A căutat metode și forme artistice noi, fapt care a oprit-o să-și creeze vreodată un idol. Este vorba despre artista de artă contemporană Lucia Macari, stabilită de câțiva ani în Olanda. Când v-ați dat seama pentru prima dată că vreți să deveniți artistă?
De fapt, nu a fost o hotărâre spontană sau vreun moment în care „m-a luminat” să devin artistă! Am absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, apoi am făcut 5 ani de design vestimentar la Academia de Arte din Chișinău.
Mai eram încă studentă când, în 1995, Fundația Soros a înființat Centrul pentru Artă Contemporană. Anume aici, fiind una dintre tinerii artiști implicați în activitățile Centrului, mi-au fost susținute proiectele. Mi s-a deschis un orizont nou de activitate și m-a promovat în plan internațional în decurs de mai mulți ani, până am primit bursa care m-a adus în Olanda.

Totuși, ați avut un mentor sau exemplul unui artist faimos, care v-a determinat să intrați în tagma artiștilor contemporani?

Dacă vorbești despre cineva care mi-a fost „profesor” – nu am avut ocazia să fiu „îndrumată” de vreo personalitate remarcabilă.
Anii mei de școală au trecut încă în atmosfera sovietică sau, vorbind în termeni artistici, în tradițiile „realismului socialist”. Revoluția din ’89 și apoi căderea imperiului sovietic ne-a închis calea spre Academiile de Arte din Moscova, St. Petersburg și Tallin, pentru care eram pregătiți intens.

Astfel, în 1993 am ajuns între pereții jerpeliți ai blocului Arte Plastice de la Chișinău, unde am petrecut câțiva ani într-o atmosferă de decadență și degradare intelectuală. Îmi amintesc până acum de „cei mai frumoși ani de studenție” cu o senzație de vomă…
Probabil că anume această senzație m-a făcut să plec pentru totdeauna de la dogmele tradiționaliste în arta vizuală și să caut un alt limbaj de expresie artistică, un limbaj opoziționist față de mizeria culturală pe care am avut ocazia să o savurez în pereții facultății.

Dacă se poate și o precizare: de unde vine această scârbă față de anii de facultate?

În ce privește antipatia față de Academia de Arte, n-aș prea vrea să intru în detalii, dar dacă insiști…
Poți să-ți închipui profesori bețivi, care-și proiectau ambițiile nerealizate pe capetele studenților, sărăcia (bursele și salariile la începutul anilor ’90 se plăteau foarte neregulat), furturile permanente (ziua în amiaza mare putea să-ți dispară chiar din preajmă și haina, și portmoneul, și sculele de lucru), atelierele de specialitate în care roiau șoareci și chiar guzgani…

În plus, mă disperau intrigile legate de cerșirea incontinuă de mită pentru note. Când terminam anul 4, s-a schimbat „elita” de conducere a universității și a fost introdusă „mita cea legală” — un spațiu din bloc a fost dat în chirie unei firme turistice, unde toți restanțierii trebuiau să plătească o sumă anumită pentru ca să dea încă o dată examenul. În schimb, restanțierul primea un fel de certificat tipărit la mașina de scris (!) pe post de bon de plată! Pe scurt, cam asta era „educația artistică”…

Adevărat, partea cu furturile și cu sărăcia o țin minte și eu. Dar acum, povestiți-ne vă rog puțin despre felul în care lucrați (tehnică, ustensile).

Fac proiecte în care îmbin instalație, performance, video și audio, grafică și colaj. Creația mea are un caracter conceptualist, multidisciplinar, deseori interactiv.
Colaborez intens cu muzicieni, în special cu soțul meu, D-RIBA, care este și el artist, compozitor și partenerul meu de creație. Împreună am realizat mai multe proiecte, unele chiar muzicale, avem și producție vinyl…

În 2007 am înregistrat în Amsterdam propriul nostru studiou, unde realizăm suport audio pentru diferite proiecte, iar clienții nostrii sunt artiști care se adresează pentru a le crea, spre exemplu, coloana sonoră pentru filme sau lucrări video, regizori de teatru care doresc să elaboreze o concepție audio sau un fundal sonor în spectacolele lor.
Colaborăm intens cu o companie locală care promovează în Olanda artiști de origine ex-sovietică. Ei ne implică regulat în diverse evenimente de divertisment musical de orientare alternativă. Lucrăm ca DJ și VJ, ieșim în scenă cu propriile spectacole muzicale…

Care este tematica pe care o abordați cel mai des în lucările dvs?

Încerc să abordez tematici actuale, să reflectez asupra problemelor politice și sociale care influențează în mod direct cultura și în special artele. În mai multe proiecte pe care le-am realizat am vorbit despre Moldova.
Chiar acum sunt implicată în Campania de promovare a Pavilionului Fantomă al Republicii Moldova, având drept curator pe Ștefan Rusu. Acest proiect a fost deja prezentat în cadrul rețelei ATLANTIS’11 și a proiectului HEICO la ediția 54 a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană din Veneția.

Urmează să vin în curând la Chișinău pentru a realiza proiectul „Moneda Aniversară”, în care intenționez să produc o monedă care va marca prima apariție a Republicii Moldova la Bienala Internațională de Artă Contemporană din Veneția. Moneda va fi expusă și în Galeria Brâncuși, unde va fi organizată prima licitație de Artă Contemporană din Moldova, iar banii cîștigați vor fi anunțați ca contribuție specială în arta contemporană moldovenească.

De cât timp stați în Olanda și de ce ați hotărât să rămâneți la Amsterdam?

Am ajuns în Olanda în martie 2003, la invitația Academiei Jan Van Eyck din Maastricht. Eu am avut onoarea să fiu selectată de ei alături de alți 14 artiști de pe tot globul. Am studiat la Academie 2 ani, după care am hotărât să rămân.
Olanda este o țară progresistă, în care artiștii au posibilitatea să ceară diverse burse artistice pentru finanțarea unei producți creative. Consider că Olanda este țara care investește cel mai mult în arte!

Cum vă descurcați cu partea financiară a statutului de artist?

Nu cumpăr imobile, nu conduc un Aston Martin… Am numai casă, familie și ocupația mea preferată.

Ați avut mai multe expoziții peste hotare. Care dintre ele a fost cea mai semnificativă pentru cariera dumneavoastră?

Pentru mine cel mai important a fost primul eveniment la care am participat ca artist independent – prima tabară internațională de creație CarbonART organizată în Moldova, în vara anului 1996 în pădurea de la Sadova, Călărași. Anume acolo, alături de încă o mână de tineri personalități creative, m-am lăsat convertită pentru totdeauna la mișcarea artistică de avangardă, care se numește Artă Contemporană.
În opinia mea, pentru un artist nu expozițiile „peste hotare” pot avea semnificații, ci acea rezonanță pe care o capătă creația sa. Expozițiile sunt doar un rezultat al apartenenței la un anumit mediu artistic.

Ce vă inspiră să creați și cum rămâneți motivată atunci când lucrurile nu merg așa cum vă doriți?

Sunt o persoană emotivă și sensibilă, fapt care mă face să simt multe lucruri mai aproape și să le trăiesc mai puternic decât alții. În profesia de artist aceste trăsături sunt chiar necesare. În plus, sunt o natură exhibiționistă, posed o mentalitate anti-consumator și am un caracter nonconformist. Toate acestea, la un loc, mă fac să fiu cine sunt.

Atunci când lucrurile merg altfel decât mi-aș dori, prefer să nu pierd timpul în căutarea unor motive. Mă străduiesc să nu privesc înapoi. Tind să mă debarasez fără milă de lucrurile care-mi frânează mișcarea înainte.

Distribuie articolul: