Pantofii inteligenți revoluționează lumea modei. După ce vă spuneam că o canadiancă a inventat pantofii cu toc detașabil, aflăm despre invenția unei firme chineze, potrivit căreia pantofii pot reproduce culoarea hainei în care este îmbrăcată purtătoarea. Cum arată pantofii-cameleon, dar și ce caracteristici au aceștia, vă spunem mai jos.

Minunații pantofi se numesc Volvorii Timeless Cameleon și au fost inventați de compania iShuu Tehnologies, cu sediul la Beijing și în Letonia. Minunea tehnologică pe care a realizat-o aceasta vine ca un suflu nou în lumea modei. Autorii pantofilor au reușit să inventeze un mecanism care poat ajuta pantofii să-și schimbe culoarea în funcție de vestimentația stăpânei.

foto: iShuu Tehnologies

foto: iShuu Tehnologies

Pantofii sunt acoperiți, la exterior, cu un e-ink display, în timp ce talpa acestora conține un dispozitiv Bluetooth, care primește comanda prin intermediul unei aplicații pentru smartphone. Posesoarea acestor pantofi high tech nu are decât să aleagă hainele care îi plac și să trimită comanda potrivită către pantofi. Mai mult decât atât, pantofii posedă și un încărcător care se va vinde în aceeași cutie cu a pantofilor.

foto: iShuu Technologies

foto: gradpula.com

Inițial, chinezii au conceput pantofii care reproduc doar nuanțele de alb și negru, plus: o serie de imprimeuri cu motiv vegetal și animal.

Autorii pantofilor inteligenți, însă, nu se opresc aici, pentru că intenționează să conceapă și o serie de accesorii high tech, care să execute aceleași funcții: iar aici amintim despre poșetele care se pot asorta foarte bine cu pantofii, centurile sau curelușele ceasurilor. Producătorii pantofilor Volvorii Timeless Cameleon intenționează, de asemenea, să conceapă pantofii care reproduc diferite culori.

foto: noticiactual.com

foto: noticiactual.com

Compania letonă a demarat și o acțiune de colectare a fondurilor pentru producerea în masă a Volvorii Timeless Cameleon. S-ar putea ca noii pantofi să apară în garderobele femeilor prin luna decembrie a anului 2015, iar prețul unei astfel de perechi ar putea ajunge până la 249$. Pentru o pre-comandă care se poate realiza până la 12 aprilie, însă, viitoarele posesoare ar trebui să plătească doar 149 de dolari.

Distribuie articolul: