V-o mai amintiți pe tânăra plină de viață, Natalia Colesnic? Ajutată de voi, prin campania inițiată de revista PentruEA, Natalia a învins lupta cu tumoarea și, după o realibitare de mai bine de jumătate de an, a reintrat în sala de antrenamente. Acum antrenoarea Kangoo Jumps își vede încet visul împlinit și ne povestește în detalii planurile Clubului pentru anul acesta, dar și beneficiile fiecărui program de fitness, atât pentru femei, cât și pentru copii sau bărbați.

Felicitări, Natalia, iată că visul tău prinde contur! La ce etapă este acum Kangoo Club Moldova?

Multumesc, într-adevăr visul meu din ultimii trei ani începe să devină realitate. Clubul este în curs de promovare în ceea ce privește programele de fitness, prezentarea Programului de Slăbire, stabilirea regulilor Kangoo Jumps în Rep. Moldova, a prețurilor pentru aceste servicii, dar și a cursurilor de pregătire pentru instructori. Deci pot spune că fiecare zi este foarte plină.

 Natalia Colesnic Kangoo Jump

Am decis să mă asociez cu cea mai bună prietenă, ea este totodată şi mentorul meu, trainerul internațional de fitness şi kangoo jumps din Cipru –Tatiana Petrică-Demiralp. De foarte mulți ani noi am facut o echipă puternică şi în alte domenii de activitate: frumusețe, modă, studii peste hotare. 

 Natalia Colesnic Kangoo Jump

Cum te simti după intervenția chirurgicală? Ce spun medicii, când vei putea să ții din nou clasele de Kangoo Jumps?

Mă simt mult mai bine, de fapt pot spune că am prea multa energie, dar nu este indicat deocamdată să țin ore power. Pot face numai încălzirile, cool down (răcirea), exercițiile la sol şi stretching-ul (întinderile). Pentru început este bine, eu sunt multumită deocamdată şi aştept cu nerabdare să pot reveni la forma din trecut. Mai ales faptul că am stat departe de sport tocmai opt luni şi am luat foarte multe medicamente, au fost și careva complicații, am pus și câteva kilograme în plus, acum depun tot efortul să revin la forma ideală. Bine că este Kangoo Jumps – deja nu mă mai sperie nimic! (zâmbește)

 natalia Colesnic kangoo Jump

De fapt, ce trebuie să știe femeile despre programele de fitness Kangoo Jumps? Care sunt beneficiile lor și prin ce sunt speciale?

Beneficiile ghetelor Kangoo sunt multiple, dar cel mai important este că ele protejează coloana vertebrală şi articulațiile cu 80% la impactul cu solul. Programele sunt speciale în funcție de vârstă, condiție fizică şi de scopul practicării.

 Crăciunițe kangoo

În general, fitnessul bazat pe Kangoo dezvoltă sistemul cardiovascular și cel respirator, stimulează consumul de oxigen este cu 25% mai mult decât alte sporturi, reglează poziția corporală, dezvoltă musculatura și sistemul osos cu trei procente, crește euforia și te scapă de stările depresive, dar şi de durerile de spate. În plus e un sport prin care te distrezi, slăbești şi atenție, scapi de celulită într-un timp scurt.

De ce sunt speciale programele?

Consumul de oxigen fiind mai mare decât în alte sporturi, arderea caloriilor este mult mai eficientă. În funcție de factorii mai sus menționați, ardem între 700 și 1200 calorii/oră, ceea ce este foarte mult. Ghetele Kangoo jumps ne cară greutatea corporală şi putem să facem exerciții mai uşor, protejınd în primul rând genunchii şi coloana vertebrală.

 Antrenament Kangoo

Ce acțiuni planificați pentru 2014?

Kangoo Club Moldova va fi puternic prin instructorii care vor fi formați. În primul rând intenționăm să oferim tinerilor posibilitatea unor locuri de muncă. Cursurile la nivel internațional ne vor ajuta să promovăm şi să dăm rezultate rapide. Intenția noastă este să facem cunoscute aceste programe de fitness, cei care nu pot merge la sala de sport, pot cumpăra ghete şi alerga afară, în parc, având în vedere că acestea pot fi utilizate pe orice suprafață: iarbă, zapadă, pământ, beton, etc. De asemenea dorim să colaborăm cu diferite asociații, să organizăm evenimente în ajutorarea copiilor orfani sau bolnavi de leucemie, cancer; să organizăm evenimente în aer liber de promovare şi distracție pentru copii şi adulți şi să organizăm o conferință de fitness, unde putem invita şi sportivi din alte țări.

 Kangoo Jumps Moldova

De ce trebuie să vină la KangooClub nu doar femeile, dar și bărbații, copiii?

Pentru copii există programul special basketball, în format original, unde copii în timpul săriturilor protejează articulațiile, mai sunt și diferite programe de dezvoltare mentală, fiind o mix perfect între sport şi matematică sau sport şi formarea cuvintelor. Kangoo îi poate ajuta pe copii să-și dezvolte capacitățile mentale, coordonarea corpului, echilibrul, încrederea în sine, spiritul de echipă şi să le elimine toxinele din organism. Își vor face noi prieteni, vor fi mai puternici şi în acelaşi timp vor dormi mai liniştit.

 Kangoo Jumps Moldova

Cât despre bărbați, kangoo boot camp (programul milităresc) îi ajută în formarea masei musculare şi tonifierea mușchilor, în arderea grasimilor şi în reglarea sistemului cardiovascular. Kangoo kick este un program care antrenează condiția fizică într–un timp record, este distractiv şi tonifiază musculatura. Arderea de calorii este mai ridicată aici decât în celelalte programe. În funcție de vârstă şi condiția fizică, la acest program putem ajunge să ardem circa 1500 de calorii într-o oră.

Natalia Colesnic

Ce mesaj ai pentru toți cei care vor să slăbească, țin diete și fac sport, dar oricum nu le reușește?

Nu țineți diete extreme, odihniți-vă bine, nu vă stresați şi, cel mai important, încercați Kangoo Jumps și nu veți regreta.

Foto: Ellene Mocrii, arhivă personală

Distribuie articolul: