Deja de o săptămână, Natalia se află la investigaţii în Israel, în spitalul Assuta Hospital Ramat Hachayal. Margarita Răducan, prietena Nataliei, care este alături de ea, ne-a spus ca într-o oră va începe operaţia. Natalia mai are nevoie de 20 de mii de EURO din suma totală necesară, circa 30 de mii de Euro fiind colectaţi până acum de prietenii, oamenii cu suflet mare şi rudele acesteia.

“Profesorul care se ocupă de Natalia a fost foarte deschis cu noi. A spus că este o tumoare destul de mare, care trebuie înlăturată cu siguranţă, dar ceea ce l-a pus pe gânduri e formaţiunea din jurul acestei tumori. Este o pată neagră de 5,8 cm, care poate complica situaţia. Intervenţia nu va fi una simplă. Medicul ne-a pregătit moral că situaţia se poate agrava şi că nu se ştie dacă tumoarea este malignă sau benignă. Cel mai probabil, după operaţie va fi nevoie de 10 -15 zile de recuperare în spital. Toate investigaţiile s-au făcut deja. Banii colectaţi sunt cheltuiţi integral pe investigaţii şi operaţie. Mai avem nevoie de încă aproape 20 mii euro, ca să salvăm o viaţă”, ne-a transmis Margarita Răducan, care este alături de Natalia Colesnic în Israel.

Natalia Colesnic este o tânără de 28 ani, care a adus Kangoo Jumps în Moldova. În perioada pregătirilor pentru inaugurarea clubului sportiv, ea a aflat de boala cruntă care o împiedică să-și îndeplinească visul. Operația este urgentă, fiecare secundă de amânare apropiind-o de comă.

PentruEa face apel către toţi oamenii de bună credință şi îi roagă să contribuie, conform posibilităților, la acumularea fondurilor necesare pentru reabilitarea Nataliei. Vă rugăm să fiți alături de ea și impreună să salvăm un vis, o viață.

Pentru transferuri in DOLARI:

BENEFICIARY’S BANK: JSCB “EXIMBANK- Gruppo Veneto Banca”

SWIFT CODE: EXMM MD 22

IBAN: MD74EX0900002252631588US

BENEFICIARY’S NAME: COLESNIC NATALIA

IN EURO:

BENEFICIARY’S BANK: JSCB “EXIMBANK- Gruppo Veneto Banca”

SWIFT CODE: EXMM MD 22

IBAN: MD55EX0900002252631588EU

BENEFICIARY’S NAME: COLESNIC NATALIA

In lei:

Banca beneficiara: BC “EXIMBANK-Gruppo Veneto Banca” SA Filiala 9

Codul bancii BIC: EXMMMD22422

Cont bancar: 2252631588MD

Beneficiar: COLESNIC NATALIA

Cod fiscal: 2001048321559

 

 

Distribuie articolul: