La școală, era supranumită de către colegi drept „balenă” din cauza kilogramelor sale în plus. Sophia Adams, însă, a reușit să le demonstreze tuturor că odată ajunsă la maturitate, a reușit să devină nu doar polițistă, ci și câștigătoarea unui concurs de etalare a lenjeriei intime. Acum, colegii de serviciu ai londonezei Sophia Adams o privesc cu alți ochi.

Sophia s-a aventurat să participe la un concurs online dedicat modelelor plus-size care au defilat în lenjerie intimă. Potrivit The Daily Star, internauții și-au acordat votul de încredere pentru bruneta focoasă, alegând-o din alte 1000 de participante înscrise în luptă. Tânăra de 21 de ani a devenit, astfel, unicul model din lume cu mărimea 32JJ la sâni, din istoria mărcii pentru care a defiat. E de ajuns să-i admirați fotografiile, ca să înțelegeți cu ce forme generoase a înzestrat-o natura.

foto: dailystar.co.uk

foto: dailystar.co.uk

După ce a trecut printr-o adolescență chinuitoare, în care era discriminată din cauza curbelor sale, tânăra de 21 de ani a devenit câștigătoare în cadrul unei competiții de promovare a femeilor cu forme durdulii, inițiate de bradul de lenjerie intimă Curvy Kate. „Am fost dintotdeauna un copil dolofan, iar părul meu era un adevărat dezastru. Am fost supranumită cu orice poreclă dezgustătoare, ce își face loc sub Soare. Acum, am mărimea 16 la sutien și sunt fericită când mă privesc”, recunoaște tânăra.

foto: dailystar.co.uk

foto: dailystar.co.uk

Pentru faptul că s-a resemnat cu genele pe care le poartă, Adams îi este recunoscătoare bunicii sale. „Era o femeie puternică și îmi spunea mereu că sunt frumoasă, chiar dacă eu nu vedeam acest lucru. A fost și va rămâne cea mai importantă persoană din viața  mea. Ea a modelat din mine persoana care sunt astăzi”, recunoaște fata cu corp de clepsidră, care a reușit să câștige simpatia internauților britanici.

Acum, Sophia este o concurentă greu de învins, pentru că a câștigat în competiția de frumusețe organizată de brandul Curvy Kate. Adams a câștigat nu doar nenumărate seturi de lenjerie, ci și un premiu în valoare de 1000 de lire sterlne, dar și un contract de promovare pentru Bridge Models Limited pe durata unui an.

foto: blog.curvykate.com

foto: blog.curvykate.com

Amintim că una dintre companiile care s-a înarmat cu reclame anti-Victoria’s Secret este Curvy Kate – un brand britanic, recunoscut pentru lenjeria sa de dimensiuni accesibile și pentru femeile cu bust generos. Modelele durdulii, angajate de această marcă, s-au filmat pentru o reclamă print, în semn de protest față de formele promovate de către brandul Victoria’s Secret. Lenjeria a cestui brand, după cum se știe, poate fi purtată doar de către femei cu forme trase ca prin inel.

Marca Curvy Kate a fost indignată de campania „Perfect Body” (Corp Perfect), a brandului Victoria’s Secret, care a demarat în luna noiembrie a anului trecut. În concepția acestui brand, perfecțiunea fizică este dictată de un singur standard: suplețea. Pentru că a atras un val de critici, sloganul campaniei a fost schimbat în: „A Body for Every Body” (Un corp pentru fiecare).

Așa arăta reclama din campania Victoria’s Secret:

plus-sized-models-ad-campaign-star-in-a-bra-curvy-kate-8

Așa arată reclama de protest, a modelelor plus-size, îmbrăcate în lenjerie Curvy Kate.

Distribuie articolul: