Mirabela Punga, originară din satul Leca (raionul Cantemir), a ajuns în anul 2012 în statul american Dakota de Nord. A participat la loteria „Green Card”, a câștigat și a mers după visul american împreună cu soțul și băiețelul lor.

Vorbea foarte puțină engleză, dar noroc de moldovenii stabiliți cu traiul în Dakota, care au găzduit familia pentru 2 săptămâni. Ulterior au închiriat un apartament. În Moldova, a făcut studii în domeniul relațiilor internaționale, științelor politice și administrative, a ajuns să fie funcționar public și ulterior manager de resurse umane într-o companie de vinificație. În SUA, a fost nevoită să accepte orice post de muncă, angajându-se inițial casieră la o benzinărie, perioadă în care a învățat limba.

police

Apoi, a ajuns să aibă grijă de pacienți la un spital unde are și până în prezent un program parțial de muncă. „Visul american” există, spune ea.

„Sunt de 5 ani aici și sunt angajată la două posturi de muncă bine plătite. Activez și ca polițistă în cadrul „Sherriff Department in Nelson County”. Am o casă în care să locuiesc, dau în chirie mai multe apartamente și călătorim în locuri din America pe care credeam că o să le văd doar în manualul de Geografie. Am obținut în 5 ani ceea ce nu aș fi putut obține în Moldova în mult mai mulți ani. Aici poți să încerci de toate dacă ai voință”, povestește Mirabela Punga.

în 2013 un post vacant în cadrul judecătoriei de district, a depus CV–ul și a fost angajată. Potrivit Mirabelei, postul pe care-l ocupă ar echivala în Republica Moldova cu cel de grefier sau funcționar în cadrul unei judecătorii. Astfel, ea spune că este polițist de rezervă, deoarece datorită funcției pe care o deține colaborează cu instituțiile care mențin ordinea publică.

„Pentru a fi polițist în rezervă nu este necesar să ai studiile finalizate la Academia de Poliție atât timp cât treci prin cursurile de calificare în cadrul departamentului în care ești angajat. M-am mirat că nu trebuie sa studiezi mai mulți ani ca să fii doar polițist. Polițiștii aici își fac meseria cinstit. Nimeni nu este amendat sau interogat fără motiv. Legea se respectă întocmai și nimeni nu e mai presus de lege. De exemplu, și judecătorii sunt trași pe dreapta, amendați dacă e cazul și nu li se fac niciun fel de favoruri. Ordinea și legea sunt respectate atât de autorități, cât și de oamenii de rând”, descrie moldoveanca munca sa.

Dacă un polițist oprește un șofer, acesta trebuie să țină mâinile la vedere și să nu facă mișcări bruște.

„De asemenea, el trebuie să anunțe despre intenția de a scoate permisul de conducere. Dacă are armă, îi spune polițistului și prezintă permisul. Aici este un lucru obișnuit să deții armă. Aproape fiecare fără antecedente penale are una”, a explicat Mirabela, menționând că îi place foarte mult munca pe care o face atât în cadrul judecătoriei, cât și cea de polițist.

Vedeți interviul integral pe moldnova.eu.