Marți, 29 iunie, ora 19.00, vă invităm la lansarea online a romanului „Pe contrasens”, de Oleg Serebrian, apărut la Editura Cartier, colecția Rotonda. Alături de autor vor participa Claudiu Florian, scriitor, laureat al Premiului UE pentru Literatură (2016), directorul  ICR Berlin; prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, Universitatea de Vest (Timișoara); Anneli Ute Gabanyi, istoric, publicist și istoric literar (Berlin). 

Moderatorul evenimentul este Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier. Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale Editurii Cartier, Librăriilor Cărturești și ICR Berlin. Înregistrarea va fi disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube. Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești, Editura Cartier și ICR Berlin.

„Nu mai aveam nicio cale de retragere. De fapt, ca să fie clar: nu am luat decizia de a muri pentru că mi s-a urât viața și nici din pricina groazei devastatoare de repetarea experiențelor prin care trecusem la Sachsenhausen, ci pentru că am înțeles cum am trăit și că nu mai puteam trăi nici astfel, nici altfel. Ne luăm zilele atunci când nu mai avem pentru cine sau pentru ce exista. În viață ne ține fie dragostea și grija pentru cineva, fie sentimentul unei datorii, certitudinea unei meniri. În momentul când constați că nu ai nici una, nici cealaltă, ajungi la punctul zero, descoperind abia atunci că moartea e o fatalitate, iar viața o șansă unică. Cât suntem tineri, nu pricepem în ce măsură nașterea noastră a fost un accident improbabil și nici măcar faptul că odată născuți, moartea ne așteaptă neîndoielnic. Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment, marele moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit. Nu razi nimic din ea.” (Oleg Serebian)

Oleg Serebrian (n. 1969) este scriitor, istoric, politolog şi diplomat. Este licențiat în istorie și drept al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1992) și magistru în relații internaționale al Institutului European din Nisa (1993). A urmat specializări la Școala Națională de Administrație din Paris și la universitățile din Edin­burgh şi Birmingham. În 1998 a susținut doctoratul în științe politice.
În 1998-1999 a fost purtător de cuvânt al MAE al Republicii Moldova, între 1999 şi 2005 a fost prorector al Universității Libere din Moldova, fiind ulterior profesor invitat la diverse centre universitare din Europa de Vest și SUA. În 2010-2015 a fost Ambasador al Republicii Moldova în Franța și pe lângă UNESCO, iar din 2015 este Ambasador al Republicii Moldova în Germania. Din 2013 este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Pentru activitatea academică și publicistică a fost decorat de președintele român Emil Constantinescu cu Ordinul Național „Steaua României” (2000) și de președintele francez François Hollande cu Ordinul Național de Merit (2015). În anul 2012, pentru romanul Cântecul mării (Ed. Cartier, 2011), a fost distins cu premiul special al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Cărți publicate la Editura Cartier: Politosfera (2001), Politică și geopolitică (2004), Geopolitica spațiului pontic (2006, ediția a II-a; 1998, ediția I, Cluj), Cântecul mării (roman) (2011, 2012, 2018), Rusia la răspântie (2014, 2019), Woldemar (roman, 2018, 2019, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Pe contrasens (2021).

Pe contrasens, de Oleg Serebrian (Rotonda). Broșată, 520 pag. Preț: 49 RON/ 199 MDL. Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, poate fi comandată și online pe carturesti.ro și cartier.md.