Știm deja că o mamă le poate reuși pe toate în același timp, însă nu ne așteptam să vedem cum se pot îmbina maternitatea și „mânuirea” skateboardului. Dacă vreți să vedeți și voi o astfel de combinație, admirați ce face o mămică din Germania.

Nemțoica Maria Oberloher educă un fiu de 8 luni, pe nume Luan, iar o mare slăbiciune a sa este și „tabla cu roți” de care nu se poate despărți nici atunci când își plimbă copilul.

#playground 😃 #helovesstones almost #8monthold #babyboy #babylove #babylife #momlife #spielplatz #spring #fun

A photo posted by maria oberloher (@maria_mo89) on

Zilele trecute, Maria a publicat pe Instagram o înregistrare video care o surprinde în timp ce conduce căruciorul și execută în paralel câteva trucuri cu tabla de skate. Trebuie să recunoaștem că din start, reacțiile internauților au fost foarte împărțite. Și dacă unii au criticat-o pentru riscurile la care și-a supus copilul, alții au lăudat-o pentru multitasking-ul de care dă dovadă.

Iubesc skateboardul chiar și atunci când sunt cu copilul meu. Și nu, nu am fost pândiți de niciun risc, tata a fost cu noi”, spune Mari, despre clipul publicat și pe YouTube.

Nemțoaica e cu adevărat o adeptă a modului sănătos și activ de viață. Practică fitnessul și fotbalul, adoră animalele și nu încetează să-și perfecționeze trucurile pe care le realizează cu skate-ul!

Foto: Instagram, captură video

Distribuie articolul: