La 12 ani, Vera Vrabie şi-a pus scopul ca să citească cărţi atâta timp cât va trăi. Între timp, scopul ei s-a transformat într-o pasiune. Vera Vrabie a devenit profesoară, iar în cei 33 de ani de la „jurământ”a citit 1199 de cărţi. De unde a pornit dragostea pentru carte şi lectură?

Am nouă fraţi şi o soră, iar eu sunt cea mai mică din familie, respectiv eram cea care purtam încălţămintea şi hainele fraţilor mai mari. Odată în joacă cu alţi copii am găsit o cărţulie mică, deteriorată într-o casă pustiită. Am luat-o acasă, am reparat-o, era o cărţulie cu rugăciuni, dar această nu m-a încurcat. Părinţii văzînd că pretutindeni port această carte vai de ea, mi-au cumpărat alta nouă. Am citit cadoul părinţilor, peste cîteva luni am mai primit o carte în dar şi atunci am înţeles că scopul meu este să citesc mult, fiindcă cărţile sunt unicile obiecte care pot să-mi aparţină doar mie.

De unde făceaţi rost de cărţi?

Părinţii îmi cumpărau, nu se întâmpla des, dar când îşi permiteau îmi luau câte o carte. Dacă le terminam de citit pe cele cumpărate, mergeam bibliotecă sau împrumutam cărţi de la prieteni.

Cum alegeţi cărţile pe care le citiţi?

În anii de studenţie preferam romanele de dragoste şi detectivele. Ţin minte că îmi terminam repede temele pentru acasă şi luam cartea în mâină, nu mă rupeam de ea până la două, trei de noapte. Desigur, printre cărţile se includ şi literatura impusă de programul şcolar şi universitar. Am învăţat pe timpul Uniunii Sovietice şi atunci majoritatea cărţilor erau disponibile în chirilică sau rusă, dar mai şmecheream eu şi plecam la Ungheni unde aveam o colegă de facultate şi ea îmi făcea rost de cărţi româneşti. Dupa aceea am început să citesc în limbile franceză şi italiană.

Unde păstraţi cărţile citite, aveţi o bibliotecă personală?

Sigur că le păstrez, la moment am 746 de cărţi de toate genurile, mărimile şi în câteva limbi. Când m-am căsătorit i-am zis soţului că vom face o odaie unde voi aduce toate cărţile pe care le păstrez la părinţi. Pe parcurs s-au mai adăugat şi odaia amenajată nu era îndeajuns, dar oricum le găzduiesc pe toate în sufletul meu.

Nu va tenta ideea să organizaţi un târg de carte, unde să vindeţi o parte din cărţi?

Am un răspuns categoric, poate va suna egoist, dar aceasta este comoara mea şi admit să o las doar copiilor şi nepoţilor mei. De altfel de multe ori biblioteca mea a devenit oarecare publică, veneau prietenele, rudele, unii vecini sau oaspeţi să citească sau să împrumute cărţi. Cred că târgul îl organizeaza oamenii care doresc să obţină profit, dar pentru mine cărţile sunt mult mai preţioase decât banii.

Sunteţi profesoară, mai sunt elevii interesaţi de lectură şi cărţi?

Generaţiile se schimbă, dar copii tot rămân interesaţi de cărţi şi aceasta îmi oferă o plăcere deosebită. Mulţi din elevii mei mă vizitează când au timp şi se delectează lecturând cărţi.

Cum să cultivăm dragostea pentru carte?

Dacă doreşti să înţelegi lumea şi pe tine însuţi adresează-te cărţii. Dacă doreşti să cunoşti încă o istorie de dragoste nu-ţi pierde timpul privind filme, citeşte o carte, aceasta îţi va deschide o lume pe care camerele de luat vederi nu o cunosc.

Victoria Topciu

Distribuie articolul: