Carolina Sandu este o tânără dornică de a spune lumii întregi fericirea pe care o trăiește. A întâlnit bărbatul de care acum e foarte îndrăgostită și ne-a spus cum acesta a făcut marele pas și i-a pus inelul pe deget. Iată câteva detalii romantice despre relația lor pentru campania #Cummacerut:

„Toata viața am visat să mă mărit la 25 de ani. Am început o relație în 2016. Ne-am întâlnit o perioada foarte scurtă, iar de Revelion am fost cerută în căsătorie. Am fost foarte surprinsă, nici nu-mi dădeam seama cum s-a întâmplat totul! Nunta este planificată pentru anul acesta – 2018!”, așa a început descrierea cererii în căsătorie viitoarea mireasă.

„Eu nu am știut nimic. Totul a fost organizat de soțul meu și sora lui. Cererea a fost făcută la ora 00:00. În acea seară venisem să întâlnesc revelionul împreună cu cei dragi”, adaugă Carolina.

 Îl caracterizează cu cele mai frumoase cuvinte și spune că până atunci nu a mai întâlnit pe nimeni ca el.

„Când l-am văzut prima dată, nu l-am luat în serios. Eram pe plajă la Vadul lui Vodă.

Aveam alte gânduri și eram pregatită de a studia și de a-mi cunoaște mai bine meseria.

Să nu fi insistat, nu mai eram împreună. M-am atașat de acest om datorită felului cum gândea. 

Dorințele lui de a avea o casă plină de copii și o relație sănătoasă. Nu am întâlnit un om mai echilibrat ca el. Este al meu, omulețul meu! E o fire romantică, iubește să mă surprindă mereu cu ceva”.

Bunele maniere și cultura viitorului ei soț se trag din familie.
„El are într-adevăr o familie fericită – o mamă și un tată iubitor și toți se respectă și se înțeleg.”
Petrec și se bucură de tot timpul împreună.
Acum, am fost la odihnă în Bulgaria, acompaniați de cumnata Cristina. Vacanța a fost un de vis!

Așteptăm povestea Cererii tale în căsătorie pentru Campania #Cummacerut pe EA@interakt.md