„Retorica este arta de a vorbi frumos – o chestie utilă pentru orice om, indiferent de profesie și statut. Să vorbești frumos, coerent, la subiect, scurt, fără greșeli, să poți formula un gând în fața publicului, să poți convinge, să nu-ți fie frică de microfon, să te poți descurca în situațiile în care ceva nu merge și ești expus în fața oamenilor, toate acestea nu sunt niște talente înnăscute. Poate doar parțial. În mare parte, sunt niște îndemânări care se învață” – de acest lucru vor să ne convingă Nata Albot, fostă prezentatoare și producător TV, animatoarea grupului Klumea și Peter-Vlad Ianușevici, trainer de team building și comunicare personală, fondatorul Academiei „Nicolae Dumitrescu”.

 

„Vorbește și Cucerește” – acesta este genericul șezătorii de oratorie la care sunteți invitați de Nata și Vlad – șezătoare care va ține două zile (28 și 29 mai) și care vă promite dezvăluirea celor mai tainice secrete ale discursului public, ale vorbitului în fața unui auditoriu și ale stăpânirii de sine.

„Nici eu și nici Vlad nu ne asumăm rolul de mari oratori. Dar am stabilit un program bun și consistent. Vom avea grijă să ne pregătim fiecare așa încât să aducem în aceste două zile de training-șezătoare cele mai valoroase experiențe pe care le-am trăit fiecare în cariera sa. Acesta este un training pentru profesioniștii din domeniul comunicării, dar poate fi de folos oricărui om care are carențe de comunicare și vrea să mai reducă din ele”, scrie Nata Albot pe blogul său personal.

Evenimentul va avea și un scop caritabil, așa precum este și fiecare acțiune pe care o realizează Nata Albot cu grupul „KLumea” sau Vlad Ianușevici cu Academia „Nicolae Dumitrescu”. O parte din onorariile celor doi traineri vor merge ca donație pentru un scop nobil, pe care organizatorii promit să ni-l dezvăluie în curând.

Nata Albot vă provoacă la un concurs, dacă doriți să participați la acest eveniment de comunicare și dacă promiteți să veniți la training în cămașă tradițională neamului nostru. „Condiția ar să-mi povestiți în maxim șapte fraze, o experiență în care ați simțit că nu v-ar strica un training de retorică. Puteți răspunde chiar printr-un comentariu la acest articol. Voi alege căștigătorii pe 15 mai, ca să aveți timp să vă puteți programa participarea și eventuala lipsă de la serviciu, pt că tainingul este miercuri și joi, 28-29 mai. Aștept confesiunile voastre”, mai notează jurnalista stabilită de ceva timp în Canada.

Distribuie articolul: