Studiile în străinătate reprezintă oportunitatea de care tinerii din Moldova profită tot mai des. Fond de burse pentru studenți, workshop-uri și seminarii, consiliere educațională gratuită, dar și informații prețioase de la reprezentanții universităților din SUA, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Danemarca, Belgia, Franța, Elveția, precum și din România și Republica Moldova, vă așteaptă la cel mai mare târg internațional de universități, MIEF, ce va avea loc pe 20 și 21 martie la „Casa Sărbătorii”, anunță agora.md.

Jurnalista și prezentatoarea Maria Chistol, iar de curând studentă la Universitatea din Bordeux (Franța), la Facultatea de Economie și Gestiune, ne povestește despre experiența de „bobocică” la o universitate de prestigiu din străinătate, despre diferențele sesizate de ea în sistemul educațional din Franța și cel din Republica Moldova, precum și despre felul în care trebuie să gestioneze banii un student aflat peste hotare.

Punctează trei motive care te-au determinat să alegi studiile în străinătate?
1) Dorința de a-mi construi un viitor mai bun;
2) Curiozitatea;
3) Spontanietatea – pentru că mereu mi-au plăcut lucrurile imprevizibile. Tot farmecul constă în necunoscut. Niciodată nu mi-a fost frică de provocări, iar ideea de a pleca în aceastăț ară a fost minunată.

Ce aşteptări aveai atunci când ai plecat? Ce sperai să găseşti în Franța?
Trebuie să încep prin a spune că Franța, în viziunea mea, este echivalentă cu eleganța. Visul meu a fost să o descopăr, să-i înțeleg cultura și oamenii. Am plecat de acasă cu dorința de a nu rămâne dezamăgită. Îți dai bine seama, decizia de a veni aici nu a fost una ușoară, asta însemnând să renunț la multe lucruri, ba chiar la unii oameni, însa nu am nici un regret. Ce-am sperat să găsesc? Oameni zâmbitori, oameni care știu să trăiscă!

Cum e o zi din viața ta de studentă?
Viața mea s-a schimbat totalmente. Îmi încep ziua luându-mi micul dejun (am nevoie de multe forțe pentru a rezista presiunii de la universitate, iar o alimentație corectă – ăn special în cazul unui student- este primordială), iar apoi merg la facultate. Cât de interesant e să te integrezi in viața universitară! Aici, relațiile profesor-student sunt deosebite. Există respect, dragoste și implicare reciprocă. În condițiile în care ai neclarități, ai tot dreptul să petreci timp tete-a-tete cu dascălul tău, pentru ca ulterior să ți se facă lumină. După orele de curs, urmează munca individuală la bibliotecă (lamentabil este faptul că în Moldova, bibliotecile sunt mai goale). Fiind student, ai obligația de a revizui subiectele învățate în timpul zilei, iar bilbioteca universitară este dotată cu toate comoditațile, respectiv e locul potrivit pentru a studia. După o zi suficient de încărcată la universitate am mare nevoie de un moment calm. Sau prefer să ies în centrul Bordeax-ului (care este splendid), să savurez o ceașcă mare de ceai, cafea sau un pahar de vin roșu bordolez. Iată cum arată o zi din viața mea de student.

Intenționezi să te întorci în Moldova?
M-aș întoarce înapoi doar pentru a redresa situația în care se află Moldova acum. Îmi este atât de dureros să văd câte carențe avem la capitolul economie, politică… ( dacă ar fi să mă gândesc mai bine, aș menționa și cultura ). Voi fi sinceră spunând că, în viitorul apropiat, nu intenționez să mă întorc în Moldova, deși dorul de părinți, de țară , de tot ce e al meu, mă macină.

Ce avantaje îl așteaptă pe un tânăr din Moldova care a decis să-și facă studiile în străinătate?
Un tânăr din Moldova care a decis să își facă studiile peste hotare, are o multitudine de oportunități: o mai bună orientare profesională, susținere, motivație, oportunități de a se angaja mai ușor în câmpul muncii etc.

Studiile în străinătate incontestabil implică și asumarea cheltuelilor financiare. Tu cum te descurci cu banii? Care sunt sursele tale de venit?
Este adevărat că viața peste hotare este destul de costisitoare, însă fiind student, ai posibilitatea de a beneficia de unele facilitați precum bursa studențească, de exemplu. Trebuie să remarc însă că ajutorul meu primordial vine din partea părinților. Orice tânăr care își dorește să își facă studiile peste hotare trebuie să chibzuiască bine și asupra acestui aspect, căci este unul absolut important. Partea bună a lucrurilor este că numai așa înveți ce înseamnă o bună gestiune a banilor.

În viziunea ta, care sunt diferențierile esențiale dintre sistemul educțional din Franța și cel din Modova?
În Franta nu se copiază. O spun direct. De ce se tot face atâta zarvă în perioada examenelor de BAC în Republica Moldova? Pentru că nu putem să utilizăm copiuțele scrise cu două nopți înainte? Pentru că o notă mai mică ne-ar păta reputația de elev exemplar? Pentru că suntem obișnuiți să copiem încă din fragedă copilarie? Ar trebui să punem punct fraudei. În Franța, lucrurile stau diferit. Plăcerea cea mai mare este să îți vezi reușita proprie, iar când zici reușită, mă refer bineințeles la rodul muncii tale. A învăța presupune o muncă acerbă, iar meritele sunt răsplătite frumos la final.

Pentru mine e o onoare să îmi fac studiile într-o universitate în care orice student are dreptul la exprimarea opiniei. Aici simt ce înseamnă a fi o personalitate.
Bibliotecile sunt mai mereu arhipline. Bunăoară astăzi, am fost nevoită să studiez acasă, căci nu găseai nici un loc liber. De ce? Pentru că aici cartea este o valoare. În sistemul universitar a fost introdus un obiect special, care are menirea de a învața studentul cum să utilizeze correct notele bilbiografice.

Ce sfat le-ai da tinerilor din Moldova care intenționează să-și facă studiile în străinătate?
Să meargă la risc. Cel ce nu riscă, nu câștigă. Studiile în străinătate necesită sacrificii, efort maxim și dedicație. Acum este momentul potrivit să vă lansați în diverse proiecte, să câștigați burse și să faceți o schimbare în viața voastră.

 

Pentru a participa la eveniment, este necesară înscrierea pe www.mief.md

Despre MIEF
MIEF este organizat de către grupul „Educativa” din România. Organizația non-guvernamentală de peste Prut desfășoară anual RIUF (Romanian International University Fair), care are deja o vechime de 10 ani, cu 15 ediții derulate. De-a lungul timpului, târgul a adunat peste 150 de expozanți din 20 de țări, iar anual sunt prezenți peste 15.000 de vizitatori.
În primăvara 2014, MIEF a fost premiera educațională în Modova. Târgul a adunat laolaltă peste 1500 de vizitatori (elevi, studenți, părinți și profesori) și peste 30 de expozanți din 13 de țări.

Despre Grupul EDUCATIVA
EDUCATIVA este un grup de organizaţii non-guvernamentale şi companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale, care ajută tinerii în identificarea și fructificarea oportunităţilor de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

Sursa/foto: agora.md

Distribuie articolul: