Deși organizatorii chinezi anunță că finala Miss Oriental Tourism 2017 ar fi fost preconizată pentru 13 martie, acesta urmează să aibă loc abia diseară, în penultima zi de concurs. Atmosfera e tensionată, întrucât fetele au avut un program extrem de dificil în toate aceste zile. Alexandra Căldare - tânăra de 22 de ani care ne reprezintă țara, a găsit câteva clipe ca să ne comunice, de la distanță, cum au loc pregătirile pentru evenimentul decisiv. Cât de greu i-a fost să ajungă până aici, dar și cine este designerul care i-a oferit rochii pentru competiții, aflați mai jos.

17309346_1893985994172254_3198578710853870745_nAici avem un program foarte încărcat. Ne trezim la 5 dimineața, la 6 luăm micul dejun și ne îmbarcăm în autocar. În fiecare zi vizităm locuri pitorești și istorice din regiunea în care ne aflăm. Apariția noastră aici este chiar un eveniment semnificativ pentru băștinași.

Toată ziua suntem însoțite de poliție, mulți jurnaliști și fotografi, puteți vedea câteva poze în album. Toți oamenii se bucură foarte mult. Ne fotografiază, fiecare se străduie măcar cu un deget să se atingă de noi.

În weekend am vizitat un memorial dintr-un loc unde a fost cutremur și au decedat mii de oameni. Am depus flori. Mai devreme am vizitat parcul național din munți, dar și alte locuri interesante și frumoase.

După excursii, facem repetiții pentru probe. Deja au fost probele pentru costumul național, rochia națională chinezească, rochia de seară și costumul de plajă. Cand nu sunt probe, participăm la diverse evenimente locale. Tot recent a fost un festival unde au defilat toate fetele în costume naționale chineze.

De obicei luăm masa și dejunul în cele mai luxoase hoteluri de aici, care impresionează prin calitatea deservirii și arhitectura modernă. Ziua se termină la 22-23 sera, deci petru somn avem puțin timp. Nu toate fetele rezistă.

Proba finală a concursului va avea loc pe data de 14. Rochiile îmi sunt oferite de salonul Anette și Fashion Style Agency”, ne-a mărturisit frumosa moldoveancă.

17264795_1894441274126726_5398516897951380921_n

Mult succes, Alexandra!

 

Foto: Arhiva personală