Nicoletei Vacaru îi reușește de minune să „bată în ținte” nu doar portrete cu chipuri umane, ci și suficiente inimi, dar și respirații adânci. În fiecare dintre picturile pe care le realizează după diverse tehnici (inclusiv String Art, la care care făceam aluzie mai sus), găsești o parte din ea. Nu știe dacă în altă viață a fost medic, cert e că proporția umană este ideală în portretele ei. Poți să te rătăcești în emoțiile și atingerile din aceste lucrări. Tânăra artistă ne-a mărturisit că a muncit mult în 2016. Și-a vernisat o colecție de picturi chiar în clădirea Guvernului, acum muncește pentru o expoziție la Milano, iar în 2017, și-ar dori să semneze o colecție a ei, care să-i deschidă toate frontierele lumii. Îi va reuși, fiți siguri de asta.

Dragă Nicoleta, am dori să te lăudăm pentru succesele și productivitatea de care te bucuri mai ales în ultimul an și pentru aceea că, împotriva tendinței și a condițiilor socio-politice și culturale, faci parte din breasla de artiști care a decis să rămână acasă. Nu vom întreba dacă este greu sau ușor, ci dacă rămâi cu această decizie: de a continua să muncești acasă!

Acasa e foarte bine! Însă pentru un artist, cel mai important lucru este libertatea! Acum încă mai avem frontierele deschise, încă se mai pot crea lucruri frumoase acasă, cu posibilitatea ca ceea ce faci să fie expus peste hotare. Eram ferm convinsă că sunt liberă în Moldova, însă, sincer, în ultima vreme simt frica pentru faptul că voi fi captiva propriei țări.

mj

Acest an te-a marcat cu siguranță prin expoziția „Emoții”, pe care ai vernisat-o în clădirea Guvernului. Ce a însemnat pentru tine acest eveniment important, care a coincis și cu aniversarea a 25-a de Independență?

A fost un eveniment frumos și important, căci am încercat să-mi împart emoțiile cu persoanele care ne conduc țara. Aș vrea să cred că am lăsat acolo (în clădirea Guvernului) un pic de bunătate și fericire.

1_12

Lasă-ne să te întrebăm acum despre ce emoții te încearcă ori de câte ori vezi una dintre lucrările tale într-un loc intim din casele oamenilor. E mândrie, dor sau un grăunte de gelozie?

Atunci când lucrarea mea este apreciată; când pe fața oamenilor se citește satisfacție și bucurie; când o privesc și este ales locul cel mai potrivit pentru ea, sunt nespus de fericită și asemenea emoții îmi dau inspirație pentru noi creații.

Cu siguranță că portretele pe care le creezi în tehnica String Art ascund în ele mai mult decât fizică. Spune-ne tu mai multe detalii despre cum se nasc aceste creații.

Văd String Art-ul ca pe o tehnică pur arhitecturală. Fiind arhitect de profesie, cred că această tehnică mi se potrivește perfect. Prima dată am descoperit această tehnică în 2013, la un artist chinez, care acoperea tot placajul de lemn cu niște cuie și doar apoi căuta forma, lumina și culoarea. Eu însă mă străduiesc să folosesc mai puține cuie și formele să rămână mai geometrice.

Admiți că într-o altă viață ai fost medic? Mai rar avem ocazia să întâlnim portrete ce reproduc cu atâta precizie proporțiile formelor umane. Câtă muncă stă stă acunsă în această exactitate?

(Zâmbește) Nu pot să ghicesc cine am fost în altă viață, sper doar că a fost o viață interesantă. Nu pot să numesc ceea ce fac eu drept o muncă, pentru că atunci când realizez ceea ce-mi place, mă odihnesc și savurez clipa.

Uneori, când simt lucrarea și știu unde vreau să ajung, pot să creez o lucrare și în 3-4 zile. Însă sunt și lucrări pe care pot să le scot în capăt într-o lună sau în general să le stric… de la asta tot am satisfacție. 😀

13700202_1246488298696085_7255658158566390065_n

Cunosc artiști care creează după o înghițitură de vin, una de cafea, după multă muzică bună sau după un film care i-a inspirat. Cum muncește Nicoleta Vacaru? Ce „condimente”, nu neapărat materiale, îți aduc inspirație?

Oooo da! Aceste ingrediente sunt foarte importante! Inspirația mea vine din muzică buna și anume muzica rock și cea clasică. Cu vinul nu mă prea împac (doar pictez cu el), căci simțurile mele nu prea înțeleg această băutură. Cu cafeaua e altceva… această băutura nu lipsește niciodată din atelier, iar ceva bunișor, la cafea, pentru inspirație, tot nu strică.

În Vest, se întâmplă des ca portrete semnate de artiști plastici să fie utilizate, cu scop nobil, în publicitate, arhitectură și chiar pe etichetele produselor. Ai fi deschisă pentr experiențe similare în Republica Moldova?

Am avut o experiență de așa gen cu vinurile moldovenești exportate în Franța. Sunt de părere că arta trebuie combinată cât mai des în diverse domenii, pentru a diminua ruptura de percepție a artei de către persoanele care nu au tangențe cu ea.

O întrebare pe care le-o adresez mereu artiștilor pe care îi cunosc: ce ai învățat despre femei, ori de câte ori le importalizezi trăsăturile pe o suprafață?

Nu știu dacă în timp ce pictez, învăț ceva despre femei în general. Mai degraba mă studiez pe mine însămi, căci fără să vreau, adaug trăsăturile mele oricărei femei pictate.

nicol

Există, cu siguranță, oameni apropiați inimii tale, care te susțin în fiecare dintre realizările tale. Cine sunt persoanele cărora ai dori să le mulțumești, pe această cale, pentru reușitele de care te bucuri?

Sunt norocoasă că am în jurul meu oameni dragi, care mă susțin! Sunt mulți și toți își au contribuția în ceea ce fac eu. Trebuie să ai alături oamenii potriviți, la timpul potrivit! Și eu am.

13227144_1200378899973692_1333188548510604676_n

Ne apropiem de sfârșitul unui an extrem de productiv pentru artista Nicoleta Vacaru. Ce te-a marcat în aceste luni și ce dorințe, în legătură cu 2017, încolțesc acum în inima ta?

Dacă e să mă gândesc la ceva anume ce m-a marcat în 2016, nu pot să mă opresc la un singur lucru, căci mă poate influența o lucrare, apoi, peste un timp, mă pot uita cu alți ochi la ea. Și evenimente am avut multe, și toate au avut specificul lor și au fost remarcabile.

Cred că problema mea este aceea că nu mă atașez de un eveniment sau lucrare, iar extazul meu nu durează în timp. După ce relizez ceva, deja simt nevoia să caut idei noi. Acum mă pregătesc pentru o mini-expoziție la Milano.

Sper ca în 2017 să creez o colecție cu care să pot călători oriunde!

Așa va fi, îți urăm cât mai multe zile înaripate! Mult curaj, Nicoleta! Îți mulțumim pentru acest interviu!

15317915_1325419647499210_7649992052315685961_n

Foto: NicolArt, Cojocaru Cristina PhotographyArhiva personală, mc.gov.md,