Noaptea de revelion este una din cele mai aşteptate nopţi din an, dar este şi cea în care nu dormim.  Distracţia, masa copioasă şi câteva păhărele de vin băute au urmări nefaste asupra tenului nostru. Ca în prima zi din an să nu vezi în oglindă un monstru,  trebuie să ai grijă de faţa ta, mai ales înainte de a merge la culcare, ne informează cosmopolitan.ro.

Demachierea este sfântă

Când te întorci acasă după o noapte de pomină, nu visezi decât să pui capul pe pernă…

Dar a-i ceda lui Moş Ene înainte de a scăpa de machiaj înseamnă, printre altele, un efort şi mai mare a doua zi, să scoţi tenul la lumină.

Pielea a fost şi aşa destul de afectată de machiaj, fum de ţigară, deshidratare şi alţi factori dăunatori, deci are nevoie să fie “eliberată” cât mai curând cu putinţă, pentru a-şi putea exercita normal funcţiile pe timpul somnului. Ca demachierea să fie mai simplă,  foloseşte şerveţele pre-umezite pentru a indepărta machiajul rapid.

Somnul de frumuseţe

Faptul că îţi permiţi să dormi mai mult după una sau mai multe nopţi pierdute nu e o soluţie pentru a-ţi reveni din toate punctele de vedere.

E important să dormi minim 8 ore pe noapte, însă trebuie să respecţi un program regulat de somn pentru a transforma dormitul în “somn de frumuseţe”.

Încearcă să adopţi un astfel de regim de somn şi vei putea face faţă mai uşor viitoarelor “provocări” nocturne.


Hidratare
Trezeste-ţi pielea

Contactul matinal cu apă foarte rece este benefic pentru tenul obosit şi deshidratat, deoarece stimulează circulaţia sângelui şi calmează roşeaţa. Caută sa te obişnuieşti cu apă mai rece, întrucât cea prea caldă determină distrugerea stratului protector de lipide de la nivelul pielii, favorizând deshidratarea.

Răsfăt matinal

Începe-ţi dimineaţa cu o baie “imaculată” şi dulce: umple cada cu apă (nu mai caldă decât temperatura corpului), apoi adaugă un pahar cu lapte şi câteva linguri cu miere, plus un ulei esenţial de lavandă, apoi dezmorţeşte-ţi simţurile stând în apa până la gât.

Pune-ţi în mâini o pereche de manuşi exfoliante şi fă-ţi un masaj subacvatic viguros, care-ţi va “deposeda” pielea de celule moarte, stimulând în acelaşi timp circulaţia sângelui, pentru a te repune în formă.

Hidratare în stand-by

În timpul somnului, pielea este mult mai receptivă, fiind ferită de factorii externi care-i îngreunează “relaţia” cu ingredientele din cremele hidratante, motiv pentru care cele de noapte sunt mult mai intense decât cele de zi. Dă-i pielii tale ocazia să se regenereze şi să se hrănească din belşug în timp ce te odihneşti, folosind o cremă pentru noapte. Aplicarea cremei nu-ţi ia decât un minut şi îţi garantează un look mai puţin “afectat” la trezire.

Hidratarea corpului

Pentru fiecare pahar de şampanie, vin, cocktail sau orice alt tip de alcool consumat, ar trebui să bei pe loc cel puţin un pahar mare de apă, pentru a preveni deshidratarea.

Chiar dacă ai ţinut cont de regula asta la petrecere  răspunde setei cu care te vei trezi inevitabil de dimineaţă cu un litru de apă plată cu zeama de lămâie, apoi propune-ţi să consumi minim 2 litri de apă pe parcursul zilei şi 2-3 sucuri proaspete de fructe între mese.

Adaugă zeama de morcovi şi sfeclă roşie, pentru a-ţi ajuta ficatul să funcţioneze optim după provocarile la care a fost supus în ultima perioadă. Astfel s-ar putea să se rezolve şi problema cercurilor negricioase din jurul ochilor, care pot fi un semnal al unor nereguli la ficat.

 

Distribuie articolul: