Faptul că Mihai Ungureanu este un copil extrem de talentat nu mai e o noutate pentru nimeni. La vârsta sa, băiatul se poate mândri cu o mulțime de realizări: a câștigat numeroase concursuri și a demonstrat atât în țară, cât și peste hotare că este un dansator cu un viitor promițător. Chiar dacă a depus un efort enorm și multă muncă pentru a ajunge la acest nivel, Mihai nu își datorează succesul doar sie, ci și părinților săi, cei care i-au fost alături și l-au susținut în orice clipă. Noi am surprins frumoasa familie într-un pictorial inedit, acolo unde a participat și „cel de-al treilea copil” - motănelul primit în dar în cadrul proiectului „Tantsuyut vse” de unde Mihai s-a întors învingător. Vedeți mai jos un interviu despre cum e să ajungi vedetă la doar 12 ani, dar și care sunt principalii susținători ai dansatorului.

Mihai, pentru început povestește-ne mai mult detalii despre cea mai recentă experiență din cariera ta de dansator? Ce a semnificat pentru tine „Tantsuyut vse”, dar și cum ai reușit să cucerești oamenii de acolo?

Concursul la care am participat de curând a reprezentat una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. A fost mult mai semnificativ decât celelalte competiții, deoarece am avut ocazia să cunososc o mulțime de dansatori cu o carieră de coregraf în spate și oameni profesioniști în tot ceea ce fac. Acest proiect m-a ajutat să mă dezvolt multilateral. Am reușit să învăț coregrafii noi, dar și să înșușesc alte stiluri de dans decât cele în care eram expert deja. Atunci când am aflat că am câștigat nu am crezut. Probabil emoțiile și-au spus cuvântul. Abia acum conștientizez și mă bucur din tot sufletul pentru această realizare.

Mihai Ungureanu (12)

Am încercat să lucrez la suta de procente de fiecare dată. Anume pe acest lucru mă axam ca să îi plac publicului. Niciodată nu m-am gândit la un eventual câștig. În orice moment eram gata să plec acasă, pentru că erau o mulțime de paricipanți care ar fi meritat să câștige. Deși a fost o concurență acerbă între noi, am legat prietenii și am devenit amici cu oameni pe care abia aștept să îi revăd.

Acum că ești deja mai mare, probabil percepi altfel noțiunea de „dans”. Ce semnifică acesta pentru tine astăzi? 

Chiar dacă îmi place să joc și fotbal, să cânt, să înot, dar și să petrec timpul în fața calculatorului, dansul, rămâne viața mea. Sunt sigur că nu o să pot trăi vreodată fără a dansa și știu că niciodată nu o să mă las de el, orice nu s-ar întâmpla. Pot să spun că nu trece o zi fără ca eu să dansez și să exersez, să descopăr mișcări noi și să devin tot mai bun.

Mihai Ungureanu (7)

Sunt convinsă că de-a lungul carierei tale de dansator ai primit o mulțime de sfaturi. Cine sunt cei care ți-au oferit cele mai importante povețe?

Părinții sunt cei fără de care nu aș fi reușit să ajung unde sunt acum. Ei m-au susținut mereu, iar succesul meu se datorează, în mare parte lor. Mi-au oferit o mulțime de sfaturi. Cel mai important a fost, însă ca să nu mă dau niciodată bătut. Totul are timpul său și trebuie să am încredere în mine.

Am fost curioși să aflăm și părerea părinților referitor la această mare realizare din viața fiului lor. Lilia, mama lui Mihai ne-a oferit mai multe detalii. 

Mândră? Da, sunt mândră și cred că fiecare părinte e mândru de copilul lui. Totuși, îmi doresc mai mult. Nu aș vrea să ne oprim aici și nici ca Mihai să renunțe, pentru că, din moment ce zicem că suntem perfecți, degradăm. Noi, ne mândrim, dar muncim în continuare. Vreau ca el să simtă că e bine unde a ajuns, dar să vadă că e loc spre mai bine.

Mihai Ungureanu (11)

Noi, familia lui Mihai l-am susținut mereu. Cât despre ultimul concurs la care a participat, am fost mereu după cortină, în sală sau pe coridoare. Erau foarte multe momente în care nu aveam acces la scenă. Nu știam dacă trece sau nu. El avea frica asta, deși ceilalți aveau mare încredere în el. Cel mai important lucru pe care i-l spuneam este să trăiască la maxim, pentru ca să nu aibă, ulterior, senzația că nu a dat tot ce are mai bun, să trăiască fiecare emoție, cuvânt. Eu, personal, am rămas extrem de mulțumită de comentariile juriului, pentru că au fost și membri de nivel mondial. I-au spus lui Mihai că are și el șansa să devină un dansator de asemenea nivel. Visăm, dar trebuie să muncim.

Mihai Ungureanu (1)

Nu îi permitem să se considere „vedeta familiei”, însă cea mică de multe ori îi atribuie aceast titlu. Pentru Alexandra, Mihai este un exemplu. Ea tinde să îi calce pe urme. Când nu îi reușește se supără. Și ea dansează și pot spune că nu e mai rea decât cum era Mihai la vârsta ei. Are abilități, trebuie doar să le dezvolte.

Mihai Ungureanu (10)

Cât despre noul membru al familiei, care este un drăgălaș, familia Ungureanu ne-a spus:

Pisoiul are deja câteva săptămâni în casa noastră. Dacă mama mai accepta un animăluț în casă, tata era categoric împotrivă. Acum am înțeles că pentru copiii noștri e ceva deosebit. Motănelul face multe ghidușii. E un membru al familiei deja. E bravo și foarte inteligent și învață foarte repede. E al treilea nostru copil. Ni l-am dorit o perioadă, dar iată că îl avem, într-o altă formă însă (râde).

Foto: Ellene Mocrii

Distribuie articolul: