Stabilit în Franța de 12 ani, regizorul, actorul de teatru și film și profesorul Mihai Țărnă nu uită și de publicul de acasă. De trei ani, râdem, plângem și ne inspirăm privindu-i spectacolele la Teatrul de Revistă ,,Ginta Latină”. El spune că îi place să se dezbrace în scenă și să-și scoată măruntaiele în fața necunoscuților. Regizorul ne vorbește despre cele două extreme în care se împarte omenirea și din ce motive se plimbă sub ploaie, mănâncă omăt și aprinde frunze. Tot din interviul de mai jos aflați cum arată războiul pe timp de dragoste? Pentru mine timpul cel mai important este în scenă. Nu contează în cât timp facem un spectacol, ci cum îl simțim. Sunt regizori care au avut o simțire imediată a istorioarei pe care vor s-o povestească. Vezi un om și înțelegi că-i al tău. Nu-ți trebuie ani, îți trebuie o secundă. Altă dată ești cu omul 10 ani și îți dai seama că nu e cel potrivit. Anul aceasta am făcut un spectacol cu studenții anului IV de la Școala Internațională de Film din Paris la care am lucrat doi ani (,,Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez). A fost un spectacol foarte profund.

,,Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez montat la Paris

Profund va fi și spectacolul „Douăsprezece şoapte într-a douăsprezecea noapte” (premiera pe 10 septembrie 2013 la Teatrul ,,Ginta Latină”). O improvizare poetico-dramatică după o comedie de Shakespeare. Va fi curios pentru că n-am mai făcut așa ceva. Este important să facem mereu altceva rămânând noi înșine. Am avut un curaj să-l aleg pe Shakespeare căci m-a descompus. Spectacolul are scene foarte frumoase, are scene haioase, veți râde mult, dar veți ascunde și o lacrimă. Multă lume se va recunoaște în el. Mi-aș dori ca spectatorului să-i fie frică să închidă ochii ca să nu curgă o lacrimă. Eu nu plâng. O lacrimă în scenă e urâtă, dar lupta cu o lacrimă în scenă e foarte frumoasă și cu mult mai dureroasă. Mă tem de spectacol pentru că este dramatic. Oamenii vin la comedie, dar primesc palme. Îl compar cu un copil care mă urmărește de după colț cu frică. Își așteaptă părinții? Se joacă, vrea să o vadă pe cea care îi place? Nu știu…

Mihai Țărnă

Cine pe cine găsește? Regizorul – spectacolul, spectacolul pe regizor? Cum se manifestă această cochetare până se ajunge la montare?
Noi ne găsim. Cochetarea include o frică, dacă îi lipsește frica devenim perverși, cu gând precis și meschin. Cochetarea dezvoltă plăcerea de a afla cine e în fața ta și cine ești. Într-o cochetare ești tot timpul diferit, vrei să pari mai bun sau altfel. Persoanele, istoriile cu care cochetezi te schimbă. Schimbarea generează o atracție reciprocă. Eu simt o piesă, o istorie dintr-o replică, dintr-un cuvânt. Pentru mine adevăratul spectacol e între cuvinte și nu cuvintele spuse în scenă. Cum spunea Mozart ,,muzica e între note”. Rămân la căutarea piesei, dar și ea mă caută.

„My darling Missis Kronki” de John Patrick montat la Chișinău

Cea mai plăcută parte în montarea unui spectacol sunt repetițiile. Îmi place că pot să mă dezbrac. Las imaginația mea în fața unor oameni care nu mă cunosc și le dau toate măruntaiele. Este un risc. Cea mai plăcută parte este descoperirea vieții.

Cea mai neplăcută parte este aceeași descoperire a vieții, pentru că aflăm cât e de murdară. Deseori mi-a părut rău că lucram cu anumiți actori, când nu sunt la fel de îndrăgostiți ca și mine. Însă e problema mea, nu a lor. Trebuie să le dai un volum de chimie suficient să se îndrăgostească fără limită.

Mihai Țărnă

A iubi fără limită înseamnă a deschide orice ușă fără a ști unde pleci. Nu sunt un tiran ca alți regizori care irosesc puterile într-o direcție absolut greșită, urlând la actori și cerând de la ei ceea ce nici ei nu simt până la urmă. Eu las să se facă de la sine, dar instalez imaginea în spectacol. Cred, cu mult mai mult m-am cinematografizat decât teatralizat în Franța. Construiesc spectacolul așa încât ceea ce nu au reușit actorii să acapareze, imaginea povestește și le ajută.

,,Steaua fără nume” de Mihail Sebastian montat de Mihai Țărnă la Paris

Acesta este riscul meseriei – noi nu facem ulciorașe care se vând. Orice spectacol poartă un risc pe care nu vi-l imaginați: că nu va fi înțeles, că nu va place. Este direcționat și de relația cu actorii. Am fost dezamăgit de actori. Și eu am dezamăgit actori. Îmi asum greșelile lor, nu iau asupra mea succesul.

,,Triloghia” - scurt metraj realizat de Mihai Țărnă în Franța

Inspirația e un zbor, e atunci când vrei să schimbi lumea, când vrei să fii auzit, când vrei să fii tăcut și să fii auzit, când vrei să nu vezi, dar să fi văzut. S-o căutăm la marii poeți! Ei ne-ar da-o. Mă inspir de la muzică, ascult Chopin. Citesc, scriu, privesc filme foarte bune doar. Privesc toamna, aprind frunze, privesc cocorii, merg prin băltoace, mă plouă, mănânc omăt, iubesc copii, fac complimente. Mă inspiră actorii talentați. Citesc poezii. Pentru mine un actor bun dacă nu-mi scrie poezii în scenă cu gestul, cu privirea, cu tăcerea n-ar fi la fel de bun.

„My darling Missis Kronki” de John Patrick montat de Mihai Țărnă la Chișinău

Niciodată nu m-am gândit să fiu profesor. Profesor e cel care îți dă dragostea de a face meseria. E foarte complicat. Profesor e cel la care te întorci a doua zi la lecții, chiar dacă e greu, exigent. El te cheamă înapoi. Nici nu mi-am imaginat vreodată că o să școlesc actori care se filmează la mari regizori francezi.

,,Triloghia” - scurt metraj realizat de Mihai Țărnă în Franța

,,Dincolo de noi” va fi lungmetraj filmat în Moldova. Echipa de producători și actori din Franța, Italia, Cehia, România va veni aici să realizăm filmul. A fost condiția mea. Este istoria unui război pe timp de dragoste. Filmul povestește despre furtuna pe care o trăim zilnic. Război nu e doar atunci când se împușcă, e și atunci când oamenii mor de foame, când se privesc cu ură, când cineva în țara ta îți spune că vorbești o limbă pe care nu o vorbești, când noi suntem fricoși. Omenirea se împarte în două extreme – dragoste și frică, noi trăim permanent în frică.

,,Triloghia” - scurt metraj realizat de Mihai Țărnă în Franța

Arta este individuală. Nu-mi plac oamenii cărora le lipsește simțul ascuțit al iubirii. Când ne uităm în oglindă ne vedem pe noi, multă lume nu se privește, se teme, minte, le lipsește dragostea. Frica mea e diferită, frica mea este dacă o să reușească să iubească ce iubesc eu. Eu mă biciuiesc primul. Talentul e cantitatea de dragoste pe care o dai, când susții, când menții, când vrei, când iubim nu ne îmbolnăvim. Arta e o formă a dragostei. Dragostea e energie. Cu cât mai mult dai cu atât mai mult ai, datul e al tău.

,,Triloghia” - scurt metraj realizat de Mihai Țărnă în Franța

Sursa: Arhiva Personală