Natalia Plamadeala a fost pe rând: elevă la „Natalia Dadiani” din Chișinău, liceană în România, la Sf. Gheorghe, Jud. Covasna, la Colegiul „Mihai Viteazul” și studentă la Facultatea de Geografie a Turismului la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Dorința de a-și îmbunătăți engleza a adus-o în SUA, unde s-a stabilit după trei veri la rând, petrecute în muncă și călătorie. Acum lucrează în Times Square, alături de colegi din toată lumea, în administrația unui hotel. Cum e viața acolo, văzută prin pasiunea ei, aflăm și vedem mai jos. Natalia, cum ai ajuns la New York? Ce făceai în Moldova înainte să pleci?
După studiile gimnaziale am mers în România. Acolo am continuat și liceul, și facultatea. Studentă fiind, îi ascultam pe toți colegii vorbind despre SUA, povestind cum au ajuns acolo, ce experiențe au avut și lăudându-se ce și-au cumpărat. Pe mine nu m-a entuziasmat să merg în SUA ca să îmi iau laptop, dar vroiam foarte mult să îmi îmbunătățesc engleza. În 2006, prietenul meu mi-a făcut rost de un loc de muncă pe o insulă foarte frumoasă – Block Island, Rhode Island. Nu știam absolut nimic despre ea, decât pozele pe care le văzusem pe internet. Mi-a plăcut din momentul în care am ajuns și mă inspiră și în ziua de azi. Am revenit să muncesc aici trei veri la rând, cu programul Work&Travel, iar frumusețea insulei mi-a redescoperit talentul pentru fotografie, moștenit de la tata. După absolvire, în 2008, am revenit în SUA și la sfârșit de vară am decis să rămân aici. Nu cred că e o decizie ușoară pentru nimeni, dar fiind obișnuită deja cu plecatul de acasă, am privit înainte cu optimism. Nici mamei nu i-a picat prea bine vestea că voi rămâne, dar ea m-a susținut tot timpul, așa că n-a avut de ales.

În 2010, magnetul pe nume New York m-a atras și pe mine, ca pe miile de oamenii din toate colțurile lumii. Nu degeaba aici se vorbesc aproximativ 176 de limbi ale lumii (unii experți îi zic: “casă a 800 de limbi”). Venisem pentru posibilitățile pe care le oferea și pentru a avansa în carieră. Recent, după trei ani de muncă grea, am fost promovată ca Director pe Recepție la un hotel de tip boutique în Times Square. Îmi place ceea ce fac. Am o echipă formidabilă: doi colegi sunt din România (dar nu prea vorbim românește, să nu ofensăm pe ceilalți), alții din Indonezia, China, Japonia, Grecia, Haiti, Republica Dominicană, Puerto Rico, Jamaica, Brazilia… Ne înțelegem de minune și îmi place să îi văd crescând din punct de vedere profesional în fața mea.

Cum a reacționat familia la plecarea ta?
Mamei nu cred că i-a plăcut, nici tatălui, dar știau că până la urmă era spre binele meu și au avut încredere în mine. Mi-au zis acum că se bucură că au “Director în familie”. E foarte greu să fii departe de cei apropiați, dar acest lucru m-a motivat. Aveam un scop și l-am urmat. Drumul nu a fost pavat cu flori. A trebuit să muncesc din greu și să îmi creez o reputație printre colegi. Până la urmă dedicația și perseverența mea au fost observate și remunerate.

 

Ce ai reușit să realizezi pe “Tărâmul făgăduințelor”?
Nu aș numi America astfel, aici nimic nu e roz și împachetat cu dantelă. Trebuie să muncești pentru ceea ce ai și să îți placă ceea ce faci. Sunt atâtea posibilități, că nici nu știi de ce să te apuci și uneori uiți ce te face cu adevărat fericit. În același timp, competiția e incredibilă. Ceea ce mă face cel mai fericită este să observ detalii pe care alții le omit și să le imortalizez în poze. Acum, pe lângă faptul că lucrez în fiecare zi la un hotel, încerc să găsesc timp pentru a călători și a fotografia.

A sesizat cineva vreodată că nu ești localnică, ai avut divergențe pentru că vii din Moldova?
Desigur. Când eram în Rhode Island, toți mă întrebau de unde sunt, iar la auzul “Moldova”, mă întrebau unde e. Dacă mă prindeau într-o zi bună, le ziceam că e în Sud-Estul Europei, între Ucraina și România. Dacă mă prindeau într-o zi rea, le ziceam că e pe hartă. Majoritatea sunt ignoranți și n-au habar de geografie. Mă frustrează enorm. În New York, fiind un oraș atât de mixt, mai rar se întâmplă.

Cum ți-ai aranjat viața acolo, cum te-ai obișnuit cu toate?
Sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor. Toate inovațiile pe care le au americanii, menite să le facă viața mai ușoară, au fost inventate de leneși (râde). Am lucrat în diferite hoteluri și restaurante și nu am avut probleme majore. Contează să asculți și să execuți!

 

Ce ai învățat de la americani? Ce ar trebui să luăm de la ei?
Să zâmbesc mai mult și să fiu mai abordabilă. Eu sunt optimistă, dar țara noastră nu te prea face să zâmbești sau să fii mândru de ea. Suntem un popor trist, amărât. Aici chiar dacă cineva trece prin momente grele, zâmbește. Nu zic să fim perfizi, dar un zâmbet îți face ziua mai ușoară.

Îți place ceea ce faci, la ce visezi peste vreo zece ani?
Munca ce nu te împlinește e o pierdere de timp. Lucrez pentru ospitalitate și nu am un minut plictisitor, fie că am de-a face cu un client supărat ori cu unul din cei 25 de colegi pe care îi supraveghez. Peste 10 ani, sau poate mai devreme, sper să fiu Manager General la vreun hotel din New York și, în același timp, sper să devin un excelent fotograf.

 

Copiii tăi vor ști româna, vor trăi în țara în care s-a născut mama lor?
Să vorbească limba română, da – să trăiască în Moldova, nu! Educația pe care am primit-o acasă, nu se compară cu nimic. În liceu, la Chișinău, am avut o dirigintă minunată, iar bunicii m-au învățat multe chestii, chiar dacă nu le-am realizat decât acum. Mi-am făcut o viață aici și aș vrea ca urmașii mei să aibă posibilitățile pe care le am eu. Cu siguranță îi voi învăța limba română, vor veni în vacanță în Moldova și vor cunoaște tradițiile noastre.

Cât de des vii tu în Moldova?
Din păcate nu am fost acasă din vara anului 2008. Am așteptat să obțin Green Card-ul. Mi-am văzut părinții în România în 2012, când am mers într-o vacanță cu ei acolo. Sper să ajung degrabă și acasă, dar nu spun o dată, va fi o surpriză pentru cei apropiați.

Te-ai reîntoarce pentru a trăi, investi, munci în Moldova?
Cu toate că am lăsat un urmă părinții mei, rudele, nu cred că aș fi putut realiza tot ce am acum, dacă nu veneam în SUA. Distanța e mare și chinuitoare, dar cu ajutorul internetului o facem mai mică (zâmbește). De investit sau muncit, nu cred că se va întâmpla în viitorul apropiat, dar cine știe ce-ți rezervă viața…

Pozele sunt realizate de protagonistă