Peste 7 milioane de fete sub 18 ani nasc în fiecare an. Naţiunile Unite își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește pericolele cu care se confruntă mamele minore. Vezi care sunt aceste riscuri și cum să te protejezi de ele.

Sarcinile precoce au un impact negativ asupra sănătații gravidelor
Astfel de sarcini antrenează un risc de deces matern sau de fistule interne ce provoacă incontinenţă (neputință de a reține urina) de două ori mai mare în cazul mamelor cu vârsta sub 15 ani decât al celor care nasc la o vârstă mai mare, potrivit raportulului privind populaţia mondială pe 2013 realizat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA).

Contactată de Pentruea.md, cercetătoarea științifică, IMSP Institutul Mamei și Copilului, Centrul de Sănătatea Reproducerii și Genetică Medicală, Victoria Ciubotaru a declarat că “fenomenul sarcinii precoce este vizibil şi în Republica Moldova, în condițiile migrației masive a populației, în special a femeilor tinere care, de foarte multe ori, lasă acasă fiicele – adolescente, deseori, fără supravegherea unor adulți”.

Sarcina în adolescență este o traumă psihică majoră, pe lîngă faptul că aceste fete se confruntă cu o multitudine de alte probleme, cum ar fi: pierderea legăturii cu partenerul, familia, renunțarea la studii, fie din propria voință sau fiind silită să o facă din motive de stigmatizare din partea profesorilor, colegilor de școală, altor membri din societate”, a menționat Victoria Ciubotaru.

Asfel, numărul copiilor născuți vii în Republica Moldova, în grupa de vârstă a mamelor sub 20 ani, constituie circa 4 000 pe parcursul ultimilor ani (anul 2012 – 3 172), dintre care, din mame până la 16, s-au născut 77 copii, în anul 2012.

Riscurile de sănătate asociate cu sarcina se datorează atât vârstei tinere a mamei, în special până la 15 ani, cât și condițiilor psihosociale și fizice în care se dezvoltă sarcina. Adolescentele gravide sunt expuse multor pericole: anemie, hipertensiune, depresie, deformări ale coloanei vertebrale etc. Totodată, sarcina precoce poate să fie însoţită de complicaţii şi pentru copil (greutatea mică la naștere, defecte congenitale, apariția unor afecțiuni fizice sau mentale pe termen lung etc.).

“Putem afirma cu certitudine că principalele probleme ale unei sarcini precoce sunt accentuarea morbidităţii şi a mortalităţii maternale şi/sau neonatale, deteriorarea masivă a condiţiei socio-familiale a mamei adolescente,” a subliniat Victoria Ciubotaru.

“Factorii care pot scădea riscurile unei sarcini precoce, așa numiții factori de protecție sunt: accesul la educație sexuală în familie și în școală; accesul la metode de contracepție și la măsuri de prevenție și tratament a infecțiilor cu transmitere sexuală; acces la servicii de sănătate prietenoase tinerilor, prezența unui mediu sigur, fără exploatare și abuz și nu în ultimul rănd, comunicare deschisă cu părinții”, potrivit cercetătoarei.

Victoria Ciubotaru a mai declarat că “fetele crescute de ambii părinți au un risc mai scăzut de inițiere precoce a relațiilor sexuale. Adolescenții care au discutat cu părinții la subiectul relații sexuale sunt predispuși să amâne debutul activității sexuale. Fetele care au o relație deschisă cu părinții au tendința de a amâna începutul vieții sexuale iar atunci când a început, fac alegerea corectă de a utiliza metode de contracepție, astfel evitând sarcina precoce”.

În fiecare zi în lume 20.000 de fete cu vârsta sub 18 ani devin mame, menţionează raportul privind populaţia mondială pe 2013 realizat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA). În fiecare an, 70.000 de adolescente mor în urma complicaţiilor survenite în timpul sarcinii şi la naştere şi 3,2 milioane suferă avorturi periculoase.

Surse: romaniatv.net, businessweek.com, unfpa.org 

Victoria Marcu

Distribuie articolul: