O cunoaștem cântând pe scenă, am admirat-o și în calitate de prezentatoare a dedicațiilor muzicale, acum o vedem pe Mariana Mihăilă cu un nou proiect TV care va avea grijă de femei. Artista lansează un proiect cu tentă socială care are menirea de ale schimba look-ul femeilor și fetelor care nu-și permit să meargă prea des pe la saloane de înfrumusețare. Mariana Mihăilă își propune să le facă pe femei mai frumoase și mai împlinite, schimbându-le look-ul la emisiune “Stil nou”. “Mi-am dorit să fac o emisiune în special pentru domnișoarele și doamnele care își doresc o schimbare de imagine. Îmi propun să aduc în emisiune fete sau femei din familii social vulnerabile, femei care trec printr-o dramă, femei care s-au dedicat doar familiei și copiilor și au uitat că sunt femei, au uitat ce înseamnă un salon de frumusețe. Voi invita și fete de la orfelinat, vreau să le ofer un strop de bucurie celor care într-adevăr le lipsește acest lucru”.

Artista ne-a mai spus că vrea ca eroinele ei să se simtă măcar pe o zi regine, să fie răsfățate și să se simtă cu adevarat frumoase și deosebite. În acest sens, Mariana are ajutoare de nădejde: stilista Tatiana Talmaci, machioza Cristina Buzdugan, designerul vestimentar Corina Koko și fotograful care le realizează eroinelor poze artistice, Ion Capbatut. “Nu luăm în emisiune doar femei cu siluete de top model, acceptăm și eroine cu siluete mai problematice”, a ținut să precizeze Mariana. Emisiunea se va difuza săptămânal la postul public de televiziune.