Săptămâna filmului francez la Praga și-a închis cortina. Meniul cinematografic a fost unul copios, iar eu pe lângă consumul de pelicule am discutat și cu unii regizori, în dorința să aflu ce explozie neuronică s-a produs în creierele lor atunci când și-au creat filmele? Am stat la sfat cu regizorul filmului L’exercice de l’État, eram curioasă să știu de ce filmul a fost creat anume în modul acesta? Pelicula a fost apreciată de criticii de film și a primit o mulțime de premii în Franța. Dar nu despre asta voiam să vorbesc…

Producția e una care, într-un fel, șochează, cel puțin pe mine un pic m-a bulversat cât de naturale, firești au fost unele scene. Filmul începe cu apariția în cadru a unui nud diafan de femeie, care își mișcă șoldurile lasciv, iar apoi se așează pe podea și-și desface picioarele în fața unui crocodil, după care intră pe gura crocodilului și obiectivul camerei se oprește exact pe posteriorul curbat al femeii.

Următoarea scenă este: un dormitor, un bărbat, o femeie și… un penis în erecție…

Personajul central este ministrul transporturilor din Franța. În film îl vedem pe eroul nostru, evident, la cravată, cum participă la ședințe mega-importante, dar regizorul nu uită să-l arate pe ministrul nostru și în cele mai „umane” ipostaze: cum stă pe closet, la cravată, și vorbește la telefon; cum vomită după ce a văzut mai mulți morți într-un accident; cum e beat criță, tot la cravată și șoferul îl cară acasă. Îl vedem și cum plânge… Avuseră un accident, el, plin de sânge, iese cu greu din mașina făcută zob și-și vede șoferul, de care se atașase, aruncat pe șosea și fără suflare. O bucată din piciorul șoferului, de la genunchi în jos, e aruncată la câțiva metri de trup… evident, camera nu a uitat să facă un prim-plan cu acest „detaliu”.

O altă scenă, care i-a făcut pe spectatori să se încordeze, mai ales pe bătrânica din stânga mea, a fost cea în care ministrul și nevasta lui „se iubesc”. Fără exces de romantism, fără cuvinte de amor… O scenă care arată cum doi oameni, care sunt la vârsta „menopauzei”, dar încă se mai doresc, fac, într-un mod foarte banal, sex… Surprinzător, dar ministrul nostru nu avea amantă, iar femeia cu crocodilul nu a fost decât un personaj din visul lui…

Regizorul mi-a spus că personajul ministrului este o ficțiune, însă nu și scenele din film. Sunt scene care ar putea avea loc în viața oricărui om de stat. Iar ceea ce mi-a rămas în cap după discuția cu regizorul este: „când ridiculizăm un om de stat facem democrația mai fragilă”, așa o fi?

Pentru curioși:

Distribuie articolul: