În această săptămână, pe pagina de Facebook a revistei noastre a venit un mesaj din partea unei cititoare Ea.md. Este vorba despre Aliona Mosac, stabilită cu traiul în Statele Unite ale Americii. Prin intermediul nostru, femeia a dorit să-și facă auzită experiența revoltătoare prin care a trecut. 


În această iarnă, moldoveanca a trimis un colet în Moldova, folosind serviciile poștale. Și chiar dacă a achitat în plus 4 dolari pentru ca acesta să ajungă la destinație în nu mai mult de 10 zile, totuși, pachetul a venit tocmai peste o lună. Iar povestea nu se termină aici.

Coletul trimis de Aliona Vasile

Aliona spune că practic întreg conținutul coletului a fost schimbat, rămânând doar câteva obiecte pe care ea le-a trimis. Mai mult, au fost adăguate și altele care nu aveau nicio legătură.

„Atunci când a ajuns în Moldova, coletul nu avea nici măcar adresa pe el. În interior se aflau multe pungi, carton, o bucată de lemn, câteva dulciuri și produse cosmetice. De fapt, eu am trimis o geantă, lenjerie intimă, o fustiță, decorații de Anul Nou, hârtie igienică, soluție împotriva microbilor, cremă, o sticlă pentru copii. Am adăgat câteva lucruri pentru tatăl meu, care a suferit un atac cerebral și are paralizat jumătate de corp. El avea mare nevoie de ele. Sunt sigură că cineva din personalul feminin al vămii sau al poștei a schimbat conținutul. E o mare nesimțire și neruișinare”, a scris moldoveanca într-un mesaj pe pagina revistei noastre.

Iată cum a ajuns coletul trimis de ea în Moldova și lucrurile străine care se aflau in interior:

Aliona Mosac ne-a spus că a depus deja o plângere la Oficiul Poștal din America.

Foto: Arhivă personală