Defileu de modă într-o bibliotecă? Parcă nu are nici în clin nici în mânecă una cu alta! Ei bine – se poate. Doi designeri ingenioși de la București, o creatoare de încălțăminte handmade și Sanda Cojocaru, autoarea Bookletta au organizat ieri, 6 martie, evenimentul Fashion TO GO la Biblioteca Municipală B.P.Hașdeu. Modelele au defilat printre cărți, admirate de publicul care nu mai încăpea în lăcașul de lectură.

Lume bună, lume fashion, femei și bărbați de toate vârstele au asistat aseară la un defileu în care moda a fost pe picior de egalitate cu lectura. Evenimentul, organizat de fashionista Sanda Cojocaru a reunit la Chișinău, în premieră creatori de modă de pe ambele maluri de Prut. Bookletta, geanta pentru carte, prezentă și la noi, dar și la București în egală măsură, Sweet Paprika – o linie de haine creată de basarabeanca stabilită la București, Gabriela Atanasov;  Simplicated, brandul creat de designerul Florin Surugiu și pantofii handmade, marca Irka Shoes, un brand moldovenesc de succes, și-au dat mâna într-un local de lectură, chiar în inima capitalei.

 Fashion to Go

Simplicated

Rochiile inedite, ispirate din portul tradițional, din moda anilor ’60 și din pictura pe pânze au strălucit pe modele precum jurnalistele Lili Lozan sau Ana Mardare, blogerița Ana Ciorici, Ilinca Avram sau interpreta Karizma. Defileul de modă a fost perfect completat cu accesoriile moldovencei Dina Rotari, o artistă deosebită de la Chișinău care pictează pe mătase și batic, creând obiecte unicat. 

Fashion to go

“E foarte greu să fii femeie în secolul nostru, mai ales că timpul ne presează mereu. Credem că femeia poate să arate impecabil, credem că moda nu se rezumă doar la pantaloni – putem purta rochie și pe stradă, așa cum o făceau bunicile noastre”, a declarat Gabriela Atanasov, designer.

Sweet Paprika

La rândul său, organizatoarea evenimentului, Sanda Cojocaru a ținut să mulțumească lumii prezente la eveniment într-un număr atât de mare, să îndemne femeile să aibă grijă de ținutele și de lecturile lor și să fie mereu Fashion TO GO.

Sweet paprika 

Mai multe poze de la evenimentul „Fashion TO GO” pe pagina noastră de facebook.

Foto: Ellene Mocrii

Distribuie articolul: