Nume surpriză pentru noul sezon al show-ului „Românii au talent”, de pe Pro TV. Noul jurat al emisiunii va fi, potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Mihaela Rădulescu. Deși s-au mai vehiculat și numele lui Cabral, dar și al lui Mihai Bendeac, niciunul dintre acestea nu a fost confirmat oficial, precum nici candidatura Mihaelei Rădulescu. Potrivit informațiilor neoficiale, discuțiile dintre Mihaela Rădulescu și producătorii de la Pro TV s-au încheiat deja, iar negocierile au ajuns în faza de semnare a contractului între cele două părți.

Juriul „Românii au talent” îi are până acum, ca jurați siguri, pe Andi Moisescu și pe Andra, după ce Mihai Petre a plecat la Antena 1. Un alt nume posibil pentru viitorul sezon este Cabral, asta după ce discuțiile cu Mihai Bendeac au eșuat.

Mihaela radulescu

“Le-a fost teamă să nu existe repercusiuni asupra lor. Nu am nimic să le reproșez celor de la Pro TV. Lucrurile evoluaseră mult, erau puse într-o oarecare ordine, ajunsesem să facem și ședințele foto cu Andra, Andi Moisescu și Cabral”, declara Bendeac pentru aceeași sursă.

Dacă totul se confirmă, atunci se pare că diva de la Monaco va face naveta mai des către București, sau, cel puțin, va sta pentru mai multă vreme în România și nu doar pentru cauze de caritate.