Este căsătorită de mai bine de trei ani deja și împreună cu Toni Sota, soțul ei, cresc o mândrețe de fecior pe nume Victoraș. Natalia Barbu pare mai fericită ca niciodată și declară nu se ceartă niciodată cu partenerul său de viață, oricât ar părea de straniu. Care este ingredientul unei căsătorii fericite și când îl va arăta publicului pe feciorul ei, aflați mai jos chiar de la Natalia Barbu-Sota.

„Într-o căsătorie cred că ambii soți tre să fie pe aceeași lungime de undă, un tot întreg, iubirea e clar că este baza și că trebuie să fie prezentă mereu. Surprizele sunt cele care ne fac mai deosebită ziua, eu le ador, măcar și în fiecare zi. Trebuie să încerci să faci fericită femeia iubită prin orice detaliu zilnic: o floare, o cină romantică… iar Toni reușește”, declară Natalia într-un interviu acordat Revistei noastre.

Natalia Sota

„Cred că cel mai mult timp nu ne-am văzut o săptămână, dar mai mult nici nu am rezista. Vorba aia: „Când e al tău, e al tău!”, simți asta din prima, când îți dorești copii de la acest bărbat, îl simți perechea ta și atât”, spune artista despre Toni, soțul său. 

natalia Sota

Întrebată despre sarea și piperul unei relații, Natalia Barbu a declarat: „Nu ne certăm, știu că nu mă veți crede, dar el chiar nu-mi dă motive nici măcar să fiu impulsivă sau supărată. Nu e o muncă grea să menții armonia într-o familie. Cred că atunci când doi oameni se iubesc, când între ei există iubire, chimie, dragoste și respect, nu trebuie să muncești ca să duci această „greutate”, să faci să funcționeze. Dacă nu funcționează, înseamnă că nu e o relație de durată, ori o relație nu trebuie să te distrugă – ea trebuie să te înalțe doar. Nu e cazul să te sacrifici pentru copii sau pentru vorba lumii. Dacă iubești – iubești, dacă nu – nu”, mai spune tranșant interpreta.

Leoaică după zodie, Natalia spune că nici geloasă nu este măcar: „Ca și fel de a fi cred că sunt un pic geloasă, dar nu am fost încă pusă în situația de a fi. Pe Toni nu l-am descusut dacă e gelos sau nu, deși nu pare”.

Natalia si VictorasVictoraș marea fericire a familiei Barbu-Sota, e flăcău mare deja. „Crește, este la grădiniță, are programul lui deja. Mă bucur că dansează, vorbește, cântă și mă surprinde în fiecare zi. Nu l-am prea expus public, în poze, iar acest lucru l-am decis din start. Poate, că în decembrie facem 3 ani, îi facem și o ședință foto. Avem o bonă care ne ajută, dar nici nu pot să-i mai zic bonă, că ne ajută atât de mult de zici că e parte din familie. Are o istorie de viață foarte frumoasă, a crescut singură trei băieți, fiind văduvă și avem în ea toată încrederea”, mai zice Natalia.

Întrebată ce lecție de viață i-a dat copilul ei, Natalia a recunoscut: „Cred că fiecare dintre noi avem de învățat acest lucru de la copiii noștri – ei trăiesc ziua de astăzi și se bucură atât de sincer de fiecare moment important și frumos al zilei. Uităm să ne bucurăm de ziua de azi, lucru pe care ei îl fac într-un mod deosebit. Victoraș nu e poznaș, el chiar e un copil liniștit, în lumea lui – dă-i o pace și-ți dă zece, cred că îi seamănă tatălui în acest sens”, a mai povestit mămica.

Cât despre o surioară pentru fiul ei, Natalia ține să precizeze: „Victoraș a venit pe nepregătite și cred că așa a fost cel mai bine. Noi niciodată nu zicem că suntem pregătiți, dar Dumnezeu știe cel mai bine când să ni-i trimită. Nu ne gândim încă la al doilea, când o vrea Dumnezeu îl vom primi cu brațele deschise”.

Cu eva

Foto: Facebook.com/NataliaBarbuSota

Distribuie articolul: