În contextul campaniei naționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, UN Women continuă să prezinte istoriile femeilor care au depășit violența domestică și acum vorbesc public despre asta, ajutând alte femei să facă primul pas și să rupă teama și tăcerea. În videoul de mai jos, Natalia Nalimova se adresează fiicei sale, povestindu-i cum a depășit ea violența și ce sfaturi îi dă.

Scrisoare către fiica mea – Natalia Nalimova

„Draga mea fetiță, dragostea adevărată se bazează pe respect reciproc și înțelege”

„Aveai doar trei ani când ai văzut cum tata ridică mâna asupra mamei. Uitându-mă în ochii tăi, mi-am dat seama că nu mai vreau să-ți văd ochii sclipind din cauza lacrimilor, vreau ca ei să sclipească doar de bucurie”. Acesta este un fragment din scrisoarea Nataliei Nalimova către fiica ei care acum are 10 ani.

Natalia a răbdat mai mulți ani violența și a hotărât să iasă din acest cerc, de dragul ei și a copilului ei. Acum ea vorbește deschis despre statutul ei HIV-pozitiv și experiența ei de viață. Natalia lucrează în organizația Inițiativa Pozitivă, unde ajută persoanele HIV-pozitive să-și apere drepturile și să trăiască decent și activ.

Conform studiilor, femeile infectate de HIV sunt de două ori mai expuse riscului de a fi supuse violenței.

natalia-nalimova-campioana-pozitiva

Dacă treci prin violență sună la Telefonul de încredere 0 8008 8008 pentru consultație juridică și psihologică 24 ore pe zi. Este gratuit și confidențial.

În ajunul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, 21 de femei care au depășit violența au scris câte o scrisoare copiilor săi, în cadrul unui eveniment organizat de UN Women Moldova.

Campania națională și internațională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” a început pe 25 noiembrie, ziua internațională de eliminare a violenței față de femei și fete, și se încheie la 10 decembrie, ziua drepturilor omului. În această perioadă în Moldova se organizează peste 80 de evenimente în toată țară pentru a curma fenomenul violenței. Această campanie a fost inițiată la nivel global de către Organizația Națiunilor Unite, în anul 1991.

Citește și: Natalia Morari și Sanda Diviricean susțin campania pentru eliminarea violenței împotriva femeilor