzită pentru a nu zări alte mirese (superstiţia spune că ar aduce ghinion privirea altor mirese), odată cununată şi intrată în rândul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasă, cununată sau nu. Este rândul altor mirese necununate să-şi ferească privirea! Apoi, tot alaiul se îndreaptă spre locaţia unde va avea loc petrecerea.

va urma…

Distribuie articolul: