Silvia Zaharia este originară din Nisporeni, unde a fost asistentă medicală la Centrul de Medicină Preventivă, iar de aproape 20 de ani este stabilită în Italia, în regiunea Veneției. Este cunoscută în diasporă prin implicarea și dedicația pe care o are față de cei care se află în suferință și anume față de copiii cu diabilități, care au nevoie de proteze, dar și față de persoanele bolnave de cancer și alte forme grave. Silvia Zaharia are o istorie de viață impresionantă, cu urcușuri și coborâșuri, dar anume asta a făcut-o mai puternică și să se dedice conaționalilor rămași acasă, notează Elenarobu.com.

În anul 2014 Silvia Zaharia a fost premiată de către UNICEF cu distincția de „Cel ma bun voluntar al anului”, în cadrul unui eveniment organizat la Chișinău, la Sala cu Orgă. Era vorba despre cea de-a 25-a aniversare de când ONU a adoptat Legea despre protecția copilului.

Povestea acestei femei însă începe cu mulți ani în urmă. Anul 99 și lipsa banilor pentru a-și întreține studiile feciorilor a dus-o peste hotare. Până în ultima clipă știa că face asta pentru binele copiilor, ca, ulterior, toată familia să ajungă alături de ea în Italia.

Soțul s-a opus, inițial spera că n-o să iau viza la Kiev, apoi spera că mă voi răzgândi când voi urca în autocar la despărțire, apoi mai spera că precis îl voi suna de la Leușeni că mă întorc… Dar n-a fost să fie, eram prea decisă să scap de sărăcie, să pot asigura un viitor copiilor, unul fiind la liceu și celălalt la facultate. Am plecat la Kiev la Ambasada Olandei printr-o firmă turistică și am obținut viză pe motiv că merg să cumpăr bulbi de lalele pentru a-mi dezvolta o afacere în Moldova. Firma ne-a pus la dispoziție și un autocar cu care am ajuns în Italia, la Milano, în jurul orei 4.00 dimineața. Eram în două, eu și o vecină de casă”.

„Cu greu am găsit gara de unde am luat trenul spre Padova. Iar în Padova o altă moldoveancă ne-a condus spre un centru de plasament pentru clandestini, unde era insuportabil să stai. Am ieșit de acolo și am ajuns la Lido di Venezia, unde știam că sunt două colege de lucru. Ele m-au ajutat, mi-au oferit un loc de dormit pe noapte (obligatoriu era să intri la ora 24.00 și să părăsesti locuința la 6.00 dimineața). De aici, din Lido mi s-a legat destinul de Venezia, unde am întâlnit oameni de o rară omenie și care m-au ajutat necondiționat. Au continuat să o facă până la urmă. Mă refer la dna Laura Duca, care mi-a fost ca o a doua mamă până în ultima clipă a vieții sale. Toate bucuriile, dar mai des necazurile, le împărțeam cu ea. Și acum, la distanța de doi ani de când a decedat, îi simt mult lipsa”, poveștește eroina”.

Vezi și: Campanie de caritate: 5 copii mai fericiți – 5 ani de EA.md!

„M-am integrat destul de repede în societatea și viața din Venezia. Limba am însușit-o foarte repede, căci era o necesitate vitală și toate succesele erau direct proporționale cu cunoașterea limbii. La distanța de 5 luni a sosit și soțul. Eu lucram într-o familie de bătrânei, care însă nu-mi permiteau să-l cazez și pe el. Trebuia noaptea, pe furiș, cu sufletul la gură să-l strecor în casă pe noapte și tot așa să-l scot dimineața devreme până la trezirea lor. Era iarnă, în ianuarie, frig afară, iar el stătea pe o bancă unde-i scoteam mâncare pe furiș. Mai intra într-o biserică să se încălzească, dar era mai frig decât afară. Apoi i-am găsit o gazdă și de lucru cu 4 euro pe oră la o făbricuță clandestină, unde erau tratați ca pe plantații. Dacă  te observau că vorbeai cu cel de alături, imediat îți tăiau o oră din zi. În fiecare zi, pe ploaie, vânt sau furtună trebuia să parcurgă 12 km cu bicicleta. Ne vedeam doar duminica și ne făceam planuri cum să aducem și copiii cu noi”, mai scrie Elenarobu.com.

„Pe lângă munca de zi cu zi, cam de 10 ani mă ocup și de voluntariat. Caut și încerc să le ușurez viața celor care sunt în suferință, în special copiilor cu dizabilități și orfani, care, dintr-un motiv sau altul, au rămas fără mânuțe sau piciorușe. Ei sunt atât de inocenți și suferă, iar asta doare…”

Silvia Zaharia – femeia care fabrică speranțe

Totul s-a început de la povestea lui Ștefănel Roșca, un copil care nu a trecut indiferent pe lângă un cocostârc prins în ghearele firelor electrice și pe care a vrut să-l salveze. Silvia Zaharia a văzut povestea lui și și-a promis atunci că îl ajute.

„Ștefănel a fost protezat de 2 ori în Italia. După apariția materialului la Moldova 1 despre istoria vieții lui Ștefănel, am primit multe solicitări de cazuri disperate. Nu puteam refuza niciunul. După el, au urmat alți 35 de copii din Moldova și România cărora li s-au pus proteze gratuite. Apoi am început să fiu contactată și pe alte cazuri cum ar fi transplant de organe, cancer, hepatite grave, de care sufereau atât copiii cât și maturii. Așa a apărut Asociația de binefacere, „AO ABC-acorduri, binefacere, cooperare” pe care am fondat-o în august 2014.

Până în prezent, am reușit să protezăm 35 de copii, să ajutăm 17 femei cu forme grave de cancer la sân, să efectuăm un transplant de rinichi la un copil de 3 anișori, 1 transplant de ficat, 1 transplant de mâini, să soluționăm 2 cazuri cu limfoma Hodckin, cancer de plămâni și multe altele. Actualmente, colaborez cu multe Asociații de moldoveni, cu Asociații umanitare, cu spitale, cu Ambasada și consultatele Moldovei în Italia. Vrem să continuăm să ajutăm familiile vulnerabile, să dotăm spitale cu utilaje și echipament necesar”, mai precizează Silvia Zaharia.

Citiți întreaga poveste a moldovencei pe ElenaRobu.com