Iubitorii de lectură au șansa să petreacă o seară de luni specială. În data de 14 iunie, ora 19.00, sunteți invitați la lansarea online a volumului „Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala gustiană după 23 august 1944”, volum coordonat de Zoltan Rostas, apărut la Editura Cartier în colecția Cartier istoric.

„Într-o logică a maniheismului anticomunist, tema acestui volum ar fi desfiinţarea brutală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti de către regimul comunist românesc. Nu este, însă, în natura istoriei sociale, să opereze cu cadre tari şi cu categorii binare, aşa cum nu este intrinsecă acesteia nici abordarea relativizantă sau revizuirea care operează cu maniheism în sens opus. Abordarea noastră îşi propune să înţeleagă procesul istoric al destrămării unei Şcoli ştiinţifice – şi al unui domeniu, prin aprofundarea condițiilor socio-culturale relevante şi strategiile prin care actorii istorici analizați au căutat să dea sens precarităţii ivite în viața lor. Astfel, dacă analizăm mai îndeaproape evoluţiile postbelice româneşti, desfiinţarea despre care vorbim a fost mai degrabă un deznodământ. Anii  1944, 1946, 1948, înregistrează momente politice importante care au influenţat viața grupurilor sociale, dar viața unei şcoli ştiinţifice nu se judecă numai prin asemenea evenimente exterioare ei. Schimbările de regim au un efect mediat, nu doar imediat. Ca fenomene suprastructurale, ele nu se produc asupra unor realităţi altfel fixe, stabile, ci asupra unor realităţi în transformare, unor structuri intermediare cu care se află în raport de comunicare şi influenţare reciprocă. Ca atare, se desfăşoară înaintea noastră o întreagă panoplie de rezistențe de ajustări, adaptări, conformări, reprimări, anihilări, ca posibile reacții care se concretizează la joncțiunea  dintre contexte semnificative şi strategie personală şi de grup”, de Zoltan Rostas, Ionuț Butoi.

Discuția va fi transmisă live, pe pagina facebook a Editurii Cartier și pe pagina Librăriilor Cărturești. În cadrul acesteia vor participa: prof. Zoltan Rostas, prof. Cristian Preda, prof. Dragoș Petrescu, prof. Virgiliu Țârău, dr. Cristina Diac, dr. Ionuț Butoi, dr. Nicolas Trifon și Emilian Galaicu-Păun. Înregistrarea va fi disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.

Zoltán Rostás este profesor de sociologie şi de comunicare la Universitate din Bucureşti. Din 2005 este conducător de doctorat în domeniul istoriei sociale şi a istoriei sociologiei la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. Coordonator al grupului independent de istorie socială a sociologiei românești Cooperativa Gusti. A publicat volumele   Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Ed. Paideia, 2000, O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Ed. Printech, 2001, Chipurile oraşului. Istorii de viaţă din Bucureşti. Ed. Polirom, 2002, Sala luminoasă. Primii monografişti ai şcolii gustiene, Ed. Paideia, 2003, Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elizabeta Odobescu-Goga. Jurnalul din perioada 1916-1918, Ed. Paideia, 2004, Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Ed. Tritonic, 2005, Parcurs întrerupt. Discipoli din anii ’30 ai Şcolii gustiene, Ed. Paideia, 2006,  Dialog neterminat (împreună cu Ioan Mihăilescu), Ed. Curtea Veche, 2007, Mihai Pop. Vreau şi eu să fiu revizuit. Publicistica din anii 1937-1940, Antologie, Ed. Paideia, 2010, Dimitrie Gusti şi colaboratorii, CORNOVA 1931, Ediţie îngrijită alături de Marin Diaconu şi Vasile Şoimaru, Ed.Quant, 2011. Răfuiala cu scopurile noastre. Școala sociologică de la București în cotidianul Ecoul, Ed.Paideia, 2013, 1943-1944, Universitatea interbelică a sociologilor gustieni. Studii. coord. Ed. Universității din București,  2014, Alți București interbelici. Studii și cronici gustiene, Antologie, Ed.Vremea, 2014, Al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie, 1939, Culegere în colab. cu Marin Diaconu, Ed.Universității din București, 2015, „Transhumanța” interbelică în Balcani. Studii și articole despre aromâni în publicațiile școlii gustiene, Antologie realizată împreună cu Martin L Salamon, Ed.Eikon,2017, Despre migrație și imigrație la români, antologie realizată împreună cu Florentina Țone, Ed.Paideia, 2018.A realizat numere speciale cu tematică gustiala la revistele Les Edudes Sociales, Sfera Politicii, Transilvania, Sociologie Românească, Szocialis Szemle și Revista Română de Sociolgie. A coordonat alături de Antonio Momoc, Nicole Salamon, Sorin Stoica, Florentina Ţone şi Theodora-Eliza Văcăresu  numeroase culegeri de istorie orală.

Evenimentul este organizat de către Editura Cartier în colaborare cu Librăriile Cărturești.

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. De asemenea, poate fi comandată și online pe  Carturesti sau Cartier.