„Acest experiment nu este despre sex, nici despre petrecerea veselă a timpului sau batjocură la adresa bărbaților. Fiecare întâlnire este importantă pentru mine. E despre cum să găsești omul potrivit pentru tine și să menții apropierea”, scrie Radmila Hakova pe pagina online a proiectului său.

„De ce, în general, să căutăm alesul când circumstanțele de astăzi ne permite să fim liberi, independenți și împliniți fără a crea o familie” este una din întrebările la care a răspuns Radmila pentru psychologies.ru.

Mai țineți minte când ați început să visați la o familie?
Eu am crescut într-o familie de tătari, cu valori și principii puternice. Părinții mei s-au cunoscut încă în școală. Apoi mama l-a așteptat pe tata să revină din armată, apoi tata a așteptat ca mama să împlinească 18 ani. Au depus cerere la oficiul stării civile în ziua în care a devenit majoră, iar peste o lună și-au oficiat căsătoria. Trăiesc împreună de o viață, se susțin reciproc și râd mult. Acesta este modelul de familie pe care l-am avut mereu în față. Creșteam cu gândul că așa trebuie să stea lucrurile. O să întâlnesc omul, o să ne îndrăgostim, ne vom căsători, se vor naște copiii ( un băiețel și o fetiță) și vom trăi împreună pentru totdeauna.”

În ce moment s-a defectat ceva în program, iar realitatea s-a dovedit diferită de vis?

„Pur și simplu am crescut. Cu cât mai mult creșteam, cu atât mai des auzeam că o căsnicie înseamnă muncă. Asta năștea în mine un protest. Mă gândeam că dacă ți-ai găsit omul de suflet, atunci ai și puzzle-ul făcut, adică familia- marea fericire, nicidecum o muncă chinuitoare. Nu că viața ar deveni brusc ușoară, fără probleme. Dar acum în această viață sunteți doi, deveniți mai puternici și le rezolvați pe toate.”

Părinții Radmilei

Părinții Radmilei

Apoi am crescut, m-am mutat în orașul Moscova, am început să lucrez și am uitat complet de relații. Am avut mai multe idile, dar la familie am început să mâ gândesc din nou pe la 25 de ani. Colegele mele deja își duceau copiii la școală. Am întâlnit un om la locul meu de muncă și am început o relație. El era căsătorit. Era o relație puternică, plină de conflicte. Trei ani la rând tot divorța, până când am văzut la o petrecere un jurnalist tânăr. Era atât de cald, ba chiar ferbinte. Iar bărbatul cu care mă întâlneam atunci era rece. Deștept, atent, generos, dar…rece. Tânărul jurnalist m-a întrebat dacă îmi place rolul de amantă, i-am zis că nu și m-am mutat la el. Ne-am căsătorit. Se pare că prea repede, pentru niște oameni care nu se cunoșteau. Au apărut probleme de rutină, viziuni diferite asupra vieții. Am mers și la psiholog. Într-un final am divorțat.”

Ideea de a merge la întâlniri s-a născut în urma acestor experiențe?

„După doi ani de la divorț, șeful publicației pentru care lucram a observat că mă intersează foarte mult subiectul relațiilor și m-a întrebat dacă eu îmi caut perechea și cum anume. Atunci am decis să mă înregistrez pe tot felul de platforme și să declar deschis că sunt în căutare. Pe lângă asta, mersul la întâlniri s-a dovedit a fi o formă comodă de a spune povești. Am inițiat o carte 0nline. Povestesc în timp real despre experiențele mele.”

680x374_1_70040f507d52128a9180489fa53bcf49@690x380_0xc0a8392b_7543397981503586582

Reiese că ați fost la circa 100 de întâlniri…

„La început mergeam cu inima deschisă și intenția de a arăta că pot fi o soție bună. Apoi, mergeam cu gândul că trebuie să văd dacă el mi se potrivește mie. La un moment dat, am înțeles că îmi sunt potrivite viziunile politice, atitudinea față de adopție, copii, homosexuali. Așa am format un portret al calităților pe care trebuie să le aibă bărbatul de lângă mine. Am ajuns la a 117-a întâlnire. Înainte, pentru mine era important să fac public statutul meu. Aveam nevoie de o confirmare a importanței mele din partea partenerului, să fim împreună în poze pe Instagrm, să ne vadă toți împreună la petreceri. Acum mă aflu într-o relație despre care în general nu vreau să vorbesc în public. Evident că asta se va întâmpla vreodată, dar acum ne aparține doar nouă. Asta se întâmplă cu mine pentru prima dată. Poate acum, acolo unde se termină cartea mea online, începe cu adevărat viața mea personală.”

 

Distribuie articolul: