Circa 900 de femei din Republica Moldova află, în fiecare an, că au dezvoltat cancer la sân. Anul trecut, 880 de moldovence și-au început lupta cu această diagnoză înfricoșătoare. Medicul-obstetrician Zinaida Sârbu, invitată ieri, la un interviu în platoul Unimedia, a dezvăluit ce măsuri pot ajuta femeile să prevină cancerul de glandă mamară și cât de importantă este vizita anuală la medic, pentru verificarea stării de sănătate.

Cancerul glandei mamare este al doilea, cel mai frecvent tip de canncer, dezvoltat în rândul femeilor din Republicii Moldova, iar 10% din numărul total de adresări la medicul mamolog sunt sumbre, pentru că nu mai sunt tratabile din cauza unei evoluții profunde a bolii. Cunoașterea cauzelor care pot provoca această boală este esențială pentru sănătatea fiecărei femei, consideră specialiștii.

Medicul-obstetrician Zinaida Sârbu afirmă că ”în ultimul timp, literatura de specialitate vorbește despre traumatismul glandei mamare, ca și cauză primară în apariția cancerului la sân. Asta semnifică loviturile la care este expusă glanda mamară. Și răceala este un factor de risc, dar nu este cel mai principal. Un al doilea factor de bază în apariția cancerului mamar îl consider pe cel psihologic. Un studiu american recent denotă că dintre toate femeile care au cancer la glanda mamară, în SUA, 80% au avut un somn mai mic de 6 ore. Pe locul trei, se poziționează dereglările hormonale care apar pe parcursul vieții și care nu sunt tratate la timp. Cunoaștem și factorul genetic, care este o predispoziție în apariția acestui tip de cancer, dar astăzi, cu părere de rău, nu putem spune că anume acest moment a fost declanșator în apariția cancerului de glandă mamară. Mai mulți factori, împreună, provoacă această patologie.”

”Pentru profilaxia cancerului de glandă mamară, femeile trebuie să însușească autopalparea glandelor mamare. Atunci când apare ceva ce nu a existat până atunci, adresarea la medic este cea mai efectivă metodă de profilaxie. Cancerul depistat la stadii inițiale este ușor de tratat”, subliniază experta.

Zinaida Sârbu a mai reiterat că ”prevenirea cancerului este posibilă dacă am avea o alimentație corectă, dacă am avea un somn mai mare de 6 ore, dacă am evita traumatismele glandei mamare și toși ceilalți factori.”

Ginecologul-obstetrician informează că vizita anuală la medic trebuie efectuată de fiecare femeie în parte. Asta, deoarece ”un proces canceros nu se poate dezvolta mai repede, decât într-un an de zile. De asta se recomandă să mergem la medc o dată în an. Dacă ai fost la medic, ai făcut investigațiile și sigur nu ai cancer, înseamnă că următorul cancer poți să-l aștepți în următorul an. Unui proces canceros, îi este de ajuns un interval de 6-12 luni”, mai declară experta.

PentruEa.md amintește că printre principalele simptome ale apariției cancerului mamar se numără: mărirea nodulilor la nivelul sânilor sau axilei, modificarea nemotivată a mărimii sau formei sânului, modificarea aspectului sânilor (apariția de pete sau cute), sângerări sau scurgeri nemotivate la nivelul mamelonului, cruste apărute la nivelul mamelonului, apariția unui cerc de culoare mai închisă în jurul mamelonului etc. Totuși, nu trebuie să așteptați aceste simptome, pentru ca să decideți să mergeți la doctor. Fiecare femeie trebuie să viziteze medicul mamolog cel puțin odată în an, așa cum a reiterat și Zinaida Sârbu.

Foto: www.garbo.ro, www.ziarulring.ro