Este pentru prima oară când soții Marcel și Cornelia Ștefăneț întâmpină sărbătorile de iarnă în compania fetiței lor, Alexandra. Micuța de cinci luni a fost cea mai mare realizare a celor doi părinți și a devenit, pentru totdeauna, cea mai mare sursă de inspirație și fericire. Despre cum se simt părinții acum, la câteva luni de la nașterea Alexandrei, aflăm dintr-un interviu al emisiunii „Părinți și Copii”, de la postul TV național „Moldova 1”.

„Sarcina a fost una ușoară, fără complicații. Nu am avut stări de vomă, cum au alte femei însărcinate. Eu am lucrat toată sarcina mea, am fost activă, am făcut și shaping pentru gravide. Am fost o mămică care nu a stat pe loc. Momentul în care a trebuit să merg la maternitate a venit foarte neașteptat și spontan: noaptea, pe la ora 1:00. Am simțit ceva straniu în organismul meu și am înțeles că a venit momentul”, spune Cornelia, mama micuței. 

„Eram alături și atunci Alexandra ne-a dat de știre că vrea și ea să fie alături de noi. N-am putut asista la naștere, pentru că a fost operație de cezariană, dar imediat după ce s-a născut Alexandra, mi-au adus-o mie și am stat cu ea aproape o oră. Am stat în doi și am avut emoții nemaipomenit de mari, iar ea era foarte cumințică. Când medicii mi-au adus-o și mi-au zis să o iau, pentru că asta e fata mea, chiar am lăcrimat de bucurie, am simțit și am înțeles, de fapt, ce înseamnă un copil. Nu poți să descrii asta prin cuvinte, e ceva ce într-adevăr nu am simțit niciodată. E foarte emoționant și foarte plăcut. Chiar dacă nu vedea nimic atunci, mă privea direct în față și mi se părea că mă recunoaște”, spune fericitul tătic al fetei și cel care i-a moștenit Alexandrei majoritatea trăsăturilor fizice. 

„Partea cea mai interesantă nu a fost când am venit acasă, ci atunci când am fost transferată din sala de reanimare în  sala pentru nou-născuți, unde era Alexandra. A venit momentul în care Marcel și mama mea au plecat, iar atunci, mi-au venit toate întrebările legate de cum să dorm, cum să o hrănesc etc. Nu știam nimic absolut. Au fost și multe explicații din partea medicilor, dar multe au venit de la sine, chiar și simplul lucru de a schimba scutecul. Când am venit acasă, deja eram profi”, își amintește mama Alexandrei.

„Cornelia îmi suna peste fiecare jumătate de oră și îmi spunea că nu știa ce să facă, că se teme să o atingă. Am venit și eu mai apoi cu ea, pentru că era și obosită. Am stat eu cu fata, dar tot cu experiență „zero”. Ne-am înțeles bine. Acum, avem un leac foarte bun dacă ceva nu-i place. Cornelia începe să cânte și trece tot, ea începe să râdă. Atunci când preiau eu tura de noapte și Cornelia e obosită, sunt nevoit să-i schimb scutecele Alexandrei. Dimineața cere foarte multă atenție. Eu încerc să vorbesc limba ei, să mai facem niște pași”, mărturisește Marcel Ștefăneț.

„În familia noastră se cântă foarte mult. Cred că se datorează faptului că pe parcursul gravidității am cântat întruna, am ascultat foarte multă muzică și am vorbit cu ea. Mai este și recunoașterea vocii mele și a pieselor pe care le-am cântat atunci când era la mine în burtică. Ori de câte ori plec de lângă ea, mi se rupe inima, chiar dacă știu că este pe mâini bune. Ne bucurăm că avem părinții sănătoși și în puteri ca să ne ajute, pentru că că e chiar foarte istovitoare munca de a fi părinte, mai ales dacă ești și muzician cu program destul de încărcat. Dar Alexandra nu este capricioasă și îi recunoaște pe bunici. Acum, Alexandra urmează o cură de masaj și de gimnastică medicală”, mai recunoaște tânăra mămică și interpretă.

Foto: Captură video, Facebook