Trăiește cu muzică de când se ține minte, iar primele compoziții datează încă din copilărie. Mevv Fulga, care alături de colegii săi se regăsește sub numele MEVV, își propune lucruri mărețe și mari cuceriri, muncesc de zor să facă muzică bună și să aducă publicului ceva nou și diferit. O piesă pe lună și un videoclip pentru fiecare melodie… să vedem cum le va reuși să se țină de cuvânt!

Cum s-a născut numele Mevv și ce ai vrut să exprimi, de fapt, prin el?

Mevv provine de la inițialele numelui meu complet – Mihai Eduard Visarion Fulga. De fapt, mulți cunoscuți și prieteni mă știau ca Mev înainte să apară proiectul solo. Doar că acum se scrie cu doi de „v”. Nu vreau să fac mare filozofie despre semnificația celui de-al doilea „v”. Am hotărât că e un nume de scena mai potrivit. Am zis să alegem un nume cu potențial de export, dar nici prea străin pentru Moldova sau România. Am pornit de la Mev cu un „v”. apoi la zeci de alte idei, ca până la urmă să ajungem tot la Mev, doar că am dublat „v”-ul.

 Mevv

Ai fost prezent și în alte formule muzicale. Cum s-a ajuns la cea actuală și ce presupune ea?

mevvÎntr-adevăr, Peeno a fost un episod reușit, zic eu, pentru toți membrii trupei. Așa se face că ne doream lucruri diferite mai departe. Suntem buni prieteni și acum, și încercăm să ne susținem reciproc cât putem. Proiectul Mevv este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Demult visam să creez un proiect în care să încerc să îmbin patru meserii odată: interpret, compozitor, actor și regizor. Mevv este un experiment. Din acest motiv, formatul lui este diferit în funcție de conceptul evenimentului. Am avut noroc să am lângă mine o echipă mică, dar dedicată în totalitate proiectului. Ne-am propus să lansăm câte un single pe lună, cu tot cu videoclip.

Nu este un moft prea costisitor? Vă sponsorizează cineva?

Iertată fie-mi poate lipsa de modestie, dar am compus probabil cel puțin o sută de piese până acum. Din toate astea, le-am ales pe cele pe care le considerăm demne de a fi în centrul atenției. Videoclipurile sunt o parte integră a proiectului, întrucât, cum ziceam, experimentăm și în regie. De exemplu, cel de-al patrulea single lansat pe 9 octombrie, are un videoclip social-documentar, cu oameni vii, cu emoții sincere, exact ca versurile și melodia piesei cu pricina. Nu ne sponsorizează nimeni, însă nici videoclipurile nu trebuie să fie neapărat un moft costisitor. Noi încercăm să demonstrăm că, de fapt, ai nevoie doar de imaginație și prieteni buni.

 mevv

Mevv înseamnă… Ce gen de muzică, ce stil, pe ce target de public?

Habar nu am ce stil avem. E un amalgam de genuri de muzică. Nu cred că pot alege unul singur. În plus, ceea ce am scris acum cinci ani e complet diferit de ceea ce compun acum. De fapt, chiar zilele astea am compus o piesă care e total diferită de precedenta. Ce ține de lumea care ne ascultă, am intuit bine: sunt oameni cu carte, preponderent așezați deja bine-merci la casele lor, dar și tineri care ascultă altceva decât mainstream. Asta nu înseamnă că Mevv nu ar putea fi catalogat ca mainstream.

UmbreCum se naște, de fapt, o piesă Mevv?

Muzica și textul, cu câteva excepții, îmi aparțin. De fapt, multe piese sunt deja adolescente ca vârstă. De exemplu, doina de la sfârșitul spectacolului muzical Umbre, care va avea loc pe 9 si 10 octombrie la Casa Actorului, am scris-o când aveam 12 ani. Le scot treptat din arhivă, le cânt băieților la chitară la repetiții și, împreună, punem partiturile exacte pentru fiecare instrument. Pe cele mai bune le înregistrăm la studio și le lansăm ca single cu clip.

Până acum, Mevv are piese doar în română. Urmează și piese în engleză sau poate altă limbă?

Româna are loc de frunte în proiectul Mevv. Nu exclud faptul că, la un moment dat, veți auzi și piese în alte limbi. Nu discriminez. Însă în română simt mai bine și mai sincer decât în orice altă limbă. Ce frumos a fost în Franța, unde am reprezentat Moldova la un festival internațional, când oameni din toate colțurile lumii fredonau, într-o română cam stâlcită, unele refrene pe care le-am scris.

Spre ce piețe tinzi, unde visezi să ajungi cu acest proiect?

Cât mai departe. Nu vreau să-mi pun nici limite, dar nici destinații exacte. Muncim pentru asta și cred că acesta este cel mai important lucru de luat în seamă.

 Mevv

Ce nu ar cânta Mevv niciodată?

Coveruri.

Ai avut o colaborare reușită cu Guz. Cu cine îți dorești să mai lucrezi din compozitori, interpreți etc?

Guz a fost o alegere reușită, zic eu, întrucât ambilor ne place să experimentăm în regie, teatru și muzică implicit. Cântecul „Să Știi” e compus din patru părți – ar fi putut fi piese separate fiecare. Însă noi le-am „înghesuit” pe toate la un loc și am lănsat și două videoclipuri experimentale. Apreciez mult tupeul interpreților de a face lucrurile altfel. Ce ține de alte colaborări, avem câteva nume în plan, însă urmează să vedem exact dacă și cum se vor materializa.

 Mevv

Trei motive pentru care să ascultăm muzica Mevv?

1. Pentru că se cântă 100% live, fără excepții;

2. Pentru că repertoriul este 100% original;

3. Pentru că Mevv este un produs 100% autohon.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul: