Sărbătorile de iarnă sunt un moment excelent pentru a-ți schimba lookul. De la machiajele adaptate Crăciunului și Anului Nou, până la o manichiură specială, totul este la discreția ta în aceste zile încărcate de atmosferă magică. 

Dacă ești în pană de idei și nu știi ce manichiură îți poți face de sărbători, suntem gata să-ți arătăm câteva modele senzaționale, care se vor asorta perfect cu ținutele tale.

Manichiura de sărbători cu fulgi de zăpadă

Manichiurile cu fulgi de zăpadă sunt ideale pentru perioada sărbătorilor, iar vestea bună este că poți încerca orice combinație cromatică. Noi îți aducem în prim-plan unghiile roșii, ușor strălucitoare, cu fulgi mari albi.

Tot ce trebuie să faci este să aplici pe unghii un strat de lac roșu, iar apoi, cu o pensula foarte subțire desenează fulgi de zăpadă din loc în loc.

Dacă nu ai timp să faci fulgii, poți oricând să cumperi stickere pentru unghii. În această perioadă găsești tot felul de modele în ton cu Crăciunul.

ele.ro

Manichiură de sărbători nude & pastel

Manichiura de sarbatori pe care ți-o propunem în continuare necesită ceva mai multă migală din partea ta, dar rezultatul va fi fabulos. Pentru acest tip de manichiură ai nevoie de un lac alb, unul roz pastel și unul auriu. Opțional, poți lipi și pietricele colorate. 

Păstrează baza unghiilor nude și vopsește restul suprafeței cu lac alb, respectiv pastel. Cu lac auriu, desenează câteva puncte din loc în loc, iar pe linia dintre zona nude și cea colorată aplică pietricele colorate.

ele.ro 

Manichiura de sărbători glitter & black

Manichiura pe care ți-o prezentăm acum îți va lua doar câteva minute și deși este foarte simplă, cu siguranță va atrage atenția tuturor. Aplică un strat de lac transparent pe unghii, apoi, cu o pensulă subțire și lac negru, desenează doar vârfurile unghiilor, iar pe una dintre ele deseneaza și un zig-zag, adică o formă de brăduț.

ele.ro 

Manichiura de sărbători mată și multicoloră

Un alt model de manichiură pentru sărbători poate fi cel în care aplici pe unghii un lac mat, într-o culoare nobilă, bogată, cum ar fi movul-vânătă. Dacă nu ai o ojă mată, poți obține același efect cu o ojă obișnuită. 

Pune la fiert o oală cu apă și acoper-o cu un capac. Între timp, colorează-ți unghiile cu ojă, dă capacul la o parte și ține unghiile îndreptate spre aburi. În scurt timp, unghiile tale vor deveni mate. 

Îmoaie vârful unui burețel curat în lac cu mult sclipici și tapotează-l pe vârfurile unghiilor.

ele.ro

Manichiura de sărbători cu steluțe și acadele

O manichiură french obișnuită poate fi transformată foarte ușor într-o manichură de Crăciun, dacă adaugi o dungă verde pe post de beteală, steluțe și modele de acadele.

ele.ro

Manichiură de sărbători cu Moș Crăciun

Nu în ultimul rând, de sărbători poți încerca o manichiură cu Moș Crăciun. Ai nevoie de lac roșu, alb și argintiu, dar și de puțin lac negru, pentru a desena ochii moșului. Inspiră-te din modelul ales de noi si creează-ți o manichiură inspirată de sărbători.

ele.ro

Distribuie articolul: