Câştigătoarea primului sezon al concursului „Moldova are Talent”, Monica Pârlici, în vârstă de 11 ani, a impresionat jurații de la show-ul culinar „Junior Chef” din România prin expresivitatea, emoțiile și modestia sa, informează UNIMEDIA.

De această dată, Monica și-a demonstrat aptitudinele și talentul său la gătit, una din pasiunile sale fiind gastronomia, notează UNIMEDIA. 

Cei trei jurați: Anca Lungu, Horia Vîrlan şi Marius Florea Vizante, dar şi pe Roxana Ionescu au gustat din peștele pregătit cu orez și legume. În deputul emisiunii, Monica a recitat și poezia care i-a adus premiul cel mare la Chișinău.

Monica ştie beneficiile pe care le au multe dintre alimente. De exemplu, atunci când Vizante a întrebat-o pe concurentă ce calităţi are valeriana, aceasta a ştiut să-i răspundă că are efect calmant. În urmă cu câţiva ani, casa familiei Pîrlici a luat foc, iar pentru a-i calma, medicul le-a dat să bea ceai de valeriană.

Monica avea un 1 an şi 3 luni când mama a lăsat-o în grija unei mătuşi şi a plecat în Elveţia. Copila a fost despărţită nu doar de mama, dar şi de surorile ei, care la fel au fost lăsate pe la rude. În acea perioadă tatăl fetelor se afla la muncă în Irlanda şi nu cunoştea nimic de intenţia soţiei. Monica era prea mică, atunci, surorile ei însă îşi amintesc cu lacrimi în ochi de acele zile.

De la surorile ei a învățat să gătească. Monica adoră să-și răsfețe membrii familiei cu dulciuri pregătite de ea.

Distribuie articolul: