Nu te poți bucura cu adevărat de prezent dacă îți faci griji în privința trecutlui sau a viitorului. Iată de ce, pentru a te elibera de povara relațiilor anterioare este necesar să treci prin anumite etape, care te vor ajuta să te bucuri din plin de ceea ce îți oferă prezentul, și de ce nu, viitorul.

Proiectând relația trecută asupra celei actuale, e ca și cum ai retrăi visul de aseară pe parcursul zilei de astăzi. Trecutul nu mai este real, totuși amintirile și experiențele din relația anterioară ne urmăresc încă. Deși, noi suntem conștiente de faptul că nu e bine să comparăm ceea ce am trăit în trecut, chiar dacă e vorba de momente de fericire, ele nu mai pot fi retrăite, sunt doar niște cioburi a ceea ce a fost cândva. În așa tempou noi devenim prizonierele trecutului nostru, fie noi comparăm partenerul actual cu fostul și nu îl considerăm demn, fie ne e frică ca ar putea face aceleași greșeli și ne-ar putea răni. Astfel, relația în care ești implicată la moment, nu își atinge potențialul și nu aduce satisfacția dorită.

Odată ce aspectele negative ale atașamentului obsesiv față de trecut au fost definite, este timpul să trecem peste și să onorăm prezentul. Ce trebuie să facem în așa caz?

  Onorează dragostea și lecțiile pe care le-ai învățat

Uneori, mai ales dacă relația din trecut a fost una pozitivă, e greu să accepți relația de acum, deoarece crezi ca pătezi amintirea dragostei pe care ai trăit-o recent. În loc să retrăiești constant acele evenimente din trecut, mai bine ai analiza și ai păstra doar ce e mai bun, ca un etalon sau lecție de viață. Nu e necesar ca dragostea să dispară pentru a te avânta în ceva nou.  Spre exemplu, deși ești fericită cu soțul tău nu înseamnă că trebuie să uiți de ceea ce ai trăit cu fostul partener. Dragosea pentru “unul” , nu trebuie să nimicească ceea ce ai simțit pentru “altul”. Aceasta semnifică faptul că îi poți permite trecutului să trăiască ca fiind parte din tine, care te informează și te îmbogățește.

Organizează o ceremonie de încheiere

Noi suntem obișnuiți să organizăm la orice ocazie o ceremonie de deschidere, de ce nu am face și una de încheiere a unei etape semnifiative din viața noastră? Poți scrie pe o bucată de hîrtie toate dificultățile prin care ai trecut și pe care vrei să le arunci din amintirile tale, un gînd sau un rînd pentru fiecare aliniat de pe hîrtie. Apoi, pe verso, scrie-ți ție o scrisoare care să îți reamintească de toate experiențele pozitive, dragostea și înțelepciunea acumulată pe parcursul acelei relații, ceea ce te-a ajutat să devii o persoană mai puternică. Recitește ce ai scris și arde scrisoarea, acest mini ritual te va face să înțelegi că acest capitol din viața ta a luat sfîrșit.

  Exprimă-ți temerile

În final, dar nu în cele din urmă, eu consider că e bine să îți împărtășești fricile și gîndurile care te macină cu cineva care te va ajuta să te simți mai eliberată de griji și va privi lucrurile într-un mod mai obiectiv. Deseori, dacă nu vorbești cu cineva despre ceva ce te frămînta, s-ar putea ca acel ceva să te urmărească și să aibă un impact negativ asupra vieții tale personale. Deși pare tentant să vorbești despre aceasta cu partenerul actual, iar deseori aceasta poate avea efecte pozitive dacă este facut cu tact, ar fi mult mai înțelept să vorbești pe această temă cu cineva mai puțin implicat emoțional în relația dată. Această persoană te va ajuta să-ți găsești echilibrul și pacea interioară.

Deși s-ar putea ca aceste sfaturi să nu te ajute intru totul să depășești această perioadă de comparație a relației curente cu cea din trecut, totuși ele te vor ajuta să te miști spre acest scop.