Este interpretă de muzică populară, este o back-vocalistă cu multă experiență și are la activ multe scene pe care a cântat în cele mai diverse stiluri. De ceva timp mai are un motiv de laudă, și anume creațiile lucrate manual care pot împodobi orice ținută. Nicoleta Sava nu vrea să devină bijutier, deși bijuteriile hand mase îi ies la fel de bine ca și cântecele pe scenă.

Croitoria nu era misiunea mea, deși o admiram pe mama

Pasiunea pentru bijuterii vine din copilărie, când vedeam la mama mea diferite mărgele și cercei, pandative și inele pe care așteptăm cu mare nerăbdare să le port când voi crește mare. Muzica, în special pianul, mi-a „mâncat” toată copilaria și nu am mai avut timp de mărgele. Cu toate că simțeam necesitatea de a face ceva cu mâinile. O urmăream pe mama mea, care este o croitoreasă de excepție, cum cosea și, recunosc, nu odată am pus și eu piciorul pe pedala de la mașină că să-mi cos câte ceva, dar nu am reușit decât să învăț să scurtez pantalonii, să fac câte o cusutură unde și unde și mi-am cusut și o fustă, așa mai stranie. Deci mi-am dat seamă că nu asta era misiunea mea…

Niko Sava Jewerly

Am senzația că am mai făcut cândva bijuterii

Dar tot rămânea o enigmă pentru mine ce ocupație trebuie să am, pentru că simțeam ceva în mâinile mele. Și uite așa prin 2011, de la o banală necesitate de a-mi găsi o pereche de cercei pentru un colier foatre frumos din cristale Svarowsky, dăruit se soțul meu, am hotărât să încerc să îmi fac singură cerceii, pentru că nu am găsit nicăieri nimic potrivit. Spre marea mea mirare am descoperit că fără mari deficultăți am găsit și materialele necesare și uneltele de muncă le-am „nimerit”, dar și aveam senzaria că parcă mai făcusem așa ceva cândva… Totul îmi era clar de unde să o iau și unde să o pun. Iată asta a fost începutul…

cruciulite

Închideam ochii și vedeam o mulțime de combinații și culori

De aici au pornit coliere, brățări împletite și alte bijuterii din cristale Swarovsky, pentru că la început doar cu ele am decis să lucrez. Era destul să închid ochii și vedeam o mulțime de culori, combinații, modele și nu aveam răbdare să le fac pe toate. Mai târziu a început să-mi placă să lucrez și cu pietrele naturale, apoi și cu materiale mai simple dar frumoase. Dacă pentru început preferam să fac mai mult lucrări complicate, de ocazie, acum fac și din cele mai simple, pe care orice femeie le poate purta în fiecare zi.

Nicoleta Sava

Îmi place pur și simplu să creez bijuterii

Am o colecție destul de măricică și lucrez în special pentru mine, dar fac și la comandă. Ba chiar am făcut și câte ceva în serie pentru a putea realiza. În general îmi place să lucrez cu materiale de calitate, de culori frumoase și deosebite. Îmi place să fac bijuterii pur și simplu, dar și pentru o anumită vestimentație. Să potrivesc culorile, care să pună în evidență și bijuteria, dar și haina să își păstreze farmecul.

Bijuterii Nico Sava

Creez și fredonez

Dacă e să vorbim despre muzică și pasiunea pentru bijuterii este cât se poate de simplu, ele se suplinesc una pe altă. Atunci când creez o bijuterie nouă mai și fredonez o melodie. Ele se îmbină de minune. În muzică îmi pot reda sentimentele, trăirile – prin cântec și vers, dar în bijuterie demonstrez alte calități, pentru că ele exprimă lumea mea interioară prin culori și forme, dar și dibăcia mâinilor.

coliere

Fiica mă ajută la bijuterii, dar la cântat mă întrece

Multă lume mă întreabă când reușesc să fac muzică, bijuterii și să îmi mai cresc copilul și să am grijă de familie… Bună întrebare! Uneori nici eu nu știu cum reușesc (zâmbește). Dar cert e că atât de mult îmi place ceea cu ce mă ocup, încât îmi croiesc în așa mod timpul ca toți să fie împăcați. Dacă tot se întâmplă să nu prea reușesc, soțul meu, Dumitru Hanganu, care este și el muzician și știe cum e să muncești, mă susține întru totul și mă iartă dacă mâncarea nu e gata la timp. El e cel acre mă ajută cu ce poate și vreau să vă zic că o face din ce în ce mai bine! Și fetiță mea e o sursă importantă de inspirație pentru mine. Ei îi place să mă ajute să fac bijuterii și stă lângă mine și își pune mărgeluțele la gât. La cântat însă… mă întrece!

Cu soțul, Dumitru Hanganu și fetița lor

cerceii

Vreau să aduc tuturor un strop de lumină

Să vedeți cu câtă bucurie poartă micile brățări pe care i le fac! În linii mari nu mă gândesc că o să devin vreodată un mare bijutier, dar atâta timp cât o voi fave cu plăcere și pasiune nu mă voi lasă de acest lucru. Mă las pe mână lui Dumnezeu și dacă el îmi da inspirație înseamnă că trebuie să fac! Încerc ca prin lucrările mele să aduc tuturor un strop de lumină, iar cum suntem în perioadă Sfintelor sărbători de Paște, vreau să felicit din suflet toată lumea cu această ocazie. Să le dores  multă sănătate, lumina în suflete și în casă, ca Dumnezeu să le fie alături. Trăiți din plin fiecare clipă și faceți-o cu dăruire!

Foto: Arhivă Personală

Distribuie articolul: