Unde există energia tinerilor interpreți basarabeni, acolo există distracție și jocuri de cuvinte. Cel puțin asta demonstrează rapperul Mani, care a lansat o piesă nou-nouță în colaborare cu Guz. Cum arată videoclipul noii producții „Iar Na Vrem Iar Ba”, lansate ieri, vedeți mai jos.

„Am o piesă nouă, în colaborare cu GUZ (Ivan Guzu), care se numește „Iar Na Vrem Iar Ba”, iar cu această piesă anunț lansarea primul meu album, care se va numi „Rupe”. Cu detalii referitoare la lansare și informații despre album, voi reveni în timpul apropiat.
Până atunci, țin să mulțumesc celor care m-au ajutat la realizarea acestei piese și anume: Nicu Lupușor – pentru aranjament, lui Turtureanu Andrei – pentru mix și master, lui Ștefan Postoronca – pentru chitară și lui GUZ – pentru colaborare. Alex Lopotan, îți mulțumesc pentru timp și video. Înregistrările au avut loc la BeOM Studio”, scria, ieri, pe contul său oficial de Facebook, Mani Mani. 

Mani a lansat o piesă recentă și în luna noiembrie a anului trecut. Despre „Dansuri/Mii de culori”, Mani a declarat următoarele, pentru Kiss Fm: „Piesa asta, aparent veselă, vorbește despre problemele din societate, care sunt destul de multe și pe care le-am accentuat și prin videoclip, iar în momentele în care noi trebuie să facem o schimbare, ca să nu mai fie la fel, noi uităm de toate grijile și problemele noastre și ne avântam în dansuri, pentru că vrem și să mai trăim, cam așa — un băț cu doua capete. Cei ce aud din piesa doar «șa la la la la» atunci n-au avut destule urechi și pentru strofe.”

Distribuie articolul: